Am căzut în aceeași groapă în care am căzut de nu știu câte ori. Ieșisem din groapă, mă liniștisem, aveam încredere și apoi cineva sau ceva îmi aduce aminte iar de hăul fricii din mine și cad iar. Numai că nu mai cad atât de profund ca înainte, m-am oprit la limita deznădejdii. Vreau să rămân calmă și să am încredere în Dumnezeu că mă va scoate și acum așa cum m-a mai scos. Mântuirea e undeva departe, dar eu tot cred în ea chiar dacă mi-e atât de greu. Aștept și mi-e suflarea rece. Tristețea mă macină, depărtarea de Dumnezeu mă înăbușă. Până când? Mă va ridica și acum Dumnezeu din groapă, va avea și acum, ca mereu, răbdare și delicatețe? Un singur reproș îmi răsună în minte tăind în falduri mari carnea minții pe unde trece. Oare dacă știa Dumnezeu că o să fiu așa de rău, că o să cad în gropi așa de mari, nu era mai bine să mă ia la El în copilărie? Știu că am șansă de mântuire, sunt convinsă, dar am impresia că pe măsură ce îmbătrânesc devine mai greu, dar sunt convinsă că la Dumnezeu orice e posibil și tânjesc cu tot sufletul meu rănit și bolnav după o gură de rai.
Soldatul necunoscut
Draga mea Copilă,
Te rog, vezi ce anume te atrage în groapa în care cazi mereu!
E în tine, dincolo de partea ta care dorește o gură de rai, un „program” care te face să te lași fascinată de cădere!
Cel mai sigur este că ai această înclinație din familie, de la părinți sau bunici sau cei care te-au crescut. Fără voia lor, fără să știe ce fac, ei, înainte de a te dumiri tu cine ești și ce sens are viața ta pe pământ, te-au învățat să cazi. Adică, din perspectiva lor să te descurci, să trăiești viața pe care și ei o trăiau pentru că era singurul lor fel de a trăi. Dacă nu ai fi învățat acel fel de a trăi, nu ai fi supraviețuit.
Acum însă, devii stăpână pe viața ta și văd că ești hotărâtă să o dăruiești Celui Ce Singur este Stăpânul ei. Asta e Calea! Doar că e strâmtă pentru că te războiești cu forțe pe care nu le cunoști pe nume, care sunt ca aerul pe care îl respiri pentru comportamentul tău.
Dar, rugându-te mult, spovedindu-te, împărtășindu-te, făcând mătănii, postind, adică folosind toate armele harului, încet, încet vei scoate din adâncul minții tot ce nu e de folos mântuirii și bucuriei sfinte!
Răbdare, Copil drag!
Și, te rog, poate faci și Seminarul Să ne vindecăm iertând!
E moarte și înviere, dar merită!
Cu mare drag și încredere,
Maica Siluana