De ce a făcut Dumnezeu ca eu de la naștere să am parte numai de conflicte și certuri?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne ajută!
Aș dori să mă adresez dumneavoastră, în speranța că puteți și doriți să îmi răspundeți la anumite întrebări pe care I le-am adresat și le adresez lui Dumnezeu, dar la care nu am primit nici un răspuns - nici direct, nici indirect prin preotul duhovnic, nici prin alți preoți, călugări, maici, credincioși, oameni obișnuiți, psihologi, psihiatrii, yoghini, literatură etc. - se pare că am încercat toate variantele posibile.
Faptul că nu am primit răspuns la aceste frământări și frustrări mă face să fiu un adevărat apostaziat din punct de vedere al credinței. Aș dori să știu răspunsul la obsesiva întrebare : DE CE? DE CE S-AU INTÂMPLAT TOATE ASTEA? PENTRU CE? LA CINE SAU LA CE FOLOSEȘTE? DE CE NU RĂSPUNDE DUMNEZEU?
Măcar să știu și eu care este cauza, motivul suferinței mele pe acest pământ - așa m-aș mai liniști, măcar pe jumătate. Dar nu am liniște până nu aflu răspunsul la întrebarea: DE CE? CARE ESTE MOTIVUL?
Întrebări:
1. De ce a făcut Dumnezeu ca eu, de la naștere să am parte numai de conflicte și certuri? Tata a fost și este alcoolic, mama se certa violent cu el, iar eu tremuram de frică în camera mea când eram mic. - cunosc faptul că traumele din copilărie îți afectează negativ toată viața.
2. De ce următorul soț al mamei mele, tot alcoolic, dar mai rău decât tata, pentru că era și foarte violent, a făcut ca adolescența mea și copilăria să fie marcate numai de asistare la certuri, scandaluri, bătăi, agresivitate verbală și fizică, violență în ceea ce îi privește pe amândoi.
3. De ce am fost tot timpul copilăriei și adolescenței un fricos, un timid - și în mare parte sunt și acum, un emotiv - mai ales la școală deși aveam rezultate foarte bune la învățătură, un om speriat în permanență, cu palpitații la inimă foarte violente și foarte dese?
4. De ce nu am avut succes la femei, deși dorințele, fanteziile și visele mele din adolescență și tinerețe erau foarte mari și se cereau împlinite, satisfăcute? Nu cred că există ceva mai negativ pentru starea psihică decât frustrarea sexuală.
5. De ce am avut parte - aproximativ 14 ani din viață - doar de masturbare și pornografie - nemaivorbind de cumplita dependență devastatoare de acestea? De ce nu am putut avea măcar o femeie?
6. De ce am suferit în clasa a XII-a de cele mai cumplite tulburări psihice - atacuri de panică - motiv pentru care am pierdut admiterea la facultate; doi ani din viața mea am stat îndopat numai cu medicamente de la psihiatrie, mi-am pierdut prietenii, vitalitatea, energia, optimismul, entuziasmul, încrederea etc.?
7. De ce singura femeie din viața mea pe care am iubit-o cu adevărat - o fostă prietenă cu care am avut o relație de doi ani de zile - nu a putut să mi se dăruiască sexual timp de doi ani de zile - deși spunea, și o credeam, că mă iubea foarte mult. Am hotărât să mă despart din această cauză.
8. De ce fosta mea soție nu putea să aibă relații trupești cu mine? Am fost cu ea la preot, ginecolog, psiholog, sexolog. Credeți-mă, nu sunt considerat un om urât, ci chiar drăguț de multe persoane chiar de sex feminin. Ni s-a spus că problemele sunt ale ei, legate de frigiditate, frică, credință în Dumnezeu și Biserică - deși eram căsătoriți?!
Când eram căsătorit, trăiam pe cât puteam amândoi, pe calea credinței - ne spovedeam, făceam milostenii, sume de bani donate Bisericii pentru ctitorie, mergeam la slujbe (Liturghii, masluri, pomelnice la biserici și mânăstiri etc.), mergeam în pelerinaje la mânăstiri, ne rugam, posteam etc.
Din cauza problemelor ei m-am îmbolnăvit de uretrită, prostatită cronică, epididim la testicule, tulburări nervoase, probleme digestive, cardiace, cerebrale și cel mai rău Sindrom de Oboseală Cronică, epuizare psihică insuportabilă ( și datorită faptului că munceam într-o multinațională de dimineața până noaptea, chiar și în week-end, concedii, munca peste program în condiții de stress ucigător, cu frica de termene limită, foarte greu de respectat, cu ochii numai în calculator).
Unde era Dumnezeu? Sau ajutorul Lui? Sau măcar un Înger? Nimic!
După divorț, am făcut o depresie foarte grea, din care mi-am revenit de-abia după doi ani de zile. Nici nu voiam să mai aud de Dumnezeu sau de Biserică.
9. De ce nu am avut niciodată liniște, nu îmi găsesc locul din punct de vedere profesional (sunt economist de profesie, contabil mai precis, dar nu mă regăsesc în această meserie, nu îmi place, însă altceva nu știu și nu am pregătirea să fac - oricum în prezent nu am serviciu și este foarte greu pe criza asta să mai găsesc ceva, așa că nici din punctul ăsta de vedere nu știu încotro să o iau!), am conflicte cu toată lumea și sunt certat cu Dumnezeu, Biblia, credința, Biserica și preoții.
După cum vedeți Dumnezeu nu a binevoit să îmi răspundă măcar la întrebări. Nu să îmi îndrepte El viața sau să Mă ajute, că la asta nu mai sper de mult. Dar măcar să îmi spună motivul și răspunsul acestor întrebări, De ce? Măcar să știu și eu de ce am dus o viață blestemată de El și de ce eu sunt o ființă blestemată de El în contextul de mai sus?
Ar putea fi de vină păcatele părinților, bunicilor, străbunicilor etc.? Ale mele? Care sau cine din neamul meu? Și ce a făcut? Eu nu îmi amintesc nici de mine, nici măcar să fi ucis pe cineva când am venit pe lume într-un mediu conflictual.
Poate fi explicația reîncarnarea? Păcatele făcute într-o viață anterioară? O karma negativă, neagră?
Atunci care păcate și în care viață anterioară, că eu habar nu am de nici o viață anterioară.
Iar dacă nu, care este explicația, să pot fi și eu măcar liniștit, ca toată porcăria asta de viață lipsită de cel mai mic dram de noroc are o explicație cât de cât logică, rațională....
10. Am citit (am avut curiozitatea) Biblia - am rămas șocat de duritatea lui Dumnezeu în Vechiul Testament, cu care pedepsea și cea mai mică nesupunere și greșeală, de multe ori chiar și fără intenție. Chiar și limbajul este dur, răzbunător. Este chiar Dumnezeu, sau este Moise, sau sunt preoții evrei care au scris Vechiul Testament? Pentru că îmi vine greu să cred că Dumnezeul cel Bun, Iubitor, Iertător, plin de Dragoste, De Milă, Răbdare de care vorbește Biserica este cel din Vechiul Testament? Undeva este o problemă. E adevărat că și în Noul Testament se vorbește de Judecată, Judecător Nemitarnic etc., dar limbajul și atitudinea sunt mult mai blânde, înțelegătoare, iertătoare decât în concepția vechi testamentară.
11. De ce în Biserica Ortodoxă Română preoții iau bani - pomelnice cu evaziune fiscală (nu respectă statul, nu dau Cezarului ce este al Cezarului). Are Dumnezeu nevoie de bani, Casa (Biserica). Poate fi îmbunat Dumnezeu cu rugăciunile preoților contra cost? Nu este o forma de mituire a lui Dumnezeu? Nu mai vorbesc de celelalte probleme de atitudine și materiale legate de preoți pe care le cunoaștem cu toții. Nu trebuie să îi judecăm - se spune. E adevărat. Eu sunt un păcătos care vede paiul din ochii celorlalți, dar bârna din ochii mei nu o văd. Dar nu pot să nu observ ceea ce este strigător la cer, nedreptățile din jurul meu. ...naivitatea credincioșilor după care unii preoți profită material, asta după ce la predici tot ei spun că să nu ne lipim inima de materialism, egoism. Știu că și ei sunt oameni și trebuie să traiască, dar... vile, mașini, bani - parcă prea mult în timp ce mulți oameni mănâncă din gunoaie. Mai poate fi vorba de o Biserică creștină? Iisus Hristos sau apostolii nu au luat bani pentru nici o minune - părerea mea.
12. De ce este nevoie acum de Catedrala Mântuirii Neamului pe credit bancar? Chiar nu are Biserica acești bani, cu care oricum garantează. Parcă împrumutul, camăta era considerat păcat. Și de ce creditul este plătit tot de credincioșii săraci, căci tot banul văduvei va fi cel care va suporta. Mai nou mântuirea și intrarea în Rai se obțin prin credit bancar?
Asta legat de Înalții Prelați ai BOR - alte aspecte care le observă și le știe toată lumea nu le mai comentez legate de acești conducători ai unei instituții care se dorește Dreaptă, Sfântă, Corectă, Cinstită... Îmi cer iertare dacă vă tulbur!
13. Referitor la problemele mele, mai există vreo șansă pentru mine?
Acum am vârsta de 31 de ani și am jurat că nu mă voi mai căsători niciodată. În prezent am o parteneră și totul pare să fie bine deocamdată, dar nu mă mai grăbesc la căsătorie.
Sau mai bine, când voi fi o dată beat sau drogat cu medicamente ca să am curaj, să mă sinucid și să termin o dată cu bâlciul ăsta blestemat care a fost viața mea? Și să blestem totul și pe toți și pe Dumnezeu și să nu mai vreau să știu nimic de nimeni și de nimic.
Oricum sunt un apostaziat și oricum ajung în iad. Așa că ce aș mai avea de pierdut? Decât să mă mai chinui pe pământ, că cine știe ce lovituri de la viață mă mai așteaptă, mai ales că L-am urât, hulit și blestemat pe Dumnezeu. Și am mai smintit și pe mulți alții cu hulele și raționamentele mele.
Așa că oricum nici pe lumea asta și nici pe oricare alta nu mă mai pot aștepta niciodată la bine, cum de fapt nici nu am avut parte de când mă știu.
Vă mulțumesc că ați avut răbdare!
Îmi cer iertare pentru ce v-am făcut rău!
Aștept răspuns dacă se poate!
Dumnezeu să ne ajute pe toți (dacă chiar există),
Florin

Da, cu adevărat, un răspuns bun la întrebarea „de ce?” îi este suficient omului ca să devină cuminte (cu minte) și creator. Câtă vreme nu află acest răspuns, întreaga energie a vieții se va risipi pentru a se adapta la, sau a se revolta împotriva unei vieți care se trăiește în el fără măcar să-i ceară permisiunea. Deși nici o suferință a nimănui nu se compară cu vreo altă suferință, pentru că fiecare om viu în parte e unic și singur în chinul său lăuntric, eu cunosc durerea ta pe dinăuntru atât pentru că am trecut prin asta la vârsta ta, cât și pentru că Dumnezeu îmi dăruiește să împărtășesc acum, cu fiecare dintre voi, durerea comună de fapt omului care suntem laolaltă.
Eu, suflet drag, cunosc acum acest răspuns. El, răspunsul e în mine și nu doar mă ține în viață, ci mă și umple de bucuria sensului de a fi care nu mai depinde de nici o condiției exterioară. Sunt în continuare la fel de vulnerabilă la durere și întristare, dar, cum spui și tu, acum știu de ce. Partea dureroasă a problemei este că răspunsul sunt chiar eu și că nu m-aș putea pune în cuvinte ca să înțelegi și tu acest răspuns. Pentru tine, ca și pentru mine când urlam de durere, răspunsul ești tu.
De ce suferim? Pentru că viața fără Dumnezeu este suferință și pentru că nu ne îndurăm să-L primim pe Dumnezeu în noi, fără nici o condiție, ca să ne dăruiască viața ca Bucurie. Câtă vreme dorim să aflăm motivul ca răspuns la întrebarea de ce, rămânem în blestem, adică în legea cauzalității. În virtutea acestei legi, dacă m-am născut din părinții mei și ei m-au crescut, voi învăța să simt ce simt ei, să fac ce fac ei, să cred ce cred ei, fie imitându-i, fie făcând exact invers, dar tot ca o consecință la ce mi-au oferit ei. Iar părinții nu mi i-a ales Dumnezeu pentru că eu nu existam înainte de acel act prin care semințele lor s-au unit pentru a da naștere la o nouă viață. Atunci, în acea clipă, Dumnezeu m-a dăruit pe mine mie ca persoană care n-a mai fost niciodată, primind o putere specială, dată mie ca persoană, prin care să-mi însușesc și dezvolt în chip personal și moștenirea genetică, primită de la părinți și strămoși, și pe cea socială, primită de la lumea în care voi crește, cât și pe cea duhovnicească, dăruită la nașterea din Duh și din apă la Sfântul Botez.
Mai departe, calitatea vieții mele va depinde de felul în care îmi voi administra, ca persoană, aceste moșteniri. La începutul vieții voi fi „sub epitrop”, voi asculta de puterea părinților fără de care nu pot deveni independent și liber. Acolo voi învăța bunele și relele pe care le au ai mei. Între timp, voi fi zidit sau demolat, format sau deformat de educatorii din lume, de cei împuterniciți de societate să ne facă „oameni adevărați”, după adevărul în care cred ei, „oameni în rând cu lumea”, după cum este lumea lor. Și dacă părinții noștri și această lume sunt departe sau potrivnic lui Dumnezeu, viața noastră va fi un adevărat iad. Pentru că, Suflet drag, dacă am fi crescut în familii de creștini care se hrăneau cu Hristos și cu iubirea Lui, n-am fi legat dragostea și tandrețea de impulsurile sexualității și tu nu ți-ai fi îmbolnăvit imaginația cu pornografie și nu ai fi avut nevoie de „femei” în copilărie.
Mai mult, în acele condiții ai fi ajuns la vârsta responsabilității, care începe la șapte ani, să te poți lepăda de omul vechi ca să te îmbraci cu voia ta liberă în Cel Nou, Hristos Domnul. Atunci, pe măsură ce apăreau transformările omenești în firea ta, le-ai fi alimentat cu harul lui Dumnezeu și ai fi crescut armonios și liber, deși nu fără dureri și strâmtorări inerente vieții pe acest pământ.
Dar tu nu ai putut, ca și mine și mulți alți semeni ai noștri, să crești așa. Tu ai fost dominat de puterile moștenirilor grele de la părinți și lume, parazitate de puteri ale întunericului care au făcut din tine ce au vrut de vreme ce tu nu știai și nu voiai să te împotrivești lor. Dar asta nu te desființează. Doar Dumnezeu Fiul nu s-a făcut om doar pentru cei ce au avut condiții să nu cadă în păcate grele și să crească armonios. Dimpotrivă! A venit pentru noi cei fără de nădejde. Și ne-a adus puterea, care este chiar El, de a ieși din acest blestem. Doar să ne îndurăm să renunțăm la plăcerile care ne afundă în căderi și mai dureroase dându-ne iluzia că ne ușurează chinul.
La orice vârstă și în orice condiții omul poate să se oprească și să dorească să-L cunoască pe Dumnezeu așa cum este, nu așa cum și-L dorește pentru împlinirea dorințelor. Dumnezeu ni se dăruiește ca să ne vindecăm de păcat și nu ca să desființeze păcătosul. El ne dă putere să transformăm chinul actual în loc de întâlnire cu El. Dacă tu, de exemplu, aștepți ca Dumnezeu să te facă să ai succes la femei și să ai relații bune cu ele, fără ca tu să schimbi la tine ce e dureros pentru o femeie, El nu va face asta. El dorește ca tu să lucrezi împreună cu El să te schimbi. Să faci din orice trăire prezentă un loc de întâlnire cu El. Să-L chemi în senzațiile tale, în gândurile tale, în gesturile tale. Să devii martorul a tot ce faci, spui și gândești, arătând Lui toate și cerând să vindece ce -ți face rău și să dezvolte ce-ți aduce bucurie. Vei trăi multe minuni.
Dacă vei gândi întrebarea „de ce?” că „ce sens are?”, totul se vă schimba. Nu vei mai căuta explicații și vinovați, ci sens! Sens, Florin! Ai nevoie să știi ce sens are suferința ta, ce sens are să ți-o asumi și s-o trăiești în Hristos, ce sens are viața ta. Tot ce trăiești acum să nu mai fie efectul unor cauze din trecut pe care te chinui să le înțelegi prin „de ce mi se întâmplă”, ci o cauză a vieții celei adevărate: „Ce mă înveți prin această suferință, Doamne? Care e sensul ei?” și să asculți de acest sens.
În rest, toate întrebările tale sunt foarte importante pentru Domnul doar că primești răspunsul așa cum a făgăduit și nu cum ne imaginăm noi că ar trebui să o facă. El ne spune că ne-a dăruit Duhul Sfânt ca să ne învețe toate. El ne învață în Biserică, prin Porunci, cum să dobândim și să păstrăm Duhul Sfânt. Alege Calea asta, Florin și vei afla tote răspunsurile. Altă Cale nu există. Și tu ești chemat la Bucuria Lui, și tu ești ales și capabil să urmezi această alegere. Doar că ai nevoie să faci ce te învață El ca să intri în Bucuria Lui.
Cu binecuvântare și nădejde că va ajunge la tine rugăciunea mea,
Maica Siluana