Eu sunt bucuroasă că sunt femeie! Femeia față de bărbat are anumite sensibilități, delicatețuri. Suntem mai grațioase, mai sensibile. Mă simt binecuvântată că sunt femeie când mă îmbrac cu fusta și-mi pun baticul meu și merg la biserică și stau în stânga cum a orânduit Biserica, când las pe bărbați înainte la miruit cu bucuria că măcar câteva clipa din viață sunt cât de cât pe placul Domnului.
Femeile au o anumită blândețe. Uită-te numai la mame să vezi ce iubitoare sunt. Să vezi cum maternitatea schimbă o persoană egoistă și rece într-o mamă blândă, grijulie și iubitoare.
Nu cred că se cuvine unei femei să fie preot, căci preotul este reprezentantul lui Hristos. Și noi femeile putem sluji Domnului fie în mânăstiri, fie în casele noastre îngrijind de copii sau de soț cu răbdare și iubire, fie purtând crucea singurătății, ca mine.
Cât despre intratul în altar am intrat de vreo trei ori, la sfințirea unei biserici, și crede-mă chiar dacă aș fi avut voie să intru oricând nu aș intra. Cum să intru acolo unde este Dumnezeu? Mi-ar fi teamă să intru cu păcatele și necurății în altarul cei Viu și Preasfânt!
Am impresia că femeile trebuie să fie mai smerite să-și plece capul în față duhovnicului sau arhiereului pentru binecuvântare, să-și aplece voia în față soțului, să accepte cu blândețe toate ce le trimite Bunul Dumnezeu pentru mântuire.
Sunt bucuroasă că sunt femeie și nu aș da pentru toată lumea feminitatea sensibilă și poetică pentru masculinitate ( și ea cu avantajele ei)!
Uneori când sunt conștientă de bucuria de a fi femeie, și mă bucur că Dumnezeu m-a făcut așa, mă face să mă simt bine în pielea mea și să mă simt ACASĂ!
Decât să ne plângem că nu suntem așa sau așa, că nu avem un lucru sau altul, mai bine ne-am bucura că existăm. Ce minune că exist! Ce minune că Dumnezeu mă iubește atât de mult deși îmi știe toate patimile, păcatele, neputințele și tot mă iubește!?! E minunat.
Îți mai spun ceva ce m-a învățat duhovnicul meu: mai bine e să ai încredere în Dumnezeu lăsându-te în grija Lui decât în mintea noastră mincinoasă, amăgită adesea de rău. Nu zic că eu am reușit asta, nici pe departe, dar au fost câteva momente primite în dar și au fost o mare bucurie și dulceață în suflet.
Și eu am uneori obiceiul să mă plâng când nu-mi convine ceva, dar nu rezolv nimic dacă mă plâng, mai bine încredințez acel ceva Domnului și în loc să mă plâng mai bine mă bucur. Să ne numărăm binecuvântările!
Iartă-mă dacă te-am supărat cu ceva!
Nicoleta

Câteva cuvinte ale Părintelui Teofil Pârâianu: ,,Părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că dacă noi facem un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face nenumărați păși către noi. Trebuie să-ne-ntâlnim undeva cu Dumnezeu, să zicem și noi ca Sfinții Apostoli: „Am văzut pe Domnul!" (Ioan 20, 25). Dumnezeu ne-a creat ca să fim veșnic ceea ce suntem, adică să nu ne depersonalizăm.”