Întâlniri cu copilul abuzat din mine. Mi-e tare greu în clipele astea și dacă nu strig la Tine Doamne, mor. Mor. Crăp. Ajută-mă să mă fac bine, să fiu un om sănătos, să nu mai văd totul prin lentile deformate. Ajută-mă să scap de injoncțiunile mele. Nu exista! Doamne, vreau să exist! Vreau să fiu, să trăiesc, să mă bucur, să fiu. Scapă-mă Doamne al meu de injoncțiunea asta. De unde mi se trage? Din burta mamei mele. Da, știu. De acolo, de când am apărut din greșeală. Dar n-am fost din greșeală. Am fost din voia Lui, din voia Ta Doamne. Ca să scriu acum rândurile astea, ca să te cunosc și să vin la întâlnirile pe care mi le dai Tu (și pe care de câte ori nu le-am ignorat?) M-am născut ca să mă lupt să mă mântuiesc. M-am născut pentru Tine și de la Tine, Doamne. Nu pot să nu exist. Nu pot să mă mai omor, să mă înăbuş în mine, până când mor în mine, în adânc, până când nu mai simt nevoia să urlu, până când pietroiul din coșul pieptului cade înapoi în adâncurile unde îl țin îngropat.

Doamne, mi-e atât de greu uneori să rezist, să trăiesc, să mă ridic dimineața din pat. Dar când mă uit la Tine, eu simt că Tu mă iubești. Și dacă Tu mă iubești, nu mai contează că mama nu m-a iubit. Că uneori eu încă îmi mai doresc să mă iubească și să mă drăgănească, să nu mă rușineze în nici un fel, să nu se uite la mine ca la una dintre „urgențele” care îi veneau când era de gardă, bețivani scandalagii, murdari și cu capul spart. Aș vrea să mă privească cu dragoste, ca pe un bebeluș, cu grijă, cu blândețe. Aș vrea să mă mângâie, nu să mă pişte din dragoste, aș vrea să nu-mi spună nimic și doar să stea lângă mine, ca atunci când eram mică și mergeam spre soare cu ea. Ca atunci când avea rochia aceea cu margarete iar vântul bătea cald și flutura un colț de rochie peste fața mea.

Doamne, Dumnezeul meu, Te rog să o binecuvântezi pe mama mea. Pe mama mea, care mă pedepsea cu tăcerile ei. Pe mama care m-a nedreptățit de atâtea ori și m-a abuzat în fel și chip, cu voie și fără voie. Pe mama mea care în loc să mă privească, mă examina, în loc să mă asculte, mă interoga, în loc să mă mângâie, mă pocnea. Binecuvânteaz-o pe mama că nu a văzut, nu a știut, nu a simțit ce mult o iubesc, ce mult încerc să fiu copil cuminte. Ce mult vreau să o mulțumesc. Ce mult vreau să mă laude și să mă privească cu mândrie. Ce mult vreau să aprecieze că nu fac ca alți copii, că îmi dau silința, că nu emit pretenții. Vezi-mă mamă odată. Vezi-mă!

Când aveam doi ani, mama a rămas din nou însărcinată. Copilul acela nu s-a născut niciodată. Mi-a povestit că într-o iarnă când veneam cu toții dintr-o vizită, a simțit cum i se face rău. O colegă o „ajutase” cu niște medicamente abortive. A avortat în cadă. Mi-a spus că era cât pe ce să moară atunci și s-a gândit mereu ce avea să facă tata singur, cu noi. N-a murit. A apărut palidă ca varul în ușa bucătăriei și l-a chemat pe tata să vadă. Aș fi avut un frate. Tata l-a luat și l-a dus la ghenă. Așa era pe atunci, ce să facem, nu aveam cu ce. și-asa puteam să facem închisoare.

De multe ori m-am simțit ca el, ghemuită într-un lighean, goală în sânge, cu ei doi aplecați deasupra mea, examinându-mă cu un ochi critic. Doamne, binecuvântează-i pe dânşii. Dar eu trăiesc. Spre deosebire de el... eu trăiesc!

După tot acest timp, astăzi, mai mult ca oricând, știu că mama nu m-a dorit. Că i-am complicat viața. Dacă nu erai tu... De câte ori nu am auzit asta... dar de câte ori nu am simțit-o? Dar astăzi trăiesc!

Mama mea draga, îți scriu eu, fetița ta. Mi-e dor și mă doare. Dar trebuie să mă fac bine. Nu mai pot trăi în funcție de dispoziția și de dragostea ta. Eu am alt drum acum, altă menire și dacă voi continua să fac jocul ăsta, pe care îl jucam inconștient, mă îndepărtez de ceea ce sunt chemată să fiu. Așa că voi ieși din jocul ăsta ca să nu-L supăr pe Dumnezeu! Rămâi cu bine, mamă a copilăriei și a adolescenței mele. Îți mulțumesc că m-ai născut! Dumnezeu să te binecuvânteze și să te ierte pentru tot răul pe care mi l-ai făcut. Din toata inima mea te iert și te binecuvântez și ies din umbra ta.

Doamne, Îți dau Ție injoncțiunea „nu exista”. Nu știu ce să mai fac cu ea, de vreme ce nu o mai cred și nu o mai văd ca pe a mea. Eu vreau să exist. Nu vreau să mă mai zbat să exist ci să exist pur și simplu. Ia tu zbaterea aceea și prefă-o. În ce știi Tu.

Amin!
O fată verde