Măicuță,
Nu știu dacă fac bine scriind acum dar nu am văzut nici un bărbat să scrie despre dezavantajele lui, așa că m-am gândit să îi povestesc ce am aflat eu de la un bărbat.
Elena, nu a trecut foarte mult de când îi scriam și eu Maicii că urăsc să fiu femeie, că mă urăsc pentru asta și că mă simt mai puțin iubită de Dumnezeu pentru asta. Pe mine mă deranja cel mai tare faptul că în perioada menstruației nu avem voie să facem multe lucruri... Atunci, în revolta mea uriașă, nu mi-a fost de ajuns răspunsul Maicii, care parcă uneori vorbește chineza pentru mine și m-am „răzbunat” oarecum pe soțul meu. Practic îi trânteam în față de parcă ar fi din vina lui toate nemulțumirile mele: că lunar am un ciclu și doare și nici măcar la Biserică nu pot să mă duc în voie, că nu am puterea lui fizică și am mereu nevoie de ajutor, că sunt supărată pe Dumnezeu că l-a pus pe el capul familiei și nu pe mine și lista ar putea continua căci mă legam de fiecare chichiță. Soțul meu să știi că nu le are cam deloc cu mersul la Biserică. Nu prea înțelege nici el de ce trebuie noi să ne acoperim capul, sau să nu ne atingem de lucrurile sfinte la ciclu. Dar într-o seară, când îi mai puneam în cârcă falsele mele probleme mi-a spus problema lui: mi-a spus că mă plâng și sunt supărată foc pe Dumnezeu pentru niște chichițe și nu știu de fapt cât de mult mă iubește. Știi de ce? Pentru că doar mie, nouă, ne-a dat să trăim minunea de a fi mame. Pentru el faptul că niciodată nu va știi ce înseamnă să dai viață, să ai un copilaș, să îl porți în pântece, să participi atât de plenar la minunea lui Dumnezeu e cumplit de dureros. În plus mi-a explicat că tot ceea ce mie mi se pare că e avantaj pe el îl încarcă de responsabilitate (și asta o zice un om care nu știu cât se gândește la faptul că la un moment dat va da socoteală în fața lui Dumnezeu) și nu e ușor de purtat.
M-am gândit mult la ce mi-a spus. Și am realizat că dacă aș fi bărbat tot la fel de revoltată aș fi pentru alte lucruri, poate mult mai multe decât îmi pot da eu acum seama.
Nu vreau să îți dau nici un sfat, nimic, nici nu știu. Vreau doar să îți spun că încă nu am înțeles de ce Dumnezeu le-a rânduit pe toate așa cum le-a rânduit. Dar că e o bucurie mare, mare să stai în rânduiala Lui. Când mi-am acoperit prima dată capul mergând la Biserică credeam că mă voi simți oarecum umilită și discriminată. Dar L-am văzut pe Doamne din icoană zâmbind și am simțit de parcă Măicuță Lui m-ar fi luat în brațe cu bucurie. Și m-a uimit tare că un gest atât de banal, pe care alții îl fac așa de firesc, pe care bunicile noastre probabil nici nu s-au gândit să îl despice în o sută, ca să se simtă discriminate, mi-a adus atâta bucurie.
Eu Îl rog pe Doamne să îți dea și ție bucuria aia mare, mare ca să simți ce mult te iubește și cât de mult se bucură când Îl asculți chiar dacă nu înțelegi și mai ales chiar dacă nu îți „convine” pentru că te simți și gândești că e discriminare.
Doamne ajută!
P. S.: Legat de batic, îți dai seama ce și-ar dori acum bărbații, pe frigul ăsta, să își pună și ei un fes pe cap în Biserică! Na, discriminare! (glumesc)

Măicuță, eu pun da acolo la publicarea pe site, dar vă rog să nu-l publicați dacă spun prostii sau dacă nu i-ar fi de folos Elenei. Nu știu exact de ce i-am scris. Poate pentru faptul că am citit ieri din jurnalul meu de când aveam câteva luni (că într-adevăr, s-a născut un nou om după ce m-am spovedit acu' doi ani) și mi-am amintit bucuria întâlnirii cu ortodoxia și cât îl mai certam eu pe Doamne pentru neputința mea de a o înțelege și trăi.
Mulțumesc mult pentru tot, pentru răspunsurile de pe site în care găsesc mereu ceva și pentru mine, pentru dragoste și rugăciune.
Cu dor de o îmbrățișare,
C-V