Îmi cer iertare că vă tot bat la cap cu mesajele. Dar caut răspunsuri. Și Dumnezeu tace și mă face să plâng.
Îmi explicați și mie versetele din Vechiul Testament de la Levitic cap 15, versetele de la 19 la 33?
Nu reușesc să mă împac cu gândul că sunt de sex feminin. Pe bune. Mă simt vinovată oarecum pentru că sunt fată și uneori mă simt mai puțin iubită de Dumnezeu pentru chestia asta. Serios. De exemplu azi. Am fost la biserică la Liturghie și la Paraclis, deși sunt la ciclu. Mi-a dat duhovnicul binecuvântare să merg la biserică în perioada asta cu condiția să stau undeva în spate și să nu fac celelalte chestii pe care nu trebuie să le fac... M-am simțit un căcat, sincer. Mă iertați că vorbesc așa urât, dar e foarte bun cuvântul pentru a exprima cum mă simțeam. Așa... ca o chestie puturoasă, murdară, jegoasă, care e oarecum tolerată. L-am întrebat o dată pe duhovnic de ce nu avem voie în biserică în perioada ciclului... inițial mi-a zis să nu intru în biserică... și tot ce am înțeles de la el a fost că dacă aș iubi și eu femeile cum le iubește măcar el nu mi-aș mai pune probleme din astea. Mi-a vorbit cu atâta dragoste despre femei de îmi venea să îl întreb dacă cunoaște numai sfinte... Pe atunci vedeam în interdicția asta o regulă făcută de bărbați, că sunt ei mai tari în Biserică și ocupă funcții. Acum nu mai cred asta... deși încă uneori comportamentul unora pare să dea dreptate gândului... dar probabil ei înțeleg prost lucrurile... Știți, când am venit în contact cu Ortodoxia aici, în Iași, parcă am căzut undeva în Evul Mediu. Eram obișnuită cu libertinajul catolic, în care mergi la biserică cu mingea de fotbal după tine și îl scoți după liturghie pe popa la un meci. L-am rugat pe Dumnezeu să pună în inima mea dorința de a fi pe placul Lui și în lucrurile exterioare. Am ajuns încet, încet să mă îmbrac mai decent și chiar să îmi acopăr capul când intru în Biserică și chiar acasă la rugăciune. Nu știu de ce... așa am simțit. Am simțit în loc de umilința pe care mi-o imaginam, o mare bucurie. Ceva de genul copilului care face ceva pe placul părinților și e bucuros de bucuria lor. Dar pe asta cu ciclul nu pot să o înghit nicicum. Tot Îl rog pe Dumnezeu să îmi dea o mână de ajutor și să mă lămurească oarecum... măcar și așa... tăcut. Dar nu știu... încep să Îl învinuiesc de o mare nedreptate... căci nu eu mi-am pus ciclul ăla. Nici măcar nu mi-e drag. De ce vine să îmi spună acum că sunt murdară? Hai că trei patru zile cât ține sângerarea o fi. Dar restul până la șapte? Alea ce-s? De siguranță? Cu ce sunt mai curată cu o zi înainte de sângerare față de a șasea, a șaptea zi în care nu mai curge nicio urmă de sânge? Sau chiar a opta? Nu pricep deloc. Și mi-e ciudă. De ce bărbații pot merge când au ei chef la Biserică, să sărute în fiecare Duminică icoanele, să ia anafură, să participe la slujba din colțișorul de Biserica în care se simt mai bine și eu nu, doar pentru că sunt femeie? Și știți ce mai e nasol? Că urăsc că sunt femeie. Mi-e silă de multe ori de corpul meu, de tot ce sunt... și merg la Dumnezeu că mă iubește și mă trezesc că îmi interzice să mă apropii pentru că El mi-a gândit corpul cu perioade de necurăție.
Am trecut cu vederea regulile astea în liceu. M-am împărtășit chiar fiind la ciclu. Nu mai pot. Sincer. Nu mai pot. Nu sunt sigură că e greșit, dar am un dubiu cum ca ar fi totuși bine și mai ales mi-a interzis total și irevocabil duhovnicul să fac mai mult de a sta în biserică la slujbă, cât mai în partea din spate. Și nu pot să ies din cuvântul lui. Și asta e o mare enigmă pentru mine. De ce e așa important ce zice el? Habar n-am. La fel cum habar n-am de ce e așa important ce îmi răspundeți... Am luat-o razna? Știți că eu nu ascultam de nimeni înainte, decât dacă eram și eu de acord dinainte sau dacă reușea să mă convingă că a fost ideea mea?
Gata. Mi-am terminat revolta. Aștept să îmi spuneți cum să fac pace. Că e război rece pe aici. Și Doamne din icoană parcă zâmbește. Cred și eu... Îl las să câștige de fiecare dată.
Iertați-mă!!! Dacă e prea deplasat mesajul aștept o ceartă zdravănă. Orice.
Doamne ajută!
Copila mea iubită!
Cu riscul de a tulbura sensibilitatea unor suflete, pun aici mesajul tău și te îmbrățișez cu dragoste și prețuire în fața tuturor! Felul în care îți trăiești și exprimi revolta e adorabil! E onest și curat! Și tu ești curată, Copila mea dragă, atunci când nu-ți murdărești cugetul și inima cu gânduri rele sau spurcate. Nu în zilele sângerării tale. Atunci nu ești murdară. Necurăția despre care vorbește Legea Veche e una ritualică și nu ontologică. Adică ținea de rolul femeii în poporul și credința iudaică și nu de femeia-om așa cum a gândit-o și zidit-o Dumnezeu. Cu Buna-Vestire, demnitatea femeii, decăzută prin păcatul Evei până la a fi „stăpânită de bărbat”, se înalță la a deveni „roaba Domnului”, soră și fiică a Lui, capabilă de aceeași sfințenie ca bărbatul, în afară de Maica Domnului care este și va fi în veci mai presus decât toți sfinții și „mai slăvită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”!
Dar, Copila mea iubită, acum, pentru tine este important să fii atentă la omul nou care se naște „de Sus” și crește în tine în ciuda simțămintelor tale. E aici un război sfânt între opiniile tale, mândria ta și inima ta și dorul ei de bucurie sfântă! Ceea ce căuta inima ta se află dincolo de aspectele care te revoltă și aflând acel „singur lucru necesar” Îi vei da slavă lui Dumnezeu că ești tu anume, această femeie unică și cu totul specială fără de care creația întreagă ar fi mai puțin minunată! Nu exagerez!
Să nu pierdem acel Ceva al nostru din motive „ideologice”: ei de ce da, noi de ce nu...
Te rog să citești pilda femeii cananeence și să vorbești cu Domnul toate ale tale și El va lucra prin Duhovnicul tău așa cum a mai acut-o deja. Că vezi și tu că anumite principii „se schimbă la față” când sunt puse direct în fața Domnului. Și numai tu poți face asta acolo în colțul tău de întâlnire intimă cu El și în inima ta.
Apoi, să ții minte că putem face două mari greșeli pe Cale, amândouă la fel de mari și grave, prima: să așteptăm de la oameni ceea ce numai Dumnezeu ne poate da, iar a doua: să ne așteptăm să primim ce am cerut altfel decât prin oamenii Lui! Încearcă să înțelegi asta cu rugăciune. Rugăciunea, îndrăzneala în fața Domnului și ascultarea de Sfânta Biserică te vor învăța și multe minuni vei trăi.
Cu multă dragoste și încredere,
Maica Siluana
P.S.: Să mergem mai departe cu Seminarul!