Asta e întrebarea mea de când eram mititică, mititică. Ştii că am amintiri de când sugeam la sânul tău? Da, mami, îmi amintesc...Vag tare, dar am imagini cu tine... Bine, cu sânuţul tău care îmi dădea papa bun. Şi mă gândesc de multe ori că e imposibil să nu iubeşti o mogâldeaţă mică care se lipeşte aşa de tine! Dar de prea multe ori m-am simţit neiubită, de prea multe ori m-am simţit datoare să nu fiu eu, că să fii tu mulţumită. Ştii, m-a şocat când mi-ai spus că înaintea mea avortasei un băieţel... Nici nu ştiu... Frăţiorul meu sau copilaşul tău? Pentru mine e frăţiorul meu... L-am plâns şi eu...
Ştii ce greu îmi e să te iubesc uneori? Ştii ce mult au durut cuvintele tale?...”Eşti prostuţă!” „Eşti proastă!” (pentru că nu îmi plăcea ceva ce îţi plăcea ţie), sau „eşti bleagă” sau mai ştiu eu ce îmi mai spuneai... Și mă apăram... Mă apăram de dreptatea pe care ţi-o dădeam... Doar erai mama...
Aş putea umple pagini de amintiri... Dureroase dar şi frumoase... Și îmi vin acum cele frumoase în minte... Îmi vin în minte clipele în care cântam toţi colinde, în care ne învăţai colinde noi şi cântam împreună, ce frumos! Şi râdeam de tati că era cam afon, dar era cel mai entuziasmat de pe acolo. Dar nu îmi amintesc îmbrăţişările tale, au cam lipsit. Îmbrăţişări din alea de drag pur, fără motiv. Tati mă copleşea cu ele, ţie nu-ţi eram dragă? Da, ştiu că mă duceaţi când unul când altul în pătuţ când adormeam la televizor, ştiu că aveai grijă de mine când eram bolnavă şi zburai de la serviciu să mă faci bine, dar parcă se evapora dragostea după. Se evapora dragostea la orice năzbâtie, la orice greşeală, la orice insistenţă. Mami, eram copil! Trebuia să mă iubeşti şi atunci, ai văzut tu copil sănătos să stea ţeapăn?! Ai văzut om perfect? Ai văzut tu copil să ia numai de zece? Mami, eu eram jucăuşă, eram curioasă, eram veselă, asta este, nu eram că unii colegi, să stau cu burta pe carte toată ziua. Aveam nevoie să ies cu prietenii, să mă joc... Doamne ce îmi plăcea să mă joc şi tu mă certai că vin murdară. Și acum îmi povesteşti parcă cu scârbă că spălai scutece murdare, păi mami dragă, erau scutecele minunilor tale!!!
Of, of, of, mămic, te admir aşa mult şi în acelaşi timp mi-e aşa ciudă pe modul în care înţelegi viaţa şi în care te raportezi la noi. Oare cum poţi merge de atâta vreme la Biserică şi să nu înţelegi că noi nu suntem viaţa ta? Noi te iubim fiecare aşa cum ştim, dar nu îţi putem alina durerile şi singurătatea decât în măsura în care ne laşi şi avem şi noi vreme. Mă responsabilizezi de mică pentru fericirea şi mulţumirea ta sufletească, dar, mamă draga, nu e vina mea că ţie copiii ţi-au furat viaţa. Încă nu înţeleg cum ne iubeşti, căci ne iubeşti, bolnav cumva, dar ne iubeşti. Ai făcut prea multe sacrificii importante pentru noi, că să nu ne iubeşti.
Vezi, şi acum caut logica, caut ipoteze care să ducă la concluzia că mă iubeşti. Să fie oare de la faptul că nu m-ai dorit cât eram în burtică? Te înţeleg pe de o parte, nu îţi reproşez că nu m-ai vrut. Doamne, fără Doamne cine ştie câte avorturi aş fi făcut eu, doar că m-a afectat şi doare.
Ştii tu mami, în timp ce îmi reproşai că îl iubesc mai mult pe tati, că eu stăteam lângă el, dormeam cu el că să mă asigur că nu îţi face ţie rău, că nu te bate, că nu te omoară. Şi tare a durut când ai râs cu sora-mea de mine pentru că am făcut crize în seara în care v-aţi certat de am crezut că vă omorâţi. Da, eu nu înţelegeam ce poate pentru tine era clar, dar ce era aşa clar mami??? Câtă ură era în ochii voştri, cât dispreţ, cât alcool în capul lui tati!!! Măi, eram copil, aveam 11 ani sau mai puţin. Chiar îţi închipuiai că înţeleg mai mult de ce se vede? Chiar credeai că fără o îmbrăţişare, fără o vorbă spusă cu ton normal, eu aveam să înţeleg că ţipetele şi ameninţările voastre nu vor duce la nimic rău? Da, căci ţi-am spus asta acu câţiva ani, când eram la facultate și tot aceeași ironie ...
Ei, ei, măi mama, măi! Știu că e greu să fii mamă. Știu că nu ai cum să le știi pe toate și mai ales știu că raul pe care mi l-ai facut nu a fost voluntar ci din neștiință, din neputință, din ce o mai fi. Dar cu toate astea mi-e asa greu să te iert... am eu ideea asta în cap că mamele trebuie să le facă pe toate cu dragoste... și mi-e ciudă că tu tocmai taraba cu dragoste o închideai. Nu puteai și tu să închizi taraba cu dulciuri, sau cu joaca, sau cu mancarea, sau cu orice altceva?
Mda, și știi ce mă mai enervează la tine? Că vrei mereu să fac cum îmi spui tu și mă bagi în situația în care ori fac ca tine, ori te mint că fac ca tine. Și cum nu vreau nici una nici alta încerc să schimb subiectul. Dar tu te enervezi și îmi spui că nu se poate vorbi cu mine. Iaca. Păi de ce?
Cred că acum ar trebui să scot toți nervii și toate suparările la suprafață, dar nu îmi vin, că sunt la suprafață, adică m-am consumat atâta pentru faptul că m-ai rănit mult și înainte de nuntă. Cum să îi spui fetiței tale că dacă ajungi la nuntă bine, dacă nu asta e! Vezi cât mă alint??? Dacă m-ai alinta tu, n-aș mai simți nevoia asta, dar am nevoie să o știu pe mama mea că mă iubeste și nu se rușinează cu mine...
Ce tristă eram când am amânat licența și mi-ai spus că i-ai minţit pe toți, chiar așa mare rușine era pentru tine? Eu am spus adevărul, ajunsesem la capătul puterilor din toate punctele de vedere și nu mai eram în stare de ea. Dar m-a durut, copilul tău e tot copilul tău. Dacă minți așa ce rezolvi, îl arăți lumii cum nu e, parcă m-ai fi legat de scaun să vadă lumea ce copil cuminte are mama!
Știi că am plâns când mi-a scris Maica: „Fii binecuvântată, minunea mea!”. Așa a încheiat al treilea mail pe care mi l-a trims. Pe mine m-a durut tare. Mami care m-a ținut în burtică atâta timp, care m-a văzut de când eram mititică, mititică, care a avut grijă de mine, nu mi-a zis niciodată că sunt minunea ei! Știi, am învăţat de la tine să iau iubirea când cineva mă supără și fac asta cu soţul și el vine exact cum aș fi vrut să vin și eu la tine și mă întreabă: Mă iubești?
Eu am cam terminat cred. Să îți mai spun și că îmi doream să fi murit tu, nu tati??? Dar ai suferi cumplit. Nu îți spun. Să-ți mai spun că te iubesc? Asta o vei ști doar când vei dori să vezi asta, când vei înţelege că a iubi nu înseamnă a-i face mereu celuilalt pe plac și că nu atârnă de un telefon iubirea. Oricum, știi că te iubesc. Știu că știi, pentru că și mie îmi place să mă victimizez dar, cu toate astea, îmi dau seama în momentul în care sunt lucidă că sunt iubită.
Bine mămic drag, o să îți spună Ție Doamne că te iubim. Ai să vezi poate atunci, când nu vei mai putea alege să vezi prin ochelari de victimă totul că te iubim. Da, e la plural, nu doar eu, ci și frații mei și soțul meu.
Te pup, te îmbrățișez și te iert. Asta încerc de mult, e greu că doare tare, dar vreau și Doamne o să mă ajute. Ne vedem curând. Pa, mămic!
C.V