Și eu îți mulțumesc din toată inima pentru cuvintele tale.
În ceea ce privește Spovedania mamei tale, îți mărturisesc cu durere că sunt tare neputincioasă. Te înțeleg atât de bine, pentru că și pe mine mă doare mult că nu toți oamenii, și nici măcar toți cei dragi și apropiați mie, nu pot, sau nu vor, să înțeleagă importanța Pocăinței și a Sfintei Spovedanii! Și Domnul le respectă această libertate! Și Îl înțeleg și nu am altceva de făcut decât să învăț de la El răbdarea și să nu deznădăjduiesc. De aceea mă rog pentru ei cu multă nădejde. De altfel, acesta și este canonul unui călugăr: să se roage pentru toți, și pentru cei care nu știu, nu pot sau nu vor să se roage. Și, slavă lui Dumnezeu și mulțumire cu recunoștință că până acum, în situații mai grele, de necaz, boală sau pericol de moarte, mi s-au împlinit rugăciunile. Cred că Domnul, Cel îndelung răbdător, a „pândit” (cum ar spune Sfântul Isaac Sirul) momentele de înmuiere a inimii omului la necaz și a „profitat” pentru a-i îmbrățișa cu mila Lui cea dumnezeiască.

Așadar, fără să renunți definitiv s-o rogi pe mama ta să facă asta, încearcă să ai mai multe „discuții” cu Domnul decât cu dânsa. Domnul va lucra în taină și cu delicatețe și nu te va lăsa fără această bucurie. Că știe Măicuța, că nu este bucurie mai mare decât să-i vezi pe cei dragi în Bucuria milostivirii lui Dumnezeu.

Te îmbrățișez cu drag și cu încredere în Domnul că aude și împlinește rugăciunea ta de fiu iubitor.


Bucurie sfântă, Adrian!


Maica Siluana