Dragă Măicuță,
Am descoperit site-ul dumneavoastră și am rămas emoționată de încrederea pe care o semănați în sufletele celor ce vă scriu. Vă mulțumesc pentru mine și pentru ei, pentru răspunsurile pe care le-am citit și pentru toate cugetele pe care le-ați alinat. Am căpătat curaj pentru a vă scrie după ce i-ați răspuns cu mare dragoste unui prieten de-al meu, ce v-a scris la rându-i. Îmi doresc doar să fiu suficient de clară pentru a vă face să înțelegeți, prin simple și biete cuvinte, ceea ce aș vrea să vă împărtășesc. Nu vreau să vă rețin atenția multă vreme, pentru că îmi dau seama că sunt mulți alții care au nevoie de ajutorul și de alinarea răspunsurilor dumneavoastră. Să vă spun necazul meu, care nu îmi dă pace de ceva ani încoace. Eu am 22 de ani și acum patru ani am cunoscut un bărbat cu 12 ani mai mare decât mine. L-am cunoscut accidental, dar experiența întâlnirii cu el m-a marcat profund. Este vorba de un alcoolic, fumător, depresiv, un om foarte ciudat și foarte atipic. Eu cred în Dumnezeu și cred că apropierea de el este țelul vieții mele. Cu toate acestea, nu m-am putut abstrage unei pasiuni care mi-a măcinat sufletul, care mi-a înnegrit simțirile. M-am îndrăgostit de acest om, în ciuda tuturor avertismentelor primite. El a fost foarte înșelător, a căutat să își facă voia proprie cu mine. Eu m-am lăsat dusă și furată de sentimente și l-am rugat pe Dumnezeu, în orbirea-mi, să mă ajute în relația cu el. De ceva vreme, am început să îl evit, însă acel sentiment demonic pe care îl simt e încă acolo. Nu îl pot înăbuși, nu pot preschimba acea iubire sau obsesie într-o iubire pentru Dumnezeu. Aș avea nevoie de un sfat de la dumneavoastră, pentru că simt că acest lucru este foarte puternic și într-adevăr nu îmi dă pace. Îl iubesc pe Dumnezeu, dar oare nu mă înșel spunând asta? De ce nu pot renunța la acest om care mă bântuie și de ce nu Îl aleg pe Domnul în pofida a orice? Încerc să scap din această situație care mi-a consumat energia sufletească, încerc să uit, să las deoparte, să fug. Dar de fiecare dată când aud ceva de omul respectiv, tresalt. Totul se repetă. Eu sunt o fire excesiv de sensibilă și fiecare contact cu o persoana mă marchează. Iar acest contact pentru mine a fost incredibil de puternic. Pentru mine acest om este un „bifător” de fete, având un singur lucru în minte. Eu am refuzat să fac acel lucru cu el și nu îl voi face niciodată. Problema e că, în orbirea-mi, am acceptat, deși nu din inițiativă, dar tot păcatul meu este, să fac altceva și anume gomorie. Păcatul acesta a fost greu, l-am spovedit de două ori și m-am căit în privința lui. Cu toate că am conștiința existenței lui Dumnezeu și a iubirii Lui nemăsurate, trec uneori peste acestea și parcă uit. Când sunt la biserică sau în apropierea unui lucru care să îmi aducă aminte de Dumnezeu, mă gândesc, însă în lume îmi e foarte ușor să uit. Am început să spun rugăciunea inimii de câte ori îmi aduc aminte, dar simt că totuși ceva e în neregulă. Nu reușesc să nu mai fac anumite păcate, nu reușesc să mă despart de anumite patimi care nu îmi dau pace. Sunt multe de spus, voi mai reveni. Vă mulțumesc pentru răbdarea dumneavoastră și aștept cu nerăbdare un răspuns.
Oana
Oana, Copila mea dragă,
Îți mulțumesc și-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru scrisoarea ta. Ai doar 22 de ani și ce trăiești acum poate deveni un punct de salvare pentru tine iar felul în care trăiești această adevărată tragedie poate fi un strigăt de trezire a multor oameni care se bălăcesc în ceea ce pe tine te doare fără nici o tresărire a sufletului. Mesajul tău este pentru mine o dovadă vie că omul este o minune și că oricât de mare ar fi mizeria în care cade sau este târât, chipul lui Dumnezeu din el strigă după lumină și Domnul îi răspunde. Fie ca răspunsul meu să devină pentru tine ușa către vindecare pe care El o are pregătită pentru fiecare suflet rănit ce se întoarce Acasă!
Draga mea copilă, mai întâi, te rog să-mi scrii acel „mai multe” care mai este de spus, și să facem împreună seminarul „Să ne vindecăm iertând”. Ai mare nevoie să descoperim când ai fost pentru prima dată „bântuită” de cineva. Ce anume din copilăria ta te împinge acum, te trage, te târăște pur și simplu în această relație care îți vampirează energia.
Da, acest om are o mare putere de fascinație. Răul e fascinant pentru cine nu e fascinat de Binele care este Dumnezeu. DA, sufletul tău tânjește după Dumnezeu și întreaga ta conștiință aderă, dorește, vrea și te îndeamnă să faci cele plăcute lui Dumnezeu. Dar sufletul tău e mai adânc, mai cuprinzător decât are conștiința ta acces. Ai în adâncurile tale o întreagă „lume” de impulsuri, amintiri, emoții, credințe, opinii, pe care n-o cunoști și care te manipulează să faci ceea ce nu vrei. Până nu intri cu harul Lui Dumnezeu acolo nu va fi lumină și nu vei putea să te împotrivești tentațiilor care par a veni din afară.
În tine e cârligul cu care te ții atârnată de acest om și de păcatele de care nu te poți despărți. Și vei fi liberă numai dacă vrei să înveți să-L primești pe Dumnezeu, așa acum ni se oferă în Biserică, acolo, în acel iad lăuntric. De fapt El e Acolo și te așteaptă. Așteaptă luminița pâlpâitoare a conștiinței tale ca s-o aprindă cu Lumina Care este El pentru a putea vedea, înțelege și apoi împlini, rostul existenței tale pe acest pământ.
Curaj, Copila mea iubită!
Îndrăznește să crezi și să lucrezi cu El și mari minuni vei trăi și vei deveni o rază speranță plină de bucurie, pentru atâția alți copii de vârsta ta care urlă de durere neștiuți de nimeni... Vei fi un martor viu al Celui ce ne spune „ce nu e posibil pentru om, este posibil pentru Dumnezeu”!
Dar pentru asta avem nevoie să împlinim poruncile Lui, dintre care, după primul pas de pocăință, este iertarea. Iar iertarea se învață de la Dumnezeu pentru că este o lucrare divino-umană!
Până-mi mai scrii, te rog să te rogi pentru omul acela și să-I ceri Domnului să-l binecuvânteze. Binecuvântarea e puterea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește ca să putem birui răul, blestemul și fascinația sufletului bolnav pentru rău.
Te îmbrățișez cu drag și mare încredere,
Maica Siluana