Vă rog mult să mă iertați, poate nu se cade să adresez o asemenea întrebare. Problema care mă apasă este următoarea: nu mă pot împărtăşi deoarece nu sunt căsătorită religios. Regula este că oamenii trebuie fie să se căsătorească, fie să se despartă. Nu ne putem căsători acum, suntem destul de în vârstă (căsătoriți legal de 20 de ani) şi nu mai avem disponibilitatea să ne căsătorim. Dar nici nu ne putem despărți.
Nu înțeleg prea bine de ce acest păcat este atât de mare, încât depăşirea lui condiționează însăşi existența de creştin. Noi nu ne-am simți bine să ne căsătorim acum, ar fi prea forțat, nu ar fi ceva natural după atâta timp. Şi mai avem şi o lungă serie de exemple de perechi care, căsătoriți religios fiind, s-au despărțit. Dacă sincer, nu cred că lucrul acesta (să fii ori singur, ori căsătorit religios) nu contează foarte mult, atunci înseamnă că am pierdut totul? Nu e prea drastică sancțiunea de a nu mă putea împărtăşi numai pentru că mi se pare nepotrivit (şi poate şi puțin ipocrit) să mă căsătoresc acum, cu naşi şi festivitate religioasă? Aş vrea să fiu un creştin cât de cât acceptabil, dar dacă nu pot trece peste asta s-ar părea că nu pot fi creştin deloc. Să nu te împărtăşeşti este ceva foarte grav, dar pe de altă parte (zic eu în sinea mea) să nu vrei să te căsătoreşti religios pentru că ți se pare ceva fals nu e la fel de grav. Dar acestea sunt condiționate între ele, aşa că nu prea ştiu cum să rezolv. Iertați-mă că spun, dar poate este relevant, relația noastră nu este sexuală, deoarece nu suntem la vârsta la care aceasta să mai constituie o miză.
Realizez că este un păcat, doar că spre deosebire de alte păcate este unul peste care nu se trece nicicum. Şi mă simt blocată.
Vă rog să mă iertați că v-am dat detalii cam personale, dar îmi este mult mai uşor să scriu decât să explic unui părinte aceasta. De fapt am întrebat la preot şi mi-a răspuns că nimic nu are importanță, până nu ne căsătorim, nu avem ce să discutăm cu el. Doar că relațiile dintre oameni sunt mai fragile, nu merg categorisite aşa clar - fie căsătoriți religios, fie deloc.
Vă mulțumesc şi îmi cer încă o dată scuze.
Vă doresc sănătate,
RX
Draga mea Doamnă
Mă doare inima pentru durerea dumneavoastră!
Vă înțeleg şi Îl rog pe Domnul să vă dea harul Său ca să puteți înțelege şi primi ce vă spun acum:
A fi creştin, înseamnă a muri acestei lumi şi a te naşte din nou prin Taina Botezului, a primi viața cea nouă în vasul nou al trupului devenit templu al Duhului Sfânt şi de a mânca Viața cea adevărată, Trupul şi Sângele Domnului nostru înviat!
Când, născuți din nou fiind, alegem să trăim actele esențiale ale vieții, fără binecuvântarea Bisericii, adică fără transformarea, sfințirea realității pământeşti, alegem de fapt să ne despărțim de har, adică de Biserică. Reîntoarcerea Acasă se face prin pocăință, prin împăcarea cu Biserica, prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi intrarea în rânduiala Bisericii prin lucrarea sfințitoare a lui Dumnezeu.
Relația trupească de dragoste fără a fi sfințită prin Taina Nunții, este în afara Bisericii, este lipsită de harul sfințitor şi la cheremul puterilor omeneşti şi ale duhurilor „văzduhului” lumii căzute. Unii oameni pot trăi foarte frumos şi curat această dragoste, dar ea nu e sfințită. O pâine poate fi foarte bună la gust, dar fără Taina Euharistiei nu devine Trupul lui Hristos!
Mărturisirea pe care o faceți în mesaj, ne arată că nu cunoaşteți încă importanța harului sfințitor în Biserică. Vă rog, faceți un efort şi învățați despre asta şi vă veți bucura. Mergeți cu regularitate la Sfânta Liturghie şi spovediți-vă des şi Însuşi Domnul vă va învăța ceea ce aveți nevoie ca să fiți creştină vie şi nu doar „cât de cât”!
Apoi, a face acum Nunta ca Sfântă Taină nu presupune decât un preot ortodox, doi naşi, o familie cununată în Biserică, două lumânări şi o oră din viața Dumneavostră.
Desigur, lucrurile se schimbă dacă soțul nu este de acord. Aici să vă sfătuiți cu părintele duhovnic pe care să vi-l alegeți cu grijă, să aibă timp şi disponibilitate să vă asculte şi să vă povățuiască la mântuire şi dacă nu vă poate împlini cererea, pentru că nu e o „regulă omenească” aici, ci o rânduială sfântă.
Dar, dacă ce vă desparte de harul Nunții este o frică magică, de un eventual „mers rău”, e mai bine să stați departe şi de Sfântul Potir, pentru că acolo e Foc şi arde rădăcina păcatului. Şi arde şi păcatele cuibărite prin cutele ascunse ale sufletului, cum spunea cineva. Şi asta doare, asta poate produce o furtună în existența axată pe confortul psihic... Dar merită!
Dacă vi se pare că v-am rănit cu ceva în acest mesaj, vă rog să priviți asta doar din perspectiva egoului care, acum, încearcă să vă țină departe de dorul cel tainic al inimii Dumneavoastră pe care îl simt şi pe care am încercat să-l slujesc prin cuvântul acesta al meu.
Va îmbrățișez cu dragoste şi încredere că harul care vă cere să vă apropiați de Domnul vă va da şi curajul de a alege ca mai degrabă să muriți (de ruşine, de frică, de exemplu) decât să mai stați departe de El!
Vă mai aştept cu mult drag şi respect,
Maica Siluana