Aș vrea să înțeleg cum se împacă libertatea totală a omului cu intervenția Sa în viețile noastre (Sesiunea cincia)

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică Siluana,
Vă mulțumesc pentru răspunsuri. Această sesiune nu are temă pentru acasă. Toate temele le-am făcut cu multă bucurie. Vă scriu puțin și la această temă. Iertați.
...Eu nu cred în predestinare, „totul e dat”, însă m-am întrebat adesea ce înseamnă expresia: așa a rânduit Dumnezeu, sau așa a fost voia Domnului, atunci când ceva mai puțin plăcut ni se întâmplă, de ce să nu zic ceva… de-a dreptul de nesuportat. La Sfinții Părinți se vorbește de pronia lui Dumnezeu. Aș vrea să înțeleg cum se împacă libertatea totală a omului, acest dar înfricoșător (cum spune părintele Rafail) dat de Dumnezeu, cu intervenția Sa în viețile noastre, conform expresiilor de mai sus? Intervine doar dacă Îl rugăm, cu sinceritate? Sau intervine oricum, numai spre binele făpturii Sale, după înainte știința Sa?
Am citit Labirintul codependenței. Păcat că nu a fost scrisă într-un duh ortodox. Chiar și așa, a fost mai mult decât folositor să o citesc. Cât despre Ieșirea din labirint, e bine să o citesc? Ce aș mai putea citi pentru a mă documenta deplin în privința bolii mele? Am ascultat de multe ori conferințele părintelui Rafail. Cum aș putea să vă spun ce simt atunci când acest minunat om vorbește? De fapt el nu vorbește, ci vindecă. Dar știu că nu el, ci Domnul prin gura părintelui. Și Călin pe blogurile lui împrospătează aproape fiecare zi cu Sfântul Siluan, cu părintele Sofronie sau părintele Rafail.
Îmi dau seama că trebuie recitite aceste sesiuni, de multe ori, pentru a-mi putea însuși deplin capacitatea de a mă lăsa vindecat de Dumnezeu, pentru că doar El poate să o facă.
Fraza: libertatea omului nu este distrusă niciodată definitiv este cutremurătoare. Mult timp am crezut că nu pot fi responsabil pentru faptele mele (nu în totalitate, dar cine poate cântări?). Au doară nu încă de când eram mic am crescut și m-am format în spiritul violenței ucigașe? Oare nu asupra întregii mele vieți și-a lăsat amprenta această ambianță plină de nefericire? Am înțeles, mulțumesc Domnului, că nu este așa. Sunt responsabil, pentru că Dumnezeu mi-a dat discernământul necesar și, așa cum spunea fraza de mai sus, am avut în permanență libertatea de a alege. Sigur că alungam acel gând ce venea din străfundurile conștiinței, gând care îmi șoptea că tocmai am depășit orice măsură, că greșesc, că mor puțin câte puțin în măsura în care continui să alunec în golul păcatului. Simțeam, și totuși negam. Străbăteam acele scheme mimetice și pășeam mai departe cu gândul că poate cândva voi reuși, sau că poate cineva va reuși să răspundă nefericitei și cârtitoarei mele întrebări de ce?

Rugăciunea pentru cei ce ne fac rău înseamnă renunțarea la apărare, la dorința de a avea dreptate și, mai ales, la dorința de răzbunare – asta mi se pare imposibil de realizat, și cred că este imposibil pentru om în general. Asta am făcut mereu și mereu, și azi o fac cu toată ființa, cu toată seninătatea și toată rânduiala argumentației. Vai! Domnul să repare ce am stricat eu. Amin.

Când nu ne rugăm pentru cineva, îl vom judeca! Cât de mult înseamnă pentru mine această frază! Răspunde minunat la multe întrebări, vindecă.

Vă rog să-mi spuneți, maică Siluana, ce înseamnă totul e dar? Adică tot ce mi se întâmplă, persoanele cu care mă întâlnesc, toți cei cu care interacționez, îmi sunt dăruite de Domnul pentru binele și mântuirea mea?
Mult folositoare și această a cincea sesiune. Aș vrea să le învăț pe de rost, dar memoria am distrus-o. Nădăjduiesc că Domnul va repara ce am stricat în toți acești ani. Iertați-mă, am scris mult, vă mulțumesc pentru tot ce faceți, Dumnezeu să vă miluiască!

P.S.: Știu că aveți timpul drămuit, sunt atâția frați ai mei cu probleme extrem de grave ce așteaptă ajutorul Sfinției Voastre, dar vă rog să răspundeți în măsura timpului și la cele câteva întrebări ale mele.
Cu recunoștință,
I.

Voia lui Dumnezeu este inimaginabila Lui putere de a-și plia voia pe voia omului. Adică, El fiind atotputernic și Libertate absolută, poate și voiește nu doar să ne dea libertate și să ne lase să facem ce voim, în limitele statutului nostru de creaturi, ci și să ne urmeze cu iubirea Lui, cu purtarea Lui de grijă, în orice abis de neascultare am merge, în orice robie străină ne-am vinde, fără să ne forțeze să facem voia Lui. Doar ne cheamă mereu, fie prin Cuvântul Său Care a grăit prin prooroci sau direct când „S-a făcut om ca noi”, fie prin glasul tainic al durerii din inima noastră.
Când alegem să trăim autonom, să facem după capul nostru, chiar dacă acest cap sunt părinții noștri, sau un model uman, sau mentalitatea lumii în care ne-am născut, totul ne apare ca „dat”, ca blestem chiar. Și este. Felul în care trăim este „dat”, este scris în sinapsele creierului nostru subcortical, necontrolat de atenție și voință decât cu mari eforturi de conștientizare, de „lărgire a conștiinței” degrabă alunecătoare în „apucăturile ” de bază... Acela e omul nostru vechi. Aceea e viața noastră de somnambuli! La noi strigă Apostolul: „Treziți-vă, cei ce dormiți, și nu fiți morți, și vă va lumina pe voi Domnul!”. Da, și nu e somn, ci somnambulism, pentru că ne mișcăm, ne agităm, ne rănim, ne ucidem, ne sinucidem... La noi strigă Domnul: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!”.
Când răspundem acestor chemări, totul se schimbă. Descoperim că tot ce ni se întâmplă e după „scenariul” nostru, inspirat de la „ai noștri” și că Dumnezeu a rânduit să ne lase la „mintea noastră” până vom voi să alegem liberi „Mintea Lui”. În acest timp ne păzește și ne conduce cu Pronia Sa, fără să ne stingherească libertatea, care constă în libertatea de a alege între a-L primi sau a-L alunga din viața noastră. Numai această alegere e liberă. Celelalte sunt dictate de nevoi, de dorințe, de plăceri, de frică etc.
Da, poți să-ți pierzi cu totul libertatea față de păcat, de patimă. Dar niciodată nu-ți va fi luată libertatea de a alege să-L chemi pe Domnul în ajutor ca să te elibereze de păcat și să-I dai Lui locul pe care îl ocupă acum plăcerea păcatului... Asta e moartea față de păcat, e răstignirea pornirilor compulsive scrise în sinapsele păcatului.
Puterea ca să faci asta ne-o dă tot El. Se dă pe Sine întreg ție, ca să facă împreună cu tine această schimbare, înnoire a firii, dacă vei lucra la înnoirea minții tale. Adică hotărârea de a alege mai degrabă moartea, din cauza „sevrajului” cu care te amenință patima lepădată, decât să mai alimentezi vechile sinapse cu energia ta de viață. Asta e arta ascezei, care se predă (se înmânează) în Biserică. Aici intră și lupta cu gândurile pătimașe, aceste „rachete” ale duhurilor întunericului...
Domnul să te ducă mai departe, Om drag, nu atât pe calea înțelegerii, cât pe cea a făptuirii cu simplitate și credință a Poruncilor Sale, după sfânta Sa rânduială.
Cu dragoste și încredere,
Maica Siluana