Eu cred că fiecare om are felul lui de a înfrunta această frică de durere și de a-i spune DA! Rugăciunea, însoţită de hotărârea de a accepta și de a o trăi, te va învăţa. Vei fi uimită cum lucrează Domnul!

Încerc acum să-ţi spun câte ceva din experienţa mea, din lupta mea cu acest balaur din noi. Balaurul este împotrivirea și nu durerea. Ea, durerea, e cale și uşă către viaţă și bucurie pentru că e glasul lui Dumnezeu din noi, e glasul care ne cheamă la pocăinţă și ne învaţă ce este ea și cum să o trăim.

Prima mişcare a sufletului este o ascultare a durerii! Pur și simplu îţi îndrepţi urechea lăuntrică spre ea și o asculţi. Firea se va împotrivi și va trimite impulsuri, sau chiar strategii complexe, de fugă, de revoltă, de plângere de milă, de prelucrare raţională... și aşa, durerea se perverteşte înfăşurându-se, „bandajându-se” cumva, în trăiri și atitudini pătimaşe. De aici ştii drumul: totul devine amestecat cu plăcerea care însoţeşte păcatul, care va duce la o și mai mare suferinţă și la o și mai ascuţită durere... până când vom învăţa să acceptăm.

Ascultând durerea, vom constata că ea nu e zvârcolirea sufletului, a gândurilor legate de „de ce?”, „până când?” etc., ci este o sfâşiere a sufletului, o străpungere a inimii, fără cuvinte! Amuţim acolo! Atunci ne dăm seama cât suntem de neputincioşi și cât de aproape este Domnul de noi. Dar numai acolo vom simţi asta. Cât rămânem în atitudine de revoltă sau de victimizare nu reuşim să vedem nimic.

Îmi dau seama, Tia mea, că nu am cum să pun mai multe în cuvinte. Îl rog pe Domnul să te înveţe aşa cum m-a învăţat și mă învaţă și pe mine ori de câte ori mă „îndur” să alerg la mila Lui! El spune, om drag: „învăţaţi de la Mine...!” Să îndrăznim să-I cerem să ne înveţe și asta în chiar clipele de durere respingând cu hotărâre orice „mecanism” de apărare...

Cu dragoste și încredere,

Maica Siluana