FUGIȚI DE IAD!

Versiune tiparTrimite unui prieten

ÎNDEMN LA CURĂȚIE! 

Eu din iad, vă spun: FUGIȚI DE IADUL PLĂCERILOR TRUPEȘTI!

Tinerilor, dacă este unul care mă aude, sunt fericit și împlinit. Dacă cineva intră pe acest site și citește mărturia mea să ia aminte la ce spun aici, căci iadul în care trăim, e un iad extins...
Am trăit ani de zile în păcatul masturbării și al pornografiei, îndulcindu-mă pe toate cotloanele internetului cu acele dezgustătoare și înjositoare imagini/video-uri. Nu e nimic plăcut în a viziona atât de mult râvnitele filme cu bulină, dincolo de acea bulină se află MOARTEA. Da e Moartea, întâi plăcută, chiar aparent îmbrăcată în lumină... căci ai impresia că îți oferă și îți împlinește: Nevoia de a nu fi singur, sau chiar nevoia de intimitate, lipsa afectivă concretă a părinților, rudelor, sau prietenilor. Moartea care te așteaptă în lumea video-urilor cu bulină îți oferă toate, gratis... dar ți-l fură pe Hristos! Îți fură haina inocenței, îți fură inima, căci ea devine centrul duhurilor necurate, îți fură trăirile din prezent, îți fură tot, îți fură VIAȚA! Tineri, nu faceți alegerea mea de care voi regreta toată viața!! Fugiți cât încă mai e timp de această moarte, care omoară cu atâta sânge rece! Și moartea de acolo e ca o moară, treptat îți macină tot: trupul și sufletul și apoi toate puterile lor curate, puse de Dumnezeu spre a sfinți sufletul și trupul cu ele, sunt robite, subjugate. Suferința pe care am trăit-o ”trăind” alături de acest mediu virtual e foarte mare, nu se poate măsura în cuvinte. Am ajuns să am momente puternice de tristețe, anxietate, frică de a relaționa cu persoane străine, timiditate excesivă față de sexul opus, suferință față de indiferența oamenilor, simțiri puternice că: ”Ceilalți nu mă iubesc”, nevoia de atenție, la fiecare pas creierul meu identifică elemente din mediul înconjurător asemănătoare cu cele din video-urile de pe internet și imaginația o ia razna, pe lângă acest lucru se întâmplă să fie și anumite poluții nocturne atât de deranjante după cum bine știți. Și pentru ce dragii mei tineri, pentru o plăcere care se consumă atât de repede... Eu cunosc greutatea luptei cu acest păcat... și îi înțeleg pe cei ce cad, dar nu vă lăsați, fruntea sus, la capătul luptei e Hristos îmbrăcat în Lumină și Biruitor care ne așteaptă ca pe fiul cel risipitor...! Cădeți, ridicați-vă; iarăși cădeți, ridicați-vă! Fugiți la Spovedanie! Acolo e salvarea, eu numai prin rugăciunile sfinților, ale Maicii Domnului, și ale maicii mele dragi Siluana am scăpat! Și încă mă mai lupt după luni bune cu aceste impulsuri spre desfrânare, mai ales cele din plan imaginativ. Spovedania e o baie, care te spală, dar lupta trebuie să continue! Fugiți dragii mei, fugiți mâncând pământul de curiozitatea provocată de erotism, ca să nu trăiți tragedia vieții voastre!! Dacă cineva din tineri are între 11-12 ani, rogu-te înfrânează-ți curiozitatea, nu încerca să descoperi MARI minuni accesând aceste site-uri, vei pica în plasa pescarului pescuit de peștii... internetului. Oprește-te tinere, că Hristos e Lumina, și tu îți pătezi haina inocenței tale cu acele murdarii, eu îți vorbesc ca cel care a cunoscut iadul ăsta! Iar sufletul tău trebuie să fie al lui Hristos și să mănânci din Jertfa Lui cea bine plăcută Lui pe care preoții o aduc la fiecare Sfântă Liturghie pentru noi... acolo e Viața, nu pe internet!
Dacă cineva din tineri are între 13-14 ani, rogu-te, dacă ești deja împătimit, ca la un frate îți spun, fugi cât mai ai timp. Acum e perioada când ar trebui să te bucuri de viață, nu de o plăcere atât de vulgar exprimată pe internet. Plăcerea aceea pe care o simți a lăsat-o Dumnezeu curată și binecuvântată numai după Taina Cununiei când ești capabil să îi înțelegi esența și rostul. Oprește-ți ochii să mai vadă murdării, și acei ochi Îl vor întrezări pe Hristos!
Dacă cineva din tineri are între 15-18 ani, vă spun cu mâna pe inimă, că energia irosită din cauza desfrânării, necesară trupului atât de mult își va găsi ecou mai târziu sau chiar la această vârstă la care sunteți, căci începe memoria să fie scurtă... ca la struți așa. E doar o expresie, dar am zis-o ca să punctez mai bine ideea. La învățat veți avea note slabe și nu veți fi capabili să gândiți bine, pentru că preocupările sănătoase vor ajunge să vă plictisească ”de moarte” cum zice românul. Fugiți! În brațele Domnului... acolo e izbăvirea!
Dacă cineva din tineri are între 18 -20 ani, cunoașteți că fața vă este îmbătrânită tare mult de aceste păcate... numai El vă poate reda frumusețea primordială, în care veți redescoperi frumusețea fecioriei curate. Merită, credeți-mă!
Toate aceste vorbe, le-am spus, în speranța că măcar un tânăr va începe lupta cu aceste păcate... în care sufletul meu s-a desfătat... și trupul meu s-a murdărit. Dar Hristos l-a curățat... și o face cu drag, nu cu scârbă! Veți vedea! Încercați!

Cu multă înțelegere față de voi, tinerii mei încercați,
Al vostru frate ”DA CURĂȚIEI!”

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar