Copiii aceia care își strigă durerile (eu îi simt ca pe copiii care acum au ocazia să-și plângă suferințele altădată tabu - unii nici nu și le mai aminteau...), de la rubrica Sparge tăcerea...
...mi se pare atât de nedrept ce li s-a întâmplat. Și nu găsesc nici un răspuns care să justifice „marea bunătate” a lui Dumnezeu în cazul lor, și în atâtea alte cazuri!!! Este o situație în care nu pot să nu mă revolt, din nou, ideii de Dumnezeu, și să simt multă scârbă și dispreț față de toată mascarada asta care se vrea credința în Cineva care ne iubește nespus... Mă bucur că îi puteți ajuta, măcar pe unii... Dar toți ceilalți????!!!!!!
Eu nu cred că vreau să fiu ajutată de un astfel de Dumnezeu... darămite să mai cred în El cu adevărat!!!
Și totuși... continui să mă rog ca un copil care își spune poezia, mai merg la biserică, mă gândesc în fiecare zi la Seminarul pe care nu l-am mai continuat, la cărțile pe care nu le-am mai citit. Dar e mult mai mare neîncrederea și neputința să înțeleg unele lucruri, și mai ales să le accept. E prea multă ură față de monștrii din jur, și scârbă față de monștrii care zac în noi. Mi-e prea lehamite...
Poate că nu pot uita momentele în care am avut o minimă conexiune cu acel Dumnezeu pe Care îl predicați. Dar ele nu sunt de ajuns. De ce mi-aș pune eu pielea pentru Cineva care știe să lovească atât de mult???? Dacă există... Răspunsurile pe care le repetați, în care susțineți că oamenii sunt cei care fac toate acestea, nu prea mă încălzesc... Și nici pe cei abuzați... știți bine...
Îmi pare rău pentru nepolitețe și onestitate,
Un copil neînțelegător
Dragul meu copil,
Mă plec în fața durerii și revoltei tale și îți sărut mânuțele cerându-ți iertare că nu pot și nu știu cum să te ajut și pe tine în afară de rugăciune (poate îmi scrii numele tău de Botez).
Nu, nu ai fost nepoliticoasă! Ai fost chiar delicată față de câtă furie ai în suflețelul tău! Îți mulțumesc mult că ai strigat-o! Doar că strigi la Singurul Nevinovat pe care L-a cunoscut lumea! Și El te iubește și te așteaptă și era cu tine acolo, abuzat și batjocorit! Și S-a întrupat tocmai ca noi, fiecare om, să avem la cine să strigăm, pe cine să înjurăm și să blestemăm în timp ce continuam să ne lăsăm abuzați, să-i mângâiem pe abuzatori și să devenim, la rândul nostru, fără milă și rușine, abuzatori și autoabuzatori...
Iată, ce încerc să fac eu aici, Copil iubit: să te pun pe gânduri. Să încerci să-ți privești propriul comportament cu onestitate și să încerci să cauți ieșirea din iadul în care trăiești!
Nu mă supăr pe tine, copil drag, te înțeleg. Și nu mă supăr nici pe abuzatorii care se supără pe mine pentru că se simt amenințați, și nici măcar pe oamenii de treaba, indiferenți, care preferă să creadă că „lucrurile astea” nu se întâmplă în realitate, doar așa, uneori, în filme... Pe toți vă înțeleg, dar mă înțeleg și pe mine, și ascult de glasul inimii mele și fac ce pot. Și nu propun nimănui să facă ce eu însămi nu am făcut. Și nu pot să nu-ți mărturisesc, copil drag și supărat, că și eu am căutat ieșire din iad fără El! Nu există!
Te îmbrățișez cu drag și cu credința tare că, într-o zi, vei afla și tu Lumina!
Maica Siluana