Mi-a răsărit o nedumerire citind ce aţi spus despre patimă. Că dacă iubeşti un băiat la nebunie, nu e patimă, dar dacă-l iubeşti ca pe Hristos e patimă. Şi mi-am amintit că se spune că Nunta e imaginea unirii dintre Hristos şi Biserică. Atunci nu rezultă şi că soţia se raportează la soţ într-un anumit sens aşa cum se raportează Biserica la Hristos? Deci tot acolo ajungem. Şi atunci cum să-l iubească femeia pe soţul său? Ca Biserica pe Hristos dar nu ca pe Hristos? Unde e limita?
Ana Maria
Copil iubit
O, Doamne, chiar aşa am spus, copil iubit?
Te rog mult să mai citeşti sau să mai asculţi o dată ce am spus şi să-mi scrii din nou. Dacă iubeşti „la nebunie”, dar aşa cum ne cere porunca dată de Dumnezeu, nu e păcat, dar dacă iubeşti fără Hristos, fără binecuvântarea Lui, adică ceri de la acela iubire absolută, e păcat! Apoi, dacă iubirea „nebună” e desfrânare, e păcat.
În rest, ca să înţelegi toate nedumeririle pe care le ai despre cum poţi iubi, te rog, copila mea, să înveţi să faci voia lui Dumnezeu, să cauţi mai întâi Împărătia Lui, să te spovedeşti curat şi cu regularitate, să asculţi de îndrumarea unui duhovnic şi aşa, Însuşi Domnul te va învăţa cum să-l iubească o femeie pe soţul său. Fără lucrarea Duhului Sfânt în noi, fără ascultarea de Dumnezeu, nu putem decât să vorbim despre iubire sau să trăim surogate de iubire.
Te rog, Ana Maria, lipeşte-te de Domnul în Biserica Lui şi mult te vei bucura!
Cu drag şi încredere
Maica Siluana