Am profitat de această zi că să îmi amintesc și să scriu, să îmi dau seama ce se întâmplă cu mine. Am mulțumit Domnului că mi-a dat să trăiesc această stare - că mai demult, tatăl meu a băut. El nu bea foarte des, numai când e supărat.
Simt aceeași frică, pe care trebuie să o fi simțit și bunica, și mama, și sora mea, și eu. E aceeași frică cu cea pe care o simt la examene, frica de a fi lovit (deși nu am fost lovită niciodată fizic), frica de a fi lovit și chinuit sufletește. M-am rugat Domnului să mă ajute să fac diferența între tatăl meu și păcatul lui, că să îl pot iubi pe tatăl meu. Dar îmi e frică de tatăl meu. Azi după ce a băut a sunat-o pe sora mea, sau ea pe el, nu mai știu, și de acolo, de departe, ea încearcă acum să controleze situația, așa cum încearcă mereu să o facă.
Mă simt atât de tristă și de neputincioasă, și-mi pare tare rău că mi-e frică de propriul meu tată. Citesc acum cartea cu Meșteșugul bucuriei și am înțeles care e diferența dintre tatăl autoritar, de care ți-e frică, și Tatăl, care te spală când ești murdar, care te ajută să te ridici. Din păcate, eu nu am avut parte de asta, nici din partea mamei, nici din partea tatălui meu. Îmi pare tare rău de acest lucru, asta simt. Știu acum că supărarea lor nu era provocată de supărarea mea - ca și azi, așa pare că eu aș provoca supărarea, dar nu e așa. După ce a băut, l-am întrebat „de ce?” Iar el mi-a răspuns că eu m-am purtat foarte urât cu el azi (m-a rugat să merg până undeva și nu aș fi vrut să merg, dar între timp m-am răzgândit și mă pregăteam în baie să merg, dar când am ieșit din baie, el era deja plecat). Dar din atât să se supere, din atât să bea? Asta înseamnă că eu l-am supărat și pentru atât a băut. Dar surorii mele i-a spus că își face griji din cauză că mâine își face o ecografie la rinichi, apoi că începe școala și sunt vești rele-financiar. De fapt, azi s-a apucat să repare calculatorul. Aș vrea să vă povestesc asta că să mă eliberez, și aș vrea să nu îl judecați rău (știu că nu îl judecați Măicuță, de fapt eu îl judec și de asta sunt neputincioasă, dar mă și doare).
Zilele trecute mi-am citit un jurnal, de vreo opt ani. Scriam acolo că l-am prins pe tata uitându-se la imagini pornografice, iar el s-a scuzat și a zis că „ce urâțenii sunt și pe internet”. M-am supărat așa de rău, dar nu i-am zis nimic, ne-am prefăcut că nu s-a întâmplat nimic, o vreme a fost o stânjeneală, apoi am uitat. Ciudat e că până să citesc jurnalul eu nu mi-am adus aminte de acest lucru. Ei bine după aceea, am început să tot verific arhiva calculatorului și vedeam că se uita și știi Măicuță, parcă aveam o senzație de ușurare când vedeam că am dreptate. Nu știu cum să explic. De fapt e ca și când verificam sticla de țuică să văd dacă a mai băut-când eram mai mică, când eram numai eu cu el acasă, după ce a murit mama.
Azi, repara calculatorul, iar când am intrat în cameră, l-a stins brusc, așa că am știut ce face. S-a speriat. Eu nu am mai ieșit de la mine din cameră. Iar el a băut. Poate și-a dat seama că știu, nu știu, eu nu i-am zis nimic. Poate am fost un pic rece apoi.
Iar eu acum nu mai am chef de învățat, de nimic, ba chiar, mi-am amintit cum asta era scuza mea: a băut, sunt nefericită, deci pot măcar atât să nu îmi termin treaba mea pe azi (învățatul), pot să-mi permit să fac altceva care să mă facă să „uit”. Ei bine, Măicuță, nu mai vreau să uit.
M-am rugat Domnului să îmi arate cum să fac diferența între tatăl meu și păcatul lui, ca să îl pot iubi și ierta. Fiindcă eu sunt tare supărată pe el și pe mama, chiar dacă îi iubesc. Dar cum să ajung la iubirea din mine? M-am rugat și mă rog Domnului să îmi descopere cum, m-am rugat așa șchiopătând, cum mă rog eu.
Măicuță și Doamne, îmi e tare frică, sunt înspăimântată, și frica asta nu e numai a mea, e frica ce au simțit-o bunica, mama, sora mea, e frica tatălui meu, e frica bunicului meu, e frica neamului meu.
Mă rog Ție Doamne, să mă înveți ce înseamnă să fiu responsabilă pentru viața mea, și să primesc totul cu inima liniștită.
Mi-am amintit nopțile trecute - Domnul mi-a amintit. Era cu o zi înainte ca mama să aibă atacul acela după care nu a mai fost ea. (Știi Măicuță, eu totdeauna am crezut că tatăl meu nu are probleme cu băutura, dar mi-am amintit că atunci când erau tineri, venea noaptea acasă băut și o bătea pe sora mea și pe mama, și sora mea era tare speriată - îmi povestea uneori. Dar eu am înlăturat totul din mine.)
Aveam olimpiadă județeană peste câteva săptămâni (de unde era să știu că voi merge la olimpiadă fără să o mai am pe mama). Iar eu, ca acum, exact ca acum, eram tare, tare speriată de examenul acela. Eram în clasa a VIII-a. Și aș fi vrut să mă mângâie. Dar m-a certat. Mi-a zis că dacă nu tac mă trimite la oi - sau așa ceva. Nu mai știu, nu mi s-a părut foarte dur ce mi-a zis, dar nu vedeam legătura, ce legătură are examenul meu cu mersul la oi. Aveam numai 10 la școală, mergeam la olimpiadă. Până atunci, mama nu și-a dat seama că învăț bine și că am minte bună, și că sunt harnică? Cum? Altă dată îi zisesem că și dacă nu iau examenul de capacitate în primul an, nu o să fie problemă, pentru că nici nu mai știu care mare scriitor nu și-a luat examenele. Dar mama m-a certat și mi-a spus că cum pot spune așa ceva, ar fi o problemă foarte mare. Și m-am mirat, mamă, eram prima la scoală, din anul meu. Prima, cum te gândeai că nu o să iau examenul acela?
Ei bine, în ziua când eu i-am spus mamei că mi-e frică și ea m-a certat, tatăl meu era dus la un bar cu prietenii lui. Iar mama era supărată, și la un moment dat, m-a trimis după el, iar eu am mers, aș fi vrut să nu fi mers, dar cum. Dar el nu a venit, bineînțeles, și mama știa asta, i-a transmis numai prin mine că nu stă mult. Seara a venit tata, iar mama mi-a dat să mănânc friptură cu cartofi piure. Îmi amintesc așa de bine cât eram de bucuroasă! Și mă uitam cu frică la ea - oare mai e supărată pe mine?
O mami, știu că nu erai supărată pe mine, dar îți era frică, așa de frică, așa cum îi e acum și surorii mele, cum îmi e și mie și îmi pare rău că nu te-ai înțeles bine cu tati, de fapt el te-a iubit tare. Și îmi pare rău că eu cu tine nu ne-am cunoscut - așa simt, că nu ne-am cunoscut, că nu ai vrut să mă cunoști, că nu te-am interesat. Îmi pare rău, așa de rău. Fiindcă ți-a fost frică că o să pierzi controlul, sau poate ai vrut să îți arăți că bunica avea dreptate, așa cum acum sora mea vrea să îmi arate că tu aveai dreptate, purtându-se ca și tine. Cum nu am știut toate astea.
M-am rugat Domnului să ne apropie, pe mine și pe tata, eu nu știu să mă apropii de el, mă tem, mă tem că îmi va vorbi urât, că mă vă face iar nebună, iar că nu sunt bună de nimic, că mă vă lovi. Cuvintele lui mă lovesc. I-am spui Domnului să îi spună duhului lui că eu îl iubesc. Nu pot face mai mult, nu mă pot duce la el (deși sora mea mă sună și îmi spune să mă duc la el, să îl întreb, să verific cât a băut, de ce a băut…) nu mai pot, Doamne, nu mai pot, spune-mi ce trebuie să fac, eu nu știu. Tot ce fac e din ură, poate că în sinea mea eu îl urăsc pentru ce a făcut. Nu vreau să îl urăsc, ci să mă împac cu el, cu adevărat. Eu nu pot face asta. Fă-o tu Doamne, vorbește-I, spune-I că îl iubesc și că l-am iubit și eu și sora mea și mama.
Măicuță, am mulțumit Domnului pentru azi. Încet-încet, poate voi ajunge și eu să am o viață liniștită, cu bucurie în Domnul. Să mă vindece Domnul, pe mine și pe ai mei. Să mă ajute să primesc cu recunoștință tot ce-mi trimite.
Măicuță, dacă eu mă hotărăsc să primesc totul cu drag de la Domnul, atunci tot ce mi se întâmplă bun sau rău, e de la El? Sau răul vine uneori de la mine, atunci cum să îl primesc cu recunoștință? Nu înțeleg bine cum e. Dacă aș ști că totul e de la El, primesc totul, fiindcă El mă iubește și face ce e bine pentru mine, cu adevărat bine.
Azi, când am văzut că se repeta iar, nu a mai băut de mult, m-am gândit că e de la Domnul, ca să îmi răspundă la întrebări, ca să îmi descopere, și I-am mulțumit. E bine cum m-am gândit, sau e rău, cum ar putea Domnul să facă rău, să provoace rău?
Vă sunt recunoscătoare că mă primiți în suflet și vă rugați pentru mine, vă îmbrățișez cu mult drag.
M.

Draga mea Copilă,
Răul vine de la cel rău, de la noi când facem voia aceluia și de la lumea robită duhurilor răutății. Răul e lucrarea noastră în supunere față de răul care nu suntem noi. Chiar dacă vine de la noi, nu suntem noi „răul”. Răul e o lucrare a făpturilor cugetătoare și libere, oameni și îngeri, fără sau împotriva lucrării lui Dumnezeu cu ei, în ei și în creația Sa.
Așadar, ce suntem chemați să primim cu recunoștință nu este răul, ci durerea pe care ne-o aduce răul. Durerea e semnul răutății și a rătăcirii noastre și Glasul Care ne cheamă înapoi pe Cale. Acest Glas e nevoie să-L ascultăm cu recunoștință pentru că El, Cel ce ne cheamă, trăiește durerea noastră împreună cu noi, mai adânc și mai viu decât noi care ne mai anesteziem cu o furie, cu o țuică, o țigară, un refuz de a mai învăța, o prăjitură, o înjurătură... El o trăiește total și conștient de valoarea ei cosmică și veșnică!
Această primire a tot ce ni se întâmplă ca din mâna Domnului cere de la noi o triplă atitudine.
Mai întâi, să recunoaștem că nu știm ce e bine și ce e rău, că nu cunoaștem în duh voia lui Dumnezeu și că putem fi autorii suferinței noastre sau a aproapelui fără să ne dăm seama, ba chiar crezând că facem binele. Pentru asta avem nevoie să învățăm mereu de la El pe toate căile pe care ni le oferă pe Cale.
Apoi, să acceptăm taina libertății omului, să credem că fiecare om are voie de la Dumnezeu să aleagă și să experimenteze pe viu, în propria sa viață, consecințele alegerilor pe care le-a făcut și le face în viață. Rugăciunea pentru fiecare om întâlnit în cale și binecuvântarea lui ne vor ajuta mult să trăim asta fără a controla și manipula. Numai așa vom putea dobândi curajul și competența de a sfătui și certa pe aproapele în felul în care ne învață Domnul.
Apoi, dar nu în cele din urmă, să credem că Domnul ne cheamă la o Viață dincolo de acest război dintre noi și că merită să și murim ca să ajungem Acolo! Că El S-a întrupat și a murit și a înviat pentru noi că să putem primi Pacea Lui, Bucuria Lui, Iubirea Lui! Această știință o dobândim în Biserică prin rugăciunea Liturgică și personală, prin Sfintele Taine și prin lucrarea Poruncilor.

În fapta zilei, asta înseamnă că în momentul în care mi se întâmplă ceva rău, să devin conștient de toate acestea și să intru în relație vie cu El prin binecuvântare și rugăciune, avându-L deja în mine cu Trupul și Sângele Său, ca să pot face saltul din iadul deznădejdii de a fi cum sunt, în raiul vieții în fața Lui, în harul Prezenței Sale pentru a deveni așa cum m-a gândit El...

Nu prin negare și control îl poți ajuta pe tatăl tău. Poate nu-l vei putea ajuta altfel decât rugându-te și binecuvântându-l. Dar toate le vei afla de la Domnul Care te va învăța pas cu pas și clipă de clipă taina vieții în El și cu El. Doar să muți prioritatea existenței de la ofertele acestei lumi, la făgăduințele Lui!

Da, Copila mea, nu e puțin ce ai de făcut! Acum te vei lepăda, te vei vindeca de frica pe care o duci în spate ca moștenire de generații întregi! Curaj! E lucrarea lui Dumnezeu! Tu doar să-L primești și să-I dai voie să lucreze în tine, cu tine. Lucrarea ta este lepădarea a tot ce ai învățat să faci fără El!
Cu drag, prețuire și încredere,
Maica Siluana