De ceva timp "îmi stă gândul numai la Dumnezeu ''. Ieri seară am primit o mare mângâiere în suflet; mi-a răsunat așa în cap: ești o părticică din Dumnezeu. Dacă ați ști câtă bucurie mi-a umplut sufletul. Acum câteva luni am citit o frază minunată: suntem toți una. Mi-a rămas întipărită în minte dar n-am înțeles-o deloc. Acuma stau și mă gândesc la marea noastră poruncă: să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți și am realizat că nu este deloc imposibil. Așa cum zice părintele Rafael: e firea lucrurilor. Văd asta atât de clar. Am crescut și toți trăim un sentiment fals de separare. Judecata aproapelui separă, frica separă și ne separă unii de alții. Merg pe stradă acum și mă uit la oamenii din jurul meu și mă minunez de cât de adevărată este fraza aceasta: suntem toți una și Dumnezeu o împlinește în fața ochilor mei. Mă schimb și simt cum nu mai am nevoie de mine sau mai bine zis de ceea ce am crezut eu că sunt.
Anul trecut m-am rugat și m-am rugat să-mi înmoaie și mie Dumnezeu inima asta. Se întâmplă lucrul acesta și slavă Domnului pentru asta. Rugăciunile acestea sunt că semințele: astăzi le plantezi, în primăvară răsar, vara cresc și toamna culegi roadele. Cred că de aceea și zicea Domnul să avem mereu răbdare.
Știu că DOMNUL VĂ ARE MEREU ÎN GRIJĂ așa cum mă are și pe mine și pe toată lumea. Dacă ați știi câtă detașare îmi dă acest gând și câtă liniște. E ca și cum mi-aș spune: o scoate El la capăt cu fiecare în parte și chiar cred asta.
Așa că închei cu: toate cele bune.
RC