Mi se pare şansa existenţei mele: că Dumnezeu să vină şi să participe la ea

Versiune tiparTrimite unui prieten

Neprețuită Maică,
Ultimul răspuns al sfinției voastre a adus în sufletul meu neașteptată bucurie. Și lumină. Nu știu cum aș putea mulțumi mai întâi lui Dumnezeu că lucrează atât de frumos chiar și cu un suflet ca al meu, și mă așteaptă cu atâta răbdare, și dă dovadă de atâta dibăcie în a mă aduce pe calea cea bună. Apoi sfinției voastre, că prin dumneavoastră a lucrat acestea.
Ideea de liturghie pe care ar putea-o face orice credincios (din sesiunea a opta) m-a uimit și m-a umplut de îndatorată și salvatoare bucurie. Dacă am regretat pentru ceva timp că nu sunt băiat, a fost pentru că nu pot liturghisi. Mai auzisem de preoția universală (care încă nu mi-e clar ce e) dar, felul în care sfinția voastră vorbiți de liturghisire, mă face să mă gândesc la asta. Sunt îndatorată că putem avea și noi șansa asta. Ma mir câte instrumente avem de mântuire. Și nu știu de ce simt și responsabilitate pentru aceste șanse. Și onoare, devreme ce Dumnezeu vrea să colaboreze cu noi și așa.
Să oferim toate lucrurile noastre Domnului spre a le schimba, punându-Și și pecetea Sa pe ele, ușurează enorm poverile noastre, dă deschidere nemăsurată existenței noastre limitate, cu perspectiva miracolul ființării umane în amplitudini dumnezeiești. Toate lucrurile vor deveni mai ușoare și greșelile poate că se vor împuțina. Iar dacă Dumnezeu vede că e primit, mai vine și cu daruri. E uimitor.
Mi se pare șansa existenței mele: ca Dumnezeu să vină și să participe la ea.
Magda

Da, iată noima și rostul și șansa vieții oricărui om: „ca Dumnezeu să vină și să participe la ea”!
Și cât de minunat este că nici un eșec, nici o ratare din timpul acestei vieți nu afectează acest rost, nu ne scoate din șansă! Putem intra în ea, și prin ea în Viața Veșnică, într-o singură clipă de trezire și hotărâre de a ne întoarce Acasă!
Fericiți cei ce aleg să nu plece, sau să se întoarcă devreme ca să învețe meșteșugul bucuriei de a fi fii iubiți.
Fericiți cei ce niciodată n-au plecat de Acasă, și au fost conștienți că toate ale Tatălui Ceresc sunt ale lor prin Fiul și s-au bucurat fără a primi ispita de a-și invidia fratele risipitor. Bucuria de a fi fiu iubit al lui Dumnezeu poate fi simțită și trăită numai dacă învățăm să fim frați iertători și iubitori!
Iată de ce, Copila mea, acum, după ce vei fi trăit această bucurie prin care ai scăpat de întristarea că nu puteai fi preot, vei cunoaște o nouă formă a suferinței. Vei suferi pentru tot omul care încă nu-și cunoaște noima și rostul și șansa vieții! Și suferința ta va rodi dacă o vei transforma, în liturghia ta lăuntrică, în rugăciune și nu vei lăsa nici o firimitură să se risipească în revoltă, indignare, condamnare, judecare...
Cu dragoste și bucurie în Domnul,
Maica Siluana