De la început aș vrea să spun două vorbe... este cea mai… nici nu știu cum să îi zic… cea mai adevărată, cea mai puternică și mai relevantă și mai de luat aminte sesiune de până acum… e ca o perdea ce se dă la o parte și dincolo de ea… minunății… minunății… of… dacă ar rămâne starea aceasta cât mai mult!!!!
„Și totuși, în momentele de mare tensiune, în fața evenimentelor care ne rănesc, reacționăm de parcă n-am fi făcut Seminarul. Schemele pe care le-am conștientizat ne înhață înainte de a apuca noi să strigăm „Doamne, miluiește-mă!”. Ce se întâmplă cu noi? Deși știm cum putem ierta, când ne privim mai atent, constatăm că nu putem!"

Cât de adevărat! Pentru că după anumite sesiuni și feed-back primit eu am simțit așa o întărire și nădejde că va fi bine… apoi un pic dacă am întâmpinat un obstacol chiar minor și fără importanță… m-am blocat iar…
,,...trăirea până la deznădejde a adevărului că avem ce ierta, că știm ce este iertarea, că ne dorim să trăim bucuria de a ierta, dar că noi nu putem ierta! Acesta e momentul deșteptării noastre. Doar acum vom fi capabili să auzim glasul plin de iubire și răbdare al Domnului Care ne spune: „Fără Mine nu puteți face nimic!”. Abia acum putem să spunem: „Vino, Doamne, și fă Tu în mine și cu mine ce eu am tot încercat să fac fără Tine, sau încercând să Te transform în sluga dorințelor mele care mă afundau și mai mult în suferință și nedumerire! Vino, Doamne! Iată, mă dau în mâinile Tale care m-au zidit și Te rog, învață-mă să fac voia Ta! Sunt gata să Te ascult! Ajută neputinței mele!”
DA!.. acum știu și eu asta…
Așadar, să ascultăm îndemnul Apostolului Pavel și să „ne împăcăm cu Dumnezeu” în Numele lui Hristos.

Dă Doamne!
„Dacă Dumnezeu este Iubire, de ce a îngăduit să mi se întâmple și să fac atâta rău? Dacă Dumnezeu știa că voi face fapte care mă împiedică să mă mântuiesc, sau că nu voi ajunge să-L cunosc, de ce m-a mai adus la existență?”

Da, mi-am pus și eu, recunosc, această întrebare… dar am înțeles că în toate este un rost știut de Domnul și undeva, cândva mila Lui va face ca eu să înțeleg… în timp... că scopul a fost unul bun spre folos și spre mântuire… ceva ceva am înțeles… am simțit asta, dar numai după ce am reflectat sincer eu cu mine și cu ghid asupra experiențelor mele…
,,Ai primit, și primești, în Sfânta Lui Biserică, putere și pricepere ca să transformi viața de blestem pe care ai moștenit-o de la lumea acesta, în binecuvântare.’’

Doamne, Doamne… trebuie mare înțelepciune că cineva să înțeleagă și să facă întocmai… și cred că și un pic de curaj… adică să ai încredere că da, și eu cel căzut… cel din tină… am primit prin mila Domnului, în Sfânta Biserică, și putere și pricepere ca să mă lupt pentru sufletul meu… mare, mare taină….
,,Viața ta de creștin este o adevărată liturghie în care tu, liber și responsabil, oferi lui Dumnezeu viața ta omenească, durerile ei, frământările ei, dorurile și dorințele ei, ca El să le transforme în viață sfântă. El, Domnul, le spune ucenicilor Săi că tristețea și durerea lor se vor transforma în bucurie! Iar în altă parte, dezvăluind-ne taina bucuriei, ne arată că putem intra în ea fiind credincioși peste „puținul” pe care l-am primit.”

…taină mare aceasta a bucuriei… de a cărei existență nu știam ca și de cea a libertății. Nu știam că și noi avem de oferit așa ceva Domnului… și nu orice, ci TOATĂ NEPUTINȚA NOASTRĂ… așa ofertă… nimeni nu ar putea să o ia decât EL… dacă aș fi conștientizat cât ajutor puteam primi astfel… dacă aș fi avut credință cât un bob de muștar…
„De ce nu intervine Dumnezeu când suntem abuzați fără vină, de ce îngăduie să fim abuzați, maltratați, bolnavi, chinuiți și apoi abuzatori și chinuitori?” em>

Recunosc, și această întrebare mi-am pus-o și tot eu îmi răspundeam… este un rost în tot ce se întâmplă… cu siguranță este un rost… chiar dacă nu știam care e rostul și explicația a ceea ce se întâmpla… din punct de vedere al omului… și căpătam o stare relativă de pace dându-mi acest răspuns… chiar dacă nu era era cel potrivit…100%... de multe ori l-am întrebat și pe părintele… da’ de ce se întâmplă astea? Cum îngăduie Domnul?... și primeam cam același răspuns ...așa e voia Domnului, e un rost… nădăjduim să înțelegem până la sfârșit…
,,Dumnezeu nu schimbă lumea, ci pe omul care-L primește și crede în Numele Lui, împlinind poruncile după sfânta Lui rânduială. Prin împlinirea poruncilor, omul dobândește puterea de a se face fiu al lui Dumnezeu după har și de a fi liber. Atunci scopul lui nu va mai fi căutarea unor condiții exterioare plăcute și reconfortante, ci transformarea oricărui loc și timp, în loc și timp de întâlnire cu Dumnezeu, de trăire în El, de iubire cu El și ca El, și de înaintare cu El spre ținta finală, care este dobândirea vieții veșnice fericite. Căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, după porunca Domnului, vom constata cu uimire că restul dorințelor noastre se vor împlini de la sine!”

Aceasta este cu adevărat adevărata înțelepciune… orice loc poate fi unul al marii întâlniri… orice timp poate fi unul al convorbirii cu Dumnezeu… trebuie să învăț și eu să fac asta… sunt conștientă acum că este un mare dar cine l-a dobândit… acesta de a fi cu Domnul oriunde și oricând… păi asta îți dă o libertate absolută… cred că așa a fost cu cei din închisori... ei au ajuns prin propria lor experiență de viață de la acel moment să fie atât de liberi pentru că ajunseseră să fie permanent cu Domnul și asta paradoxal se întâmpla în cele mai sumbre condiții de privare de libertate a trupului… așadar e posibil… să fii pururi cu Domnul… încă de aici… din viața aceasta stricăcioasă… asta da BUCURIE!!!!!!!!!!
,,Așadar, dacă am suferit abuzuri și dureri este pentru că cei care au făcut-o au fost liberi să aleagă, sau să se supună alegerii celor care i-au adus pe lume, de a trăi fără Dumnezeu, fără a asculta poruncile Lui. Au ales să rămână robi abuzurilor pe care le-au îndurat și să le ducă mai departe ca pe un blestem’’

…cât adevăr! Și totuși... câtă libertate dă Dumnezeu omului… e ceva… tu tot la rău te duci și El tot te iubește...
,,Toți ajungem să alegem sau libertatea în și cu Hristos, sau să rămânem robi ai evenimentelor exterioare, robi ai pornirilor lăuntrice și ai sugestiilor demonice de a ne face dreptate sau de a ne răzbuna, dacă lucrurile nu merg cum ne place nouă.”
Cred că foarte important pentru cineva (și aici mă gândesc și la mine ) este să înțeleagă importanța, dacă vreți pe viață și pe moarte, a acestei alegeri… de ea depinde în fond, mântuirea noastră… dacă am conștientiza ar fi ca și cum, simplificat, am pune în balanță de-o parte viața, de-o parte moartea, referindu-mă la suflet… adică doar la ceea ce contează…
„Dar oricine a cunoscut gustul și dezgustul lui „sunt liber dacă fac ce vreau” și a suferit destul ca să înțeleagă că ce i se pare că voiește nu este voia sa cea adevărată, va alege cu îndrăzneală să devină „rob” lui Dumnezeu, adică rob al iubirii, al iertării, al răbdării și al bucuriei care nu este din lumea aceasta.”

Eu până acum așa am făcut. Și mă rog Bunului Dumnezeu să îmi lumineze mintea și sufletul să aflu voia cea adevărată, să fiu roaba Lui nu numai așa când scriu la Acatist ,,se roagă roaba lui Dumnezeu”, ci chiar să fiu ROABA LUI spre cele bune și de folos spre mântuire !
M.