Doamne ajută!

Am intrat pe site și am citit mărturia „unui copil care se face mare” (recunosc că nu am mai intrat de mult).
V-am scris ultima dată că sunt în sesiune și că voi avea o perioadă de „tăcere”. Mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit să termin facultatea am luat licența cu zece, am reușit să mă înscriu la masterat.
Deocamdată nu am reușit decât sa-mi găsesc câteva joburi part-time, dar nădăjduiesc că pe viitor va fi mai bine.
Mă bucur nespus că vă găsesc tot aici, ca și când timpul s-a oprit pe site-ul ăsta.
Aș vrea să vă spun ceva îmbucurător, dar spre deosebire de „copilul care crește”, eu sunt un copil care nu mai crește, care chiar se încăpățânează să rămână mic, chiar dacă asta înseamnă să nu fie fericit.
Trec printr-o ispită, ca multe altele care au venit. Mesajul despre care am spus m-a încurajat, dar doar Dumnezeu îmi poate da putere. Uneori obosesc și mă gândesc că e suficient, că am trecut prin multe ispite și că ar trebui o ușurare. Dar doar Dumnezeu știe când e într-adevăr suficient. Și faptul că încă bâjbâi, arată că încă nu am crescut.
Mă refer la alegerea între a trăi în curăție până la căsătorie sau a trai în păcat pentru că rar găsești băieți care să înțeleagă asta... Am renunțat la mulți băieți care mi-au propus asta, chiar la cei care au așteptat și m-au înțeles o perioadă. Știu că nu e bine... Măicuță, cum scap de ispită? Deși se întâmplă a nu știu câta oară, la fel ca la prima ispită mă simt neputincioasă.
Nu știu, am simțit nevoia să vă scriu. Știu că atunci când v-ați rugat pentru mine Dumnezeu s-a îndurat. Știu că nu merit, că de fiecare dată greșesc, dar știu că Dumnezeu are milă mare și mă poate ajuta și de data asta.

Ce mă fac, Măicuță, ce mă fac?
A