Dragă Măicuță,

Vă mulțumesc pentru răspunsurile foarte frumoase pe care le aveți pe site. Dacă am înțelege o fărâmă de aici am fi mai bogați cu multe lucruri. Mi s-a părut interesantă teoria omului ”vechi” în combinație cu cel ”nou”. Omul cel vechi este omul Vechiului Testament căci omul nou este cel care în Hristos s-a îmbrăcat. Adică ne-am îmbrăcat în darurile pe care le primim prin Duhul Sfânt, ne-am îmbrăcat pentru a ne spăla, ne-am îmbrăcat pentru a iubi în Hristos, ne-am îmbrăcat pentru a ne ridica în Hristos din mocirla păcatelor, ne-am îmbrăcat pentru a ne desăvârși în Hristos. Prima Taină din Biserică, care în mod constant mă impresionează este Sfânta Împărtășanie. Mă gândeam că noi atunci luăm pe Hristos întreg, nedivizat. Vă dați seama maică că acest lucru nu se face fără Duhul Sfânt? E o taină mare! Mă gândeam că e asemenea Întrupării când Sfânta Fecioară Maria ”s-a împărtășit” zămislind pe Dumnezeu Fiul. Noi luăm o mare greutate în noi, dar totuși noi nu o simțim, căci El se face ușor ușor, și toată frica și toată neliniștea acelui moment se transformă în iubire. Eu personal sunt cuprins de niște patimi foarte grele, dar nu deznădăjduiesc, mă încred în Dumnezeu, deși Îl supăr foarte mult. ”Omul cel vechi” încă acționează profund în mine. Încă judec, încă clevetesc, încă (mă) mint, încă... încă am mintea tulburată de desfrânarea care e pe toate căile. Slavă lui Dumnezeu că netul o are și pe Maica Siluana, de unde putem lua ceva cu folos. Ne împărtășim cu bobii dragostei lui Dumnezeu și ne împărtășim iarăși cu Hristos. Viața e o continuă Împărtășire cu Dumnezeu, pentru că orice lucru pe care îl facem, dar fără Hristos e deșertăciune și pieire și Domnul ”nu îl aude și nu îl vede”, căci nu e binecuvântarea Lui. Când omul zice ”eu vreau asta”, nu e tocmai și Dumnezeu la mijloc, căci uită de ”dar totuși fie voia Ta”. Voia noastră este cu adevărat iadul, dar dacă am ști că Hristos ne dă Lumina cu care să mergem prin iad, nu am mai alerga după pofte și pofte...
M-a impresionat la un moment dat că pe site scria despre faptul că noi suntem în lume, dar nu din lume. Vai maică... ce minune! Deci noi ne pregătim pentru veșnicie, dar mi-a plăcut și ce s-a adăugat: ”când binecuvântați (pe oameni) intrați împreună în Împărăția cerurilor care este în voi”. Am rămas uimit. Nici acum nu am pătruns foarte tare în această taină, dar poate poate Domnul mă va lumina. ”Spectacolul de la Biserică este în fiecare Duminică Învierea” iar cel din colțul blocului sau din parcuri este ”moartea veșnică”. Să ne ferească Dumnezeu de dânsa! Mie îmi plac foarte mult troparele sfinților. Mi se par simple, dar bogate, pline de sens. Fiecare cântec de la biserică înalță spiritual și hrănește duhul de care vorbiți foarte mult pe site, dar ceea ce e mai impresionant este că la o înmormântare se cântă: ”Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi”. Aici am simțit iarăși aceeași hrană și Bucurie pentru duh. Ciudat nu? Hrană și Bucurie în mijlocul morții. Am înțeles atunci că moartea nu există, ea e ”iluzorie”. Moartea e doar la iad... acolo împărătește dânsa! Locul morții e acolo unde nu e Hristos. Când merge preotul cu trupul neînsuflețit la groapă acolo este Hristos desigur, deci e Lumina pe cale pentru sufletul repauzatului. Sunt și îngerii, deci e multă Lumină! Dumnezeu a scris cea mai frumoasă carte de dragoste pentru om: Biblia. Este un ”TE IUBESC” mare cât ochii acolo. Simțim cum iarăși Duhul se hrănește cu ”merindele” scrise.
Tinerilor nu renunțați la Hristos oricâte încercări ați avea, de s-ar dărâma cerul și pământul și vă veți lega mintea de Dumnezeu și Dumnezeu va crea puntea necesară către voi, către inimile voastre să vă întărească, căci să fim serioși: Cine este asemenea Lui și cine I se poate opune?

Mă iertați pentru timpul răpit.
Doamne ajută!
Ioan