Aș vrea să mulţumesc

Versiune tiparTrimite unui prieten

Aș vrea să mulţumesc unor oameni minunaţi. Nu ştiu cum să fac, și mă gândesc să scriu aici, poate cumva, Dumnezeu le va transmite mulţumirile.

În primul rând aș vrea să-i mulţumesc bunicii mele, care deşi hulea mereu Biserica Ortodoxă și pe preoţii ei, m-a învăţat să mă rog în fiecare seara înainte de culcare. Îi mulţumesc și pentru că uneori, când avea timp (fooaaaarte rar!), îmi povestea câte ceva din Biblia mare și roşie, scrisă în limba maghiară, pe care îmi plăcea să o răsfoiesc pentru că avea nişte ilustraţii minunate. Iartă-i Doamne, greşelile ei, căci nu a ştiut ce face!

Apoi aș vrea să îi mulţumesc părintelui Mihai, de la catedrala mică din Târgu-Mureș, pentru blândeţea și iubirea cu care ne-a predat religia în clasele I-VIII. Îmi amintesc când am primit cartea "Noul testament în imagini", în clasa I. Benzi desenate cu Iisus și Apostolii, care, deşi realizate de sectanţi, au fost pentru mine o sursă de linişte și mulţumire ori de câte ori de citeam. Am citit cartea aceea de atâtea ori că s-au desprins paginile din ea. Pagina cu răstignirea Domnului a fost pierdută ani de zile. Nu pot să vă spun ce bucurie m-a cuprins când am găsit-o, întreagă, și am putut să o reataşez cu scoci la locul ei.
Îi mulţumesc părintelui că ne-a învăţat să ne spovedim, chiar dacă apoi au trecut ani întregi fără să mă spovedesc. Îi mulţumesc că ne lua la biserică să facem ora de religie, și cu ocazia asta mai intram și eu în biserică.
Îi mulţumesc că el a semănat sămânţa dreptei credinţe în sufletul meu, chiar dacă a stat ascunsă și neroditoare atâţia ani. Binecuvântează-l Doamne, pe părintele Mihai, ocroteşte-l și ajută-l să lumineze și mai mulți copii!

Aș vrea să-i mulţumesc lui Corneliu Zelea Codreanu, a cărui poză am văzut-o în manualul de istorie de clasa a XI-a și cu al cărui chip blând și curat nu am putut asocia mizeriile scrise despre el (am decupat acea poza și o păstrez ca un semn de cotitură a vieţii mele). Această contradicţie interioară m-a făcut să învăţ mai multe despre legionari și despre dragostea pe care o aveau față de ortodoxie, într-un moment în care eu, în prostia și neştiinţa mea, mă gândeam să îmi schimb religia. M-am gândit "Uite, măi, oamenii ăștia, au murit în închisori pentru credinţa lor, și eu nu ştiu mai nimic despre ea...". Mi-a fost ruşine, aşa că, cu ajutorul lui Dumnezeu, am pus mâna și am cercetat. Aşa "am văzut lumina cea adevărată" și eu, nenorocita. Doamne, miluieşte-i și iartă păcatele lor!

Îi mulţumesc Părintelui Cleopa și creştinilor binecuvântaţi care au pus pe internet predicile și învăţăturile lui. Îi mulţumesc că a fost sever și a numit exact și fără milă păcatele, patimile și ispitele cu care trebuie să ne luptăm. Îi mulţumesc pentru că, în simplitatea lui plină de sfinţenie, a vorbit simplu, aşa ca să pot înţelege și eu, care nu eram obişnuită cu vocabularul ortodoxiei. Domnul să te binecuvânteze, părinte, și să te odihnească alături de sfinţii Săi!

În ordine cronologică, îi mulţumesc lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, care prin jertfa sa m-a făcut să mă ruşinez de viaţa mea plină de lenevie și comoditate. Dar mai ales îi mulţumesc pentru Îndreptarul de Spovedanie, pe care l-am primit de la un prieten foarte bun, și care m-a ajutat să mă spovedesc mai des și aşa cum trebuie. Efectele spovedaniei le-am simţit cu bucurie în sufletul meu. Bucură-te, mult pătimitorule Valeriu, întărirea celor prigoniţi pentru Hristos!

Și acum, aș vrea să vă mulţumesc dumneavoastră, Măicuţă Siluana, pentru Seminar și pentru toată grija și iubirea pe care o aveţi pentru cei care învaţă să ierte. Vă mulţumesc că mă ajutaţi să demontez piesă cu piesă această maşinărie complicată care este sufletul meu, și să găsesc ce anume s-a stricat și cum se poate repara. E suficient să citesc mesajele de pe site și să văd cum s-a schimbat viaţa atâtor oameni pe care i-aţi ajutat. Domnul să vă ajute în continuare!

Cam astea ar fi cele mai importante mulţumiri ale mele. Sper ca bucuria care le însoţeşte să atingă măcar puţin sufletele celor menţionaţi aici.
Georgiana

Mulţumesc Georgiana!

Și mulțumesc lui Dumnezeu că nu obosește să se aplece spre nimicnicia noastră, oricât am decădea sau ne-am depărta de El! Și că se folosește de toate cele ce sunt ca să ne mărturisească iubirea Lui!

Copila mea dragă, sufletul nostru nu e o „mașinărie” și ce faci ca să te vindeci de cele ce te împiedică să intri în bucuria Domnului nu este o „demontare” ca să cauți stricăciunea. Această „viziune” ne face să căutăm în sufletul și în trupul nostru „organele” bolnave ca să le extirpăm prin operații mutilante... Să încercăm o altă viziune:

Stricăciunea sufletului, om drag, este o intoxicație produsă de ceea ce îi dăm să mănânce. Omul e o ființă flămândă, spunea un Părinte. Flămândă de Dumnezeu pentru că e chemat să devină dumnezeu în, prin și cu Dumnezeu! Și când alegem să-i dăm altceva de mâncare decât pe Dumnezeu, se otrăvește și se strică!

Da, Dumnezeu l-a făcut pe om cu un sine flămând de Sinele Său, dar nu înainte de a-i pregăti Cina cea Mare și Minunată care, la început, a fost Cosmosul, Lumea cea văzută cu ascuns de Nevăzut în ea...

Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de trup” ca să-I guste bunătatea prin roadele pământului și prin cele gătite (împodobite) din ele cu propria minte şi mâini creatoare după chipul Creatorului. Și nici o făptură a pământului nu suferea când omul îi gusta rodul, așa cum nici o mamă nu suferă când pruncul își suge laptele din sânul ei.

Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de suflet” ca să-I guste frumusețea prin cele create de El și de tot omul împreună creator cu Sine.

Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de minte” ca să guste înțelesurile Sale ascunse în cele văzute și să le arate lumii spre slava Celui ce le-a semănat în ea.

Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de duh” ca să-I soarbă Prezența tăcută din „răcoarea serii” ...

De stricat, sufletul omului s-a stricat după ce a ales să refuze Cina lui Dumnezeu pentru a se hrăni cu „sudoarea funții” robită voii sale otrăvite de voia urătorului de oameni, diavolul. Și așa a ostenit de moarte rătăcind și risipindu-se printre spinii și pălămida crescute din plăcerea ucigătoare de a fi „ca Dumnezeu fără Dumnezeu”, și a flămânzit până la a râvni roșcovele porcilor ... În acel amar de durere și-a venit în sine și a pornit spre casa Tatălui său.

Acolo, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om și S-a dat pe Sine Mâncare și Băutură în Cina cea de Taină ca să-l ridice iarăși la foamea cea dintâi fără de care nu va putea intra la Cina Fiului de Împărat de la sfârșitul vremii.

Și se „repară” sufletul numai hrănindu-l cu Viața cea nouă ...
În ea, ne putem hrăni iarăși cu „gura de trup” mulțumind și binecuvântând și postind după sfânta rânduială.
În ea, ne putem iarăși hrăni cu „gura de suflet” iertând și binecuvântând pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc...

În ea, ne putem iarăși hrăni cu „gura de minte” lăudând și preaslăvind pe Dumnezeu în tot locul și în toată vremea.

În ea, ne putem iarăși hrăni cu „gura de duh” intrând în cămara de nuntă a inimii și ascultând glasul de taină al Mirelui ce va să vină la miezul nopții care încă ne desparte ca un văl de Lumina Lumii ascunsă în adâncul din noi!

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine!

Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana