Am deschis ușa și L-am lăsat să intre! L-am primit în mine!
Încă nu sunt sigură că e bine ce am făcut. Dar nu mă agit. Nu știu... am deschis ușa și L-am lăsat să intre. De aici conduce El.
Era comod. Mă plângeam că nu mi-L dă părintele pe Doamne, dar era comod așa. Da, era un efort mare cel care mi se cerea pentru a mă împărtăși, dar era un efort exterior, un efort al trupului... acum... mi se cere să vin așa cum sunt și să deschid ușa... Doamne, dar mi-e teamă și mi-e rușine deși cântă inima mea de bucurie și trupul meu se înfioară.
Era comod așa... stăteam oarecum în întuneric și plângeam dar nu voiam să deschidă cineva lumina. Nu aveam curaj să îi spun părintelui că Îl vreau pe Doamne... dar nu-mi lipsea doar curajul... de fapt nu voiam să mă las "cucerită" atât de adânc de El... mă cutremur căci nu mai pot da înapoi... dar nici nu vreau deși nu știu cum am să pot continua așa și mă îngrozește gândul că oarecând nu va mai fi așa... mă îngrozește gândul că voi renunța și mă voi îndepărta... am înțeles și nu am înțeles că Îl primesc pe Doamne pentru ajutor, nu vrednicie. Nu înțeleg ce e aia vrednicie în raport cu Doamne... dar mi-e frică că am posibilitatea să refuz.
Era comod fără Doamne căci Îl puteam închide în Cer și zbiera la El că nu se coboară...
Era comod fără Doamne că puteam să neg păcatul căci întâlnirea cu El era "virtuală" și mi se cerea doar prezența...
Era comod fără Doamne că mai puteam amâna, puteam aștepta postul să mă pocăiesc, puteam calcula la secunda mereu viitoare întâlnirea cu El și mă puteam plânge că e "vina" Lui...
Cât îmi e de frică, Doamne!!! Cât îmi e de frică de Tine din Potir!!! Cine ești???? Ce faci în mine? Intri așa și habar n-am care-i lucrarea Ta în trupul meu... Aș ascunde rănile dar știu eu pe unde TE plimbi Tu? Că știi mai bine ca mine ce e în mine...
În suflețelul meu nu știu însă dacă Te las... acolo trebuie să spargi Tu zidul căci nu văd nici o ușă. M-am ferecat bine, bine. Mă păzesc căci ceva îmi spune că iubirea doare, că cei ce te iubesc te părăsesc apoi. Mi-e frică că dacă Te-aș iubi și eu la un moment dat ai pleca, m-ai lăsa și n-aș ști să trăiesc cu asemenea durere... Așa că stau singură... am învățat să mi Te imaginez ca să nu trebuiască să vii Tu și totuși să am impresia că ești cu mine. Doamne, ce-mi faci?
Mă întreb mereu ce faci, unde ești... mă îmbrățișez de frică să nu pleci, de frică să nu TE pierd... eu pe Tine!!!??? Credeam că Tu pe mine... E libertatea mea cea care TE poate obliga să mă pierzi???!!! Renunț la ea!!! Renunț la libertatea de a alege pentru că nu știu, Doamne, chiar așa! Nu știm ce facem!!!
Măicuță, mi-e frică. Mi-e frică să mă bucur, mi-e frică să mă întristez, mi-e frică să trăiesc căci mi se pare că în orice moment pot face ceva să Îl alung și mi-e frică!!!
Măicuță, rănile, de orice fel se vindecă, adică le vindeca El, nu eu, așa-i? Nu sta în puterea mea să vindec rănile trecutului, nu? Da, sunt prietenă cu acel cumplit "eu pot!" deși credeam că n-am fost niciodată prieteni. Dar mi-e teribil de frică de "nu pot" ... da, Doamne poate! dar vrea?! Și cum cred că nu vrea am nevoie de "pot eu!". Îmi zice că vrea dar nu Îl cred... și tati mi-a zis că mă iubește și m-a lăsat; și sora-mea mi-a zis că mă iubește, dar suferința mea îi era indiferentă; și mama mă iubește dar mă împovărează... nu pot să cred că EL mă iubește altfel... da, am trăit iubirea Lui, dar mi-e frică că a fost minciună căci eu știu că așa ceva nu există!
Nu m-am bolânzit căci n-am făcut altceva decât să las să treacă.
Doamne miluiește!!!
Sărut mâna, Măicuța mea!!!
C-V
Mulțumesc mult, Copil drag, pentru onestitatea ta!
Da, cel viclean are diferite „elixiruri” ca să ne țină departe de Viața noastră Care este Domnul!
Dar jalnică e oferta lui pentru cel ce îndrăznește să-și asculte dorul inimii în Taina Pocăinței!
Cu dragoste și rugăciune și încredere,
Maica Siluana