Unde am lăsat speranța dacă aceasta există?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Întrebare:
Maică, uneori simt atâta nevoie de înțelegere, încât îmi pare că nimeni nu mă ascultă și nimeni nu privește în sufletul meu atât de profund cât aș vrea eu. Și nimeni parcă nu are puterea să înțeleagă, dar nici eu nu am puterea să-mi transform sentimentele în cuvinte. Și privesc mereu aceeași persoană... o prietenă, o soră, o mamă... nu știu cum i-aș putea spune în afară de "doamna"... și o privesc îndelung, așteptându-i ochii zâmbitori să se uite și la mine, din nou și din nou, până când chipul îmi va fi inundat de atâta zâmbet și fericire. Și acum îmi pare că totul era doar un vis și ceva m-a smuls cu atâta forță, încât nu pot să mă zbat în această strânsoare sufocantă. Și s-a clădit un zid atât de înalt și atât de dur între noi, iar eu mă împing zadarnic în el, vrând să-l dobor și aripi nu mai am ca să trec de el. Și chiar de aș avea, simt că rădăcini mă țin strâns de acest pământ înglobat de singurătate. E un zid fals, care-mi urmărește fiecare mișcare, fiecare gând, fiecare emoție, punându-și toată rezistența acolo unde lovesc eu. Și am obosit... din spatele lui se aud doar tăcerile unui înger... nu poate striga... nu vrea. Îmi tac cuvintele și le arunc în văzduh... vântul e ultima speranță. Și caut neîncetat punctul matematic care încă mai ține firul dintre noi să nu se rupă. Un fir atât de subțire, sprijinit pe vorbe de iubire, de sinceritate, de încredere... să se rupă?!Caut motive.... îndoială, neîncredere, nerăbdare... refuz antonimul iubirii, îl refuz cu atâta egoism încât gestul devine din răutăcios nobil. De-aș fi o floare, m-aș lăsa smulsă de această mână blândă și caldă și aș muri lăsând în urmă doar parfumul meu împletit cu parfumul acela magnific, al sufletului ce m-a cules și mi-a nemărginit viața cu speranță, cu optimism. Și nici urmă de regrete în trecut, și de m-aș fi aruncat într-un haos existențial tot nu ar fi durut atât de mult ca universul acesta scris ca "n-1". Ecuația aceasta trezește un zbucium permanent în gândurile mele și mă întreb.... oare unde e necunoscuta? Rămâne un "1", și totuși el nu e nimic, devine nul când nu ai din ce să îl scazi. Mi-e dor de acel înger... el oare nu mă caută? De ce zidul ăsta trebuie să fie un obstacol în calea noastră... când încerc să lupt, rănesc persoana de după el... când renunț se luptă el cu mine și eu sfârșesc cu o inimă frântă, ciobită... mi-e teamă... fiindcă dacă aș pleca, zidul acesta, omul acesta, copila aceasta care provoacă atâta suferință îmi va zdrobi îngerul... off, iubitul meu înger, cum să ajung la tine? Doamne, dă-mi un răspuns... cerul e atât de greu de rugăciunile mele, scrisori fără număr, cine le-ar citi și când le-ar sfârși? Sentimentul de ură al copilei cu mască pecetluiește fiecare segment din firul subțire al iubirii, și mi-e teamă că odată rupt, schimbul de sentimente se va face cu mine. Acest om cu pelerină se va uni cu blândul și fragilul meu înger, cu "doamna" ce mi-a călăuzit pașii până în prezent, cu lumânarea ce lumina umbrele din depărtare.... Luna și Soarele, Pământul și Cerul... atâta dezechilibru în univers va duce la... la ce? Vreau să uit acest viitor... prezentul, timpul în care încă mă frământ permanent... zidul trebuie doborât... firul trebuie legat, înnodat... îngerul cu o singură aripă... eu cu cealaltă... vom zbura îmbrățișați... Ce să fac, pentru a putea atinge acest vis, ce să fac ca să ajung la "doamna" mea?
Cristineta

Zidul e în în tine. E între mintea ta și inima ta. Tu cauți bucurie cu mintea care are un tipar, sau mai multe tipare despre ce înseamnă iubire și înțelegere. Și proiectezi aceste tipare pe cei din jur așteptând mângâiere. Și ei, la rândul lor, trăiesc aceeași durere disperată, chiar dacă o alungă din conștiință de multe ori, că nu sunt iubiți și înțeleși.
Ce e de făcut?
Să intri în tine, să nu mai asculți de tiparele minții, ci de dorul inimii udat cu roua rugăciunii. Învață să te rogi, să te arăți Domnului, să ierți și să binecuvântezi, să mulțumești și să te minunezi pentru toate minunile din tine și din jurul tău și zidul se va nărui și vei fi liberă să vezi, să simți și a te bucuri.
Dar fără Dumnezeu nu poți face asta și vei rămâne închisă în zăbrelele zidite de propria-ți minte!
Mergi spre inima ta, cum ne învață Domnul, și toate vor fi altfel!
Învață să ierți și să binecuvântezi și Domnul te va lumina cu Lumina Care este chiar El!
Și învață să vorbești în rugăciune cu Doamna noastră, Maica Domnului, și vei primi ajutor și luminare.
Cu rugăciune și nădejde,

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar