Un moment pe care l-am trăit nu de mult, cu puțin timp înainte de separarea de soțul meu. A fost „pregătit” de o coborâre a mea în cotloanele din „mai adâncul” meu pe care, dacă e să o compar cu altele, a fost cea mai greu de îndurat-până acum! Am văzut acolo frică, invidie, gelozie, egoism monstruos - totul numai pentru mine, dorința de a poseda, de a fi eu dumnezeu, de a fi numai eu sursa altora de viață, de bucurie, de a-i închide în cutiuțe și de a mă folosi doar eu de ei și nimeni altcineva, neputința de a mă bucura de orice primeam pentru că nu venea așa cum dorințele mele obsedante cereau, apăsarea de a te găsi în locul acela, gustul de moarte și în același timp o lipsă totală de ...dorința de a fi Viu, de a fi eliberat, ca un fel de paralizie. Am fost conștientă de toate astea cât timp am stat acolo, cam o săptămână, și când am ieșit de acolo - nu știu cum pentru că nu eram în stare să cer nimic - l-am privit pe soțul meu cu alți ochi. Nu cu înțelegere, cum îl mai privisem înainte, ci cu ceva mai adânc de atât, ceva care nu l-a cuprins numai pe el, ci pe toți din viața mea - și nu numai - și acel ceva este că noi suntem una, cu adevărat asta nu mai ceva citit sau înțeles cu rațiunea, ci ceva ce am trăit!
E uimitor pentru mine cum toate aceste noi înțelegeri și trăiri care mi-au schimbat inima, m-au eliberat în același timp de sub tirania pretențiilor altora (sau ale mele) asupra mea, nu mă mai simt obligată să le îndeplinesc ca să-i fac pe ei mulțumiți sau fericiți - lucru de altfel imposibil, dar m-au ajutat să-i primesc în inima mea și să-i simt în mine. În legătură cu separarea asta, nu am ajuns aici ușor sau în graba, m-am luptat mult cu sentimente de vinovăție, de responsabilitate-pe care încă n-o înțeleg bine, cu înțelegerea Crucii pe care suntem chemați să o purtăm, a lepădării de sine, a dragostei și iertării - nu ca sentimente, ci ca alegeri libere, a dragostei de sine - de la care se pare trebuie să pornim, toate astea și altele, încă îmi sunt în afară, nu înlăuntrul meu și mă îndoiesc de multe; mi-e greu și cad deseori, și uneori rămân acolo, că-i mai ușor chiar dacă nu mai bine, dar am pus un alt început...
Îți sărut mâna, dragă Măicuță,
CC