Doamne miluiește și mângâie Tu! Durerea unui om în suferință îmi amintește de un nene, pe nume O., la care am fost chemat nu demult să îl spovedesc. Are vreo 40 de ani și de 20 de ani stă nemișcat în pat, din cauza unei scleroze în plăci. Când avea 20 de ani s-a căsătorit, și nu după mult timp s-a îmbolnăvit... mi s-a sfâșiat inima când mi-a spus mama lui (că deja el era în comă când am fost chemat) că soția lui l-a părăsit... Chiar mă gândeam cât de greu îi va fi fost această despărțire... l-au părăsit toți, prieteni, rude... a rămas doar mama lângă el. Și vreme de 20 de ani l-a învârtit în pat, schimbând mereu și mereu scutecele... Cred că m-am regăsit mult de tot în acest caz. Așa am trăit și eu cu mama mea, la mine însă mama era în cărucior de 40 de ani, și doar către sfârșit, a fost total neputincioasă, încât avea nevoie de scutece, și de întors în pat...
Când am ajuns la acea familie am crezut că am intrat în casă la mine... era același miros, oarecum. Cei care mergeți prin spitale, știți că la Terapie Intensivă este un miros aparte. Cel puțin aici, așa este... M-am trezit, în minte, la patul suferinței mamei, în spital și pe la Terapie Intensivă, retrăind momentele de durere cu mama mea... După ce a m ajuns la dânșii, tare de tot îmi doream să îl împărtășesc pe acest domn O., chiar dacă mi se spusese că este în comă profundă. Știam de la un preot că omul când este în comă aude fiecare cuvânt ce se rostește lângă el, chiar dacă nu poate reacționa. Am mers lângă patul lui și am început să fac rugăciunile de spovedanie. După ce am terminat, m-am apropiat de patul lui și l-am întrebat la ureche dacă îi pare rău de păcate... nu mi-a venit să cred... a avut o reacție prin care tot trupul lui a sărit în pat, deschizând gura mare de tot... M-am bucurat enorm de acest lucru. Mama lui a început să plângă, pentru că nu credea că el aude ceva. I-am spus că vreau să îl împărtășesc (nu știam cum să o fac pentru că avea gura încleștată și nu puteam decât dacă o deschidea singur). L-am luat pe Domnul, în Sfânta Împărtășanie, și m-am apropiat de el, zicând rugăciunea... nu știam ce va fi... și după ce am zis Amin, singur a deschis gura (am început să tremur la propriu văzând ce se întâmplă, știind că este în comă profundă)... l-am împărtășit, apoi a deschis ochii și s-a uitat la mine cu o față luminoasă, și i-a închis la loc. Era o atmosfera în cameră... mama lui a început să strige de bucurie, plângea, a fugit să spună și celorlalți din casă ce se întâmplase... Eram copleșit CU TOTUL...
De mult îl aștepta pe Domnul, de mult tânjea după El, dar nu putea să spună... dar Domnul a știut aceasta!!!!
Părintele M.