Către fratele care a scris să fugim de IAD

Versiune tiparTrimite unui prieten

Intenția celui rău este să te facă una cu pământul, să te facă să te crezi un vierme, un nimic, un scuipat lepădat pe trotuar.
Intenția celui rău atunci când îți sugerează să desfrânezi este să te dezbine de Hristos și de ceilalți oameni, de semenii tăi.
Ajungi să crezi că tu nu ești în stare de a iubi, de a fi om, ajungi să te crezi un animal, și pe bună dreptate, te aduce cel rău într-o situație în care nu mai vezi lumina.
Așa am fost și eu, și încă sunt, ca fratele care a scris mai devreme despre desfrânare. Multe victime cad, printre care și mulți prieteni de ai mei, și săracul, și un soț, un tată de copil, o tânără familie, cu soț desfrânat.
De la 13-14 ani m-a cuprins urâciunea pustiirii, că altfel nu o pot numi. Doamne, îți ia totul, te vlăguiește de orice iubire curată, te murdărește până în străfundurile sufletului și trupul ți-l face o carne spurcată și vânătă, ca de mort, lipsită de viață.
Toată intenția celui rău a fost să mă despartă de frații mei. Pentru că făcând păcatul desfrânării, îți închizi inima.
Tot ce mi-am dorit în viața mea a fost să iubesc, o fată, la început. Mi-a furat asta diavolul, prin desfrânare. Am ajuns un incapabil, nu reușeam să vorbesc cu fetele, le consideram, ori niște cârpe de care te folosești, ori niște zeități de care nu te poți atinge.
Așa m-a fraierit cel rău, și am trăit singurătatea asta ani la rând, eram singur! SINGUR! Tot ce îmi rămăsese eram eu, așa că m-am apărat cum am putut, cu mândrie, cu ambiții deșarte, cu egoism.
M-am împodobit cu toate lucrurile astea, dar căpătâiul păcatului rămânea desfrâul, de care nu scăpam sub nici un chip.
Simțeam, tot timpul, cum, după ce săvârșeam păcatul, că, coloana mea vertebrală, se poate frânge în orice moment la voința celui rău, pentru că eram sub voința lui. Nu s-a întâmplat asta, dar așa mă simțeam, dragii mei, un om fără coloană, sau cu o coloană slabă.
O râmă mă simțeam. Așa, mă simțeam groaznic după ce făceam păcatul, groaznic. Mi se închidea inima și nu iubeam pe nimeni, ba din contră, tot ce făceam era să mă îngrop în mândrie, și în altele, era tot ce mi-a rămas.
Fata pe care o doream, din adâncul inimii mele, nu o mai vedeam, era în adâncul locului tainic pe care l-a sădit Dumnezeu, era acolo sub molozul păcatului desfrânării. Dar simțeam, de fiecare dată când făceam păcatul, cum pângăresc locul acela, și mă simțeam rău.
Eram singur, și am suferit și eu, ca fratele, în gropi imense am căzut, am ajuns într-o zi să văd lumina soarelui, ca o ceață neagră, vedeam negru în fața ochilor, de supărare că o fată mi-a refuzat prietenia. Vedeam negru, și nu mai găseam sens în viață, era totul mort pentru mine.
Și așa a fost în continuare. Că știți ce făcea diavolul? Păi îmi prezenta fetele ca niște îngeri, ca niște zeități, cum am spus mai sus, și pe mine mă condamna spunând că sunt desfrânat, că nu știu să vorbesc, că nu sunt vrednic, că etc. Și mă silea să merg la ele, ca un vierme, să le vorbesc.
Și nu reușeam, și apoi iar cădeam în deznădejdi. Da, așa a fost, până într-o seară când, Dumnezeu a binecuvântat să am o experiență cu cel rău, în timpul când dormeam. L-am simțit pe cel rău, Doamne cât de înfricoșător, și rău, e acela. M-am rugat din toată inima să mă scape Domnul și m-a scăpat.
Atunci L-am cunoscut pe Dumnezeu, și de atunci El mă ajută. Și știți dragilor ce binecuvântare mi-a dat Dumnezeu, m-a schimbat pe mine, și toată familia mea, cu părintii și cele două surioare ale mele. Dintr-o familie necredincioasă am ajuns fii mai vrednici ai lui Dumnezeu.
Și știți cum mă binecuvântează Dumnezeu? Mă ajută acum să vorbesc cu fetele, mă iubește, și deși mai cad, mereu e lângă mine și nu-mi mai lasă inima ca să se închidă, ci ține el de ușă, o deschide ca să pot să mă întorc la El.
Asta a încercat și încearcă cel rău prin filme rele, să ne dezbine, să ne facă slugi și neoameni. E cumplit răul, oameni buni, și Hristos e atât de dulce, atât de tandru, ca o floare, ca o fată inocentă, pe care a dorit-o mereu inima mea, și după care tânjește neîncetat.
Fugiți de IAD, că e iad pornografia, așa e în iad, ce vedeți, ce vedem pe site-urile spurcate, așa e iadul. Și nu ne facem rău numai nouă, ci și femeilor, fetelor ce sunt pe site-urile acelea. Săracele, sunt ca noi, și ele au nevoie de multă rugăciune, și ele suferă precum am suferit și noi, și suferim.

Doamne ajută-ne pe toți, să Te simțim măcar o dată în viață în inimă, ca să renunțăm la desfrânare pentru dragostea TA!

Amin

În speranța că le va fi de folos altora,
Alex

Mulțumesc mult și ție pentru cutremurătoarea mărturie care va ajuta în mod sigur celor ce cred că nu există ieșire din iadul în care s-au adâncit aproape fără să-și dea seama. 
Mă rog și eu, ne rugăm și noi mereu, pentru tot sufletul care cade în capcanele întunericului acestui veac și nădăjduim ca fiecare să ajungă să ceară ajutor de la Multmilostivul Dumnezeu și să redescopere viața și bucuriile ei simple.
Eu cred că o piedică în vindecare este și fuga de necazuri, fuga de cea mai mică durere, în fel de fel de plăceri în timpul cărora mintea nu mai vede greutatea zilei. Dar primirea necazului cu gândul la Dumnezeu, trezește în om o minte și o viață pe care nici nu o bănuia pe când alerga doar după plăceri. Și Domnul începe vindecarea noastră tocmai prin a ne oferi puterea Lui în necazurile pe care siguri ni le producem, de cele mai multe ori. Așa, învățăm nu numai să ocolim necazul, ci, mai ales, să-l înfruntăm ca pe o ocazie de creștere, de maturizare, de devenire duhovnicească. 
Cu nădejde și rugăciune și încredere,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar