Măicuță scumpă și dragă,
Pentru prima oară de un jumătate de an încoace, de când tot mă strofoc eu cu Seminarul, am râs la citirea ultimei părți a răspunsului dumneavoastră. Să mă iertați!
Și să știți că... în pauze de Cruce, că nu am putința să stau pe Cruce, cel puțin nu prezentă o sută unu la sută... pentru că mi-o iau creierii razna... în „pauze” AM ÎNCEPUT SĂ RÂD!! E un râs... din toată inima și pe urmă mai e unul de bucurie pentru că râd și uite așa, când mă apucă o țin niște minute bune râzând. Aseară de exemplu, m-am jucat cu pisicuța mea câteva minute și râdeam din toată inima de ce fățucă și priviri făcea. Adică... râd și din nimic! Offf!
Aseară, nu am mai făcut sesiunea opt dimineață... nu îmi fu bine. Borhotul ăla cum îi mai spun eu sau... întunericul din mine dacă vreți, se balansa în... vasul care sunt și crescuse tensiunea de a da pe afară pentru că eu adormisem fără să mai deschid trapa la tancul cu miasme... Păi, asta e ceea ce am cerut într-un fel. Când am văzut eu deunăzi că parcă baierele inimii mele sunt parcă prea slabe să pot „scoate” afară ce e de scos am zis: „Doamne primește Tu spre vindecarea mea și ceea ce nu Îți pot da încă de neputință!”.
Nu e ușor, Măicuță!
Dar, în pofida deznădejdii care mă mai mușcă uneori și din care mă depărtez cu răspunsurile de la Maica, acum cel puțin are sens!
În urma cu niște ani îmi trecură pe la urechi cuvintele: „Pe Cruce se moare singur!" Le-am păstrat cumva și, acum, când sunt mai adânc în tancul meu cu miasme, când mă simt mai singură și suspendată într-un univers de nu-l mai recunosc, îmi amintesc acele vorbe. Și nu mi le amintesc ca pe-un blestem ci ca pe un... „semn de circulatie” pe Cale. Mă fac să îmi amintesc în confuzia mea... ce am de făcut de fapt: să îmi iau Crucea în brațe! Și atunci, universul întreg să fie vânzolit de taifunuri (Doamne ferește! Era doar un fel de a spune!) - stabilitatea mea (dacă așa îi spune) vine din acea îmbrățișare. „Să descoperi pe ce te poți baza când nu te mai poți baza pe nimic...!” zicea Jung. Pe ce gândeam până acum, pe reperele de până acum, pe planurile vechi, pe toate referințele mele... nu mai am cum să mă bazez. Și asta e ce am și ales: să mă vindec și să fiu întreagă chiar dacă EU nu va mai exista.
Domnul să ne ajute!
Sărut mâinile dragi, Măicuță!
N. N.