Am pierdut drumul, dar am găsit calea (Eseul din sesiunea a şasea)

Versiune tiparTrimite unui prieten

Întotdeauna mi-am am dorit un erou, căruia să îi urmez şi acum L-am găsit. Este Domnul... El mă ajută când am nevoie de ajutor, în brațele Lui o să încerc să alerg mereu...
Simt că Dumnezeu mă privește mereu, chiar şi acum, asta mă face să plâng, câteodată... nu știu de ce îmi vine să plâng, poate că simt că nu sunt vrednică de privirea Lui.
O întrebare veche cu care mă frământam era: „Dar cine e Dumnezeu, cine e Domnul, şi El cum a luat fiinţă?”. Am reușit să îmi răspund la întrebarea asta: Domnul e Fericire, Domnul e Viața, e Iubire, e Tot, e Tăcere şi Lumină… e acolo de mult, dintotdeauna. Şi acolo o să fie mereu. Mai multe amânunte nu vreau.
Am aflat că Domnul mă iubește, şi că nimic nu e întâmplător, că El le organizează toate. De exemplu: m-am apucat să citesc
Fraţii Karamazov şi acolo în răspunsurile pe care le dădea starețul oamenilor, m-am regăsit şi eu, parcă pentru mine erau scrise...
Am aflat că Domnul ne iubește aşa de mult încât ne-a lăsat LIBERI, pentru că El e LIBERTATE...
Ştii, Măicuţă, primul meu mesaj pe care ţi l-am scris era: „Care e drumul meu?” Acum ştiu!! AM PIERDUT DRUMUL, DAR AM GASIT CALEA... Da, asta s-a întâmplat: acum știu ce trebuie să fac, ce trebuie să facem cu toţi: SĂ DEVENIM FII AI LUI DUMNEZEU... ASTA E CALEA, ASTA TREBUIE SĂ FIE MESERIA NOASTRA. NOI TREBUIE SĂ FIM FERICITI...
Am înţeles că Domnul ne-a creat să fim FERICIŢI, nu contează meseria lumească pe care o alegi, cum credeam eu. Ci meseria DUHOVNICEASCĂ... M-am hotărât, zic eu, şi cum în meseria lumească aş vrea să fiu psiholog, prin asta îmiplinindu-mi şi meseria duhovnicească... aş vrea să îi aduc pe oamenii mai aproape de Dumnezeu.
Şi ce îmi doresc şi mai mult e să mă rog măcar o dată cu adevărat, să mi se unească mintea cu inima, cum spunea părintele Cleopa, să ating şi eu treapta acea a rugăciunii... Ce drag mi-e părintele Cleopa! Îmi răsună în cap cuvintele lui: RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE...
Da... Relația mea cu Dumnezeu s-a schimbat mult, mă simt mai aproape de El, simt că mă privește mereu, şi asta mă ajută să nu mai fac unele lucruri rele...
Când mi-e greu să vorbesc cu El, Îi scriu pe foaie ce am de spus şi apoi șterg, că El citește ce scriu, cum vede tot ce fac...
Domnul şi Sfânta Lui Cruce m-au ajutat să nu îmi mai fie frică. Şi am înţeles că o să devin fericită, doar că îmi trebuie RĂBDARE. O să reușesc, pentru că nu sunt singură în lupta asta, ci sunt cu Domnul... iar El e CEL MAI PUTERNIC...
Aş vrea să mă apropii mai mult şi de Maica Domnului cu Ea. Vorbesc rar, doar când spun rugăciuni din cărticele… nu știu de ce, dar îmi e greu într-un fel să mă apropii de partea feminină... aproape mereu mă ataşez mai repede de cealaltă parte. Eu pe Domnul L-am privit mereu ca pe „o mamă” sau ca pe un Tată, dacă pot să pun aşa.
Îmi doresc să mă ataşez mai mult şi de Maica Lui...
Măicuță, tu eşti cea care a pus în mine DRAGOSTEA PENTRU DUMNEZEU. Şi pentru asta te iubesc. Mă întrebam de ce te iubesc. Uite că am aflat... Îţi mulțumesc...
Acum știu că o să simt şi eu, decât că îmi trebuie RĂBDARE. Deși câteodată e greu să am răbdare, când văd că eu nu știam nimic, că am lehamite, că nu am vlagă în mine... mi-e greu, dar cred că o să reușesc!
Vă iubesc şi vă mulțumesc pentru tot!
AnonimA

ai nevoie să conştientizezi că privirea Domnului e plină de iubire! E, cu adevărat, mort (și înviat) de dragul tău și te urmărește cu privirea ca să te asigure că orice ai face El te iubește. Ai nevoie să te asiguri de asta ca să poți avea răbdare în cele pe care le trăim în lume.
Te îmbrățișez cu dragoste și recunoștință pentru ascultare și dragoste, și cu rugăciune,

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar