Când ziceți că "avem voie să păcătuim" vă referiți la faptul că avem libertatea de a alege să păcătuim sau nu, așa-i? Din ce mi-ați scris înțeleg că ceea ce mă duce în Rai sau în alte cuvinte, condiția ca omul să ajungă în Rai este această putere fără de care în zadar trăim? Dacă Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru ca eu să fiu mântuit atunci înseamnă că "biletul" spre Rai este Hristos, nu? Tot din sacrificiul făcut de Hristos înțeleg faptul că această salvare, mântuire, este prin har și nu prin meritul meu. Nu cred că eu trebuie sa fiu capabil de Rai, nu? Cu alte cuvinte eu nu am ce să fac pentru a merita Raiul, ci deja îmi este dată această șansă iar ceea ce trebuie să fac eu este să accept că Hristos a murit pentru mine iar mântuirea o găsesc în El nu prin meritul meu, ci prin dragostea Sa.
Vlad
Da, și nu, Copil drag!
Da: când spun că avem voie să păcătuim, mă refer la libertatea noastră de a alege.
Nu: nu mă refer la libertatea de a alege între a face sau nu o faptă pe care o numim păcat, ci la aceea de a alege între a face după voia noastră și doar cu puterea noastră, sau a cere putere de la Dumnezeu, a o primi după sfânta Lui rânduială și a o folosi în tot lucrul nostru. Mai concret, este vorba de a deveni, cum suntem chemați, umano-divini.
Da: Biletul spre Rai este Hristos, Domnul.
Nu: Domnul nu ne transportă în Rai urcându-ne ca pe niște săculeți inerți pe aripile harului. Aici e taina demnității omului de a fi partener al lui Dumnezeu. Omul e om întrucât a fost zidit de Dumnezeu ca „vas al alegerii Sale”, ca purtător al Chipului Său și ca beneficiar al prezenței Sale împreună-lucrătoare cu puterea dată omului prin creație.
Da: nu prin faptele noastre ajungem asemenea lui Dumnezeu.
Nu: nu ajunge să accept că Hristos Domnul a murit pentru mine, ci e nevoie să primesc și să lucrez puterea pe care mi-o dăruiește prin asta. E puterea care mă ajută să mă biruiesc pe mine ca „animal” cu instincte și porniri iraționale, și să devin om, adică stăpân al tuturor puterilor firii pentru a le umple cu puterea dăruită gratuit de Dumnezeu.
Faptele mele nu sunt cauze ale intrării sau alungării în Rai, ci consecințe ale unirii mele cu Dumnezeu sau ale lepădării de El. Sunt dovezi, semne, ale îndumnezeirii sau ale refuzului acestei lucrări dumnezeiești în mine alegând să-mi fiu mie singurul dumnezeu și ajungând astfel, de fapt, rob păcatului.
Cu dragoste și rugăciune și respect pentru preocupările tale,
Maica Siluana