Sărut mâna, Măicuță!

Am în fața blocului o mică grădină care e împrejmuită de un rând de copaci din aceia cărora le spunem „boscheți”. Și în această grădină sunt doi copaci, un măr și un cireș care îmi dau o lecție foarte interesantă. Și mărul și cireșul sunt crescuți din cotoare aruncare la întâmplare. Cireșul nu e foarte mare, dar de câțiva ani face și fructe. Mărul a crescut efectiv între ramurile de boscheți... mă și mir cum a reușit el să iasă la suprafață și să crească dublu cât rândul de boscheți. Primăvara e anunțată de floricelele roz din el, care arată superb.
Și mă gândeam... indiferent de circumstanțe, indiferent câți „boscheți” ai de jur-împrejur, ai șansa să ieși la lumină, să crești viguros și mare, ba chiar să faci flori mai frumoase decât orice altceva, deși ai fost aruncat la întâmplare, în trecere... negândit, neprogramat, nedorit... dar crescut cu voia Domnului. Probabil lipsit de condițiile propice: apă, soare (doar a stat mereu în umbra altor crenguțe), sol fertil. Normal era să moară.
Poate ar trebui să facem și noi ca el, sau cum ne-a sfătuit părintele Arsenie: să nu mai fugim de cruce, să nu ne mai plângem de situațiile tragice în care ne aflăm, pentru că ne aflăm cu un rost acolo. E voia Domnului să fie așa și acolo e prilejul mântuirii noastre! Plus că avem atâtea ajutoare: Măicuța Domnului, îngerul păzitor etc. (pentru mine au avut un și mai mare impact vorbele acestea, știind trecutul părintelui și viața sa, o viață în care dacă Dumnezeu nu ar fi fost o realitate, nu ar fi supraviețuit prigoanei comuniste, nu ar mai fi dat mărturie puternică!). 
De când privesc suferința ca pe legătura mea cu Domnul, toate merg ca unse, toate se așează la locul lor.
Stăteam și mă gândeam că dacă n-aș fi căzut, m-aș fi mândrit că sunt fără de păcat, așa că m-au smerit căderile și le iau ca atare. Mai ales că știu spre ce mă îndrept. Până acum nu aveam habar ce e mântuirea asta... 
Până am aflat că e „accesul” într-o lume în care am să văd permanent copaci înfloriți, în care nu există suspinare și durere, e un loc pentru care merită să lupți, să ți-l dorești, e adevăratul „acasă” de unde aparținem cu adevărat. Bine, poate văd infantil acest „Rai”, dar acum, la început de drum, așa văd și așa simt. 
Măicuță, mulțumesc Domnului că v-a trimis ca o rază de soare în viața mea!
Vă îmbrățișez!
Irina