Ai mințit, Doamne, când ai spus că vei fi cu noi până la sfârșitul veacului!
Eu Te-am chemat, puteai să vii, știu sunt murdară și păcătoasă, nu Te poți apropia, dar găseai Tu o soluție.
Puteai veni să vorbești cu mine și apoi să-mi ștergi memoria.
Puteai veni să-mi spui cum să fac să mă îndrept, unde am greșit de am ajuns aici.
Dar Tu ai preferat să taci, și m-ai lăsat să-mi dau singură răspunsuri.
Eu cred că m-ai părăsit și cred că crucea mea e prea grea, unora le-ai dat mai mult decât pot duce.
Pot spune asta cei care s-au sinucis, de ce s-au sinucis? Pentru că nu au mai putut duce.
Cine a făcut regula să nu vorbești cu noi? Ce se poate întâmpla dacă vorbești cu mine, acum când sunt atât de singură? Eu cred că m-ar ajuta, m-ar înnoi.
Da, Tu nu vii, nici nu răspunzi, doar tăcere.
Nu poți spune că nu Te-am chemat, poate nu Te-am chemat ca asceții din pustiu, dar te-am chemat după puterea sufletului meu.
Mă doare singurătatea.
Îți cer o ultimă favoare și cred că nu mare: aș fi vrut să trăiesc și să fiu fericită cu ajutorul Tău, dar nu mai sper și nu mai pot aștepta. Îți cer să mă iei, nu în iad unde merit, după cum scrie în Evanghelie, ci ia-mă în umbră, în nimic. Șterge-mă, să nu fi fost deloc, să nu mai simt nimic, nici durere, nici tristețe.
Poți să faci asta, la Tine totul e posibil, va fi ultima favoare.
Dar nici ei să nu sufere după mine, să nu fi existat nici pentru ei, să nu-mi simtă lipsa, că și acum tot cei nevinovați vor suferi. Cei care m-au adus în acest hal, cu permisiunea Ta, trăiesc în continuare în belșug și fericire.
Recunoaște că mă puteai ajuta, dar nu ai vrut! Eu recunosc că știu că ești Atotputernic, de aceea te învinovățesc că mă puteai ajuta, și nu ai făcut-o!
Nu-mi mai spune că am greșit, știu asta, am cerut iertare, dacă mă omori câștigi ceva? Nu.
Dacă mă chinui câștigi ceva? Poate, doar că asta e limita mea și nu mai pot duce nimic în plus.
Am 29 de ani și aștept să mor. Puteai veni să mă salvezi. Da, aștept o minune de la Tine, să vii pe geam, prin ușă, cum vrei Tu, să se lumineze totul în jur și să mă iei de mână, iar eu să fiu fericită că nu m-ai uitat.
 Da, speram într-o minune, ca un copil, că Tu ai zis să credem, și cine sunt cei creduli - naivii și copiii.
Indiferent de motiv, că sunt păcătoasă, că trebuie să învăț ceva, nu știu, era de preferat să mă ajuți decât să ajung să mă sinucid. Sunt nerecunoscătoare, sau cum vrei să spui, dar așa Te știu eu, din moment ce nu vii să mă contrazici sau să mă ajuți, sau să mă luminezi, rămân la părerea mea.
Ai spus că lumea toată nu valorează cât un suflet. Eu nu asta văd la Tine. Eu vad că preferi să taci și să mă pierzi, sau să mă pierd, că poate nu te afectează.
Gata, aștept să mor odată sau nici cu asta nu mă ajuți?
Un suflet al nimănui