Bună ziua, am 17 ani și aș vrea să vă cer un sfat. De multe ori mă simt nașpa, simt că nu sunt bună de nimic, că sunt insuportabilă, nu am chef să vorbesc cu nimeni, aș vrea să știu ce să fac să nu mai fiu așa... Mă puteți ajuta? Vă rog! Mulțumesc!!
Oana
Oana mea dragă,
E minunată întrebarea ta! Și e minunat că dorești să înveți „să nu mai fii așa”.
Eu ți-aș sugera să faci următoarele lucruri:
1. Când te simți așa, să te așezi în fața unei icoane, dacă ești acasă, sau în seara zilei respective, în genunchi, sau stând pe călcâie sau pe un scăunel. Să te uiți la Domnul sau la Măicuța Domnului respirând calm și fără forțare. Urmărește cu atenția cum intră și iese aerul din tine. Încearcă să nu lași mintea să zboare în altă parte. Fă așa două, trei minute.
2. Spune „Rugăciunile Începătoare” sau măcar „Tatăl Nostru” fiind cât mai atentă la cuvintele rugăciunii. Încearcă să-I spui lui Dumnezeu acele cuvinte.
3.Spune-I lui Dumnezeu cum te simți. Povestește-I! Arată-I pe dinauntru ce simți. Tot ce simți. Stările acelea „nașpa” așa cum sunt. Chiar dacă nu știi să le spui pe nume. Arată-le Lui.
4. Roagă-L să te învețe și să-ți dea putere să ai răbdare cu tine și să te iubești așa cum ești acum. Numai dacă te vei iubi cu răbdare vei reuși să schimbi ceea ce nu e bine la tine. Dar să ai răbdare. La 17 ani nu putem fi desăvârșiți. Nu uita că ai 17 ani ca să crești, să devii OM, și nu ca să ai și să fii acum într-un anume fel. Acum ești în devenire. Și vei deveni un OM FRUMOS dacă te vei modela după modelul pe care l-a pus Domnul în adâncul tău. Nu căuta modele în afară.
5. Învață să vezi cât mai mult bine în tine și în jurul tău și mulțumește lui Dumnezeu pentru fiecare fir de bine și frumos. Așa, creierul tău nu se va lăsa îngustat de gândirea negativă și va învăța să vadă și nevăzutul!
6. Vezi ce anume poți schimba din cele neplăcute ale tale și cere ajutor de la Domnul ca să te schimbi. Schimbând ce se poate schimba, vei fi uimită de noile perspective.
7. Privește din nou icoana, respiră liniștit și conștient și mulțumește lui Dumnezeu!
Nu uita să te spovedești des și să te împărtășești ca să ai putere să crești în bucuria sfântă la care suntem chemați dacă nu ne împotmolim în dorințe mici și trecătoare. Fugi cu toată puterea de păcat și spovedește-te de îndată ce faci vreunul. Așa vei fi mereu cu Domnul și El te va învăța bucuria Lui!
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana