Dragii mei,
 
Vă trimit poze cu Andrei, de-acum e mare, are patru kg, e sănătos, slavă Domnului şi l-am botezat de Paşte. Este o minune, ca un îngeraş, mi-e foarte drag să dorm cu el, mă caută prin pat şi se lipeşte de mine, mi-e drag să-l ţin în braţe, îi place la băiţă, râde, mă priveşte în ochi şi ascultă ce-i spun.
 
Eu sunt foarte fericită, am început să-l împărtăşesc, e cuminte în biserică, şi la Botez a plâns puţin, în rest însă a fost liniştit. Sunt obosită, noaptea tot prost dormim, mai dorm ziua cu el câte o oră, însă timpul meu e împărţit între mesele lui, schimbat, legănat, abia apuc să mănânc.
 
N-am crezut că a fi mamă e o meserie atât de grea, abia acum încep s-o înţeleg pe mama mea, e aşa de uşor să greşeşti, deşi îmi doresc să fac ce e mai bine pentru el. Am momente când mă înfurii pe el, din cauza oboselii sau mi-e greu să-l aud cum plânge şi mă gândesc la codependenţă, la injoncţiuni, la ce uşor pot gândi că e „rău”...
 
Incerc să-l iubesc necondiţionat, să nu mă supar când face cum vrea el, să nu-i vorbesc urât, nici măcar să nu gândesc de rău. Abia acum încep să-i iert pe părinţii mei că au fost şi ei oameni şi s-au enervat, m-au pedepsit, pentru că, deşi eu ştiu toate lucrurile astea, tot îmi este greu să am răbdare cu el.
 
Vă îmbrăţişez cu drag şi dor,
I.