Draga Măicuță... așa mi se întâmplă câteodată să vreau să vă scriu după Liturghia lăuntrică... Vă mulțumesc că sunt unul dintre copiii pe care îi pescuiți cu acest Seminar...

Mare durere trecutul meu, dar lumina asta pare să îmi aducă folos și o altă accepție... eu credeam că nu mai pot plânge... cât de plângăcioasă fusesem îmi era greu să mă exteriorizez așa de o mare bucată de vreme... acum, de ceva timp, pur și simplu plâng... plâng neputincios ca în copilărie. În fața Domnului la sesiune... parcă nu mai am cuvinte... nu că ar fi nevoie înaintea Lui de ceva... nu mai vreau să-I ascund nimic din durerile și îmbâcsirea mea fără El... îmi amintește de lucruri pe care doar El le-ar ști... eu eram atât de mică... până și mirosul mai special al unui butoi din curtea mamaiei mele... iar după rugăciune mesajele de pe site mi se potrivesc „mănușă” (de exemplu să nu confunzi păcatul cu păcătosul...)

Cu multe mulțumiri și bucurie că mă ajutați pe această Cale,

Mihaela