Maică,
vreau neapărat să vă mărturisesc despre dragostea lui Dumnezeu; pentru mine a fost mai mult decât o minune și mie îmi ajunge. Cred că vă spuneam altă dată că am venit cam deznădăjduită de la psihiatru; mi-a zis că îmi trebuie o slujbă cu beneficii ca să pot ajunge la psiholog și eu cum nu am nu mai am altă opțiune. Nu îmi permit să plătesc fiecare ședință și asigurarea medicală nu acoperă aceste cheltuieli.
Oricât de optimistă încercam să fiu îmi veneau niște gânduri de deznădejde care-mi dădeau târcoale de mai multe zile. Am ajuns disperată și am început să mă vaiet, cum fac întotdeauna, că nu știu dacă a meritat să rămân gravidă, nu știu dacă mai pot să am încă un copil, că celor dragi le-ar fi mai bine fără mine și am ajuns chiar să jubilez cu idea de sinucidere. Nu mai aveam chef să mă duc nici la biserică și Îl certam pe Dumnezeu în gând că de ce mă mai lasă să mă mai chinui, că nu are rost să mă mai duc la biserică.
Da, totuși, m-am dus. Nu mă puteam concentra, mocneam de supărare. Am început să ascult slujba și să mă concentrez la ce spune. Mi-a venit un gând: Care este problema mea la disperare, ce mă doare pe mine mai tare? Deznădejdea. Am citit că dumneavoastră ați zis în Seminarul iertării să lepădăm grijile noastre la picioarele lui Dumnezeu. Și am zis și eu: Doamne, îți las deznădejdea aici, ia-o de la mine că eu nu mai pot. Am scris un bilețel: Ia de la mine duhul deznădejdii. Am izbucnit în plâns pentru că nu aveam bani să pun la pomană acest lucru, dar am zis: Doamne, atâta am un pix și un bilețel, dacă poți face asta cel puțin o săptămână eu cred că exiști. Da, în disperarea mea am zis că trebuie să mă asculte Dumnezeu.
Dintr-o dată mintea mea s-a liniștit, nu mai aveam nici o tulburare și plângeam de fericire.
Când am venit de la biserică parcă zburam. A venit sfârșitul săptămânii și eu nu am mai avut nici un gând de deznădejde, ba mult optimism și bucurie.
Săptămâna asta I-am cerut să-mi dea dragoste și nădejde să-mi cresc copiii. Am răbdare mai multă cu Ieremia și rezultatele sunt uimitoare.
OI
Draga mea Copilă,
Iată, iarăși și iarăși noi dovezi despre felul în care nu încetează Domnul să ne ajute și să ne învețe cum să ne biruim vrăjmașii bucuriei care ne stăpânesc prin relele noastre deprinderi.
E așa de simplu!
Dar omul nu se îndură să se lepede de acea „jubilație” produsă de gândurile rele. Aici e capcana. Norul de gânduri rele dă peste noi și ne întunecă mintea și cădem în mlaștina plăcerii de a fi victime, de a deznădăjdui, de a ne răzbuna pentru ce suferim.
Aș dori să-ți notezi în jurnalul tău aceste strategii ale vrăjmașului ca să le poți întâmpina înțelept de la primul lor atac. Să alegi ca mai degrabă să mori, dacă tot dorești moartea, decât să mai primești gândurile despre care știi că sunt de la cel rău care voiește să ne ducă în suferința aceea fără sfârșit de a fi departe de Dumnezeu oferindu-ne o falsă scăpare dintr-o suferință reală, dar temporală. Dacă vom alege să-i oferim Domnului tot ce ne doare și ne sperie și să primim de la El puterea de a schimba ce se poate schimba (și la El toate sunt cu putință) și să acceptăm ce nu se poate schimba, pentru că depinde și de ceilalți, vom fi liberi de capcanele celui viclean, așa cum ai reușit tu acum să te eliberezi!
Mulțumesc mult că mi-ai împărtășit asta și pun pe site pentru cei care nu au încercat această ieșire.
Cu dragoste, rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana