Suferim pentru că gândurile și dorințele noastre sunt rele. Noi înșine ni le-am pricinuit, căci poporul nostru nu are pocăință. Nu au pocăință nici cei credincioși, ca să nu mai vorbim de cei necredincioși! Cincizeci de ani de comunism au făcut mult rău, mai mult decât 500 de ani de robie sub turci. Atât de mult a îndepărtat răul acesta pe popor de Dumnezeu, omule! Și tocmai aceste gânduri și dorințe rele au nimicit înțelegerea și pacea, pur și simplu le-au năruit și au dat roade rele și grele. Noi înșine suntem vinovați pentru toate acestea. Adunăm roadele gândurilor și dorințelor noastre…
Pocăința trebuie înnoită. Aceasta înseamnă nu numai spovedanie la duhovnic, deși este nevoie și de ea pentru slobozirea omului de gândurile rele, ci pocăința înseamnă întoarcere către Binele desăvârșit. Așadar, întoarcere către Dumnezeu, căci Binele desăvârșit este Dumnezeu. Trebuie să ne întoarcem cu inima spre Dumnezeu și să cerem pace de la Domnul, să ne dea putere să fim buni.

Pentru binele nostru, să avem gânduri și dorințe bune. Noi nu facem asta, și de aceea suferim. Dumnezeu este în noi, și pentru că El este dragoste, nu va tulbura voia noastră slobodă. Ţinem în noi mult rău și la un moment dat acesta iese la iveală: și în familie, și la locul de muncă, și în societate. În cele din urmă, totul se sfârșește în suferințe grozave. Iată, priviți încotro mergem!…
Și răul nu este numai în noi, ci în întreaga lume. Dar mai cu seamă în noi, căci suntem totuși aleși de Domnul, suntem creștini. Sunt multe suflete din neamul nostru care au pătimit pentru Domnul, și care se roagă Lui și Maicii Domnului, dar noi împiedicăm toate acestea prin gândurile și dorințele noastre. Cu toate acestea, Domnul ne apără, ne apără mult… Trebuie să ne slobozim de răul din noi.
Avem istoria israilitenilor. Vechiul Legământ este în cea mai mare parte istorie. De câte ori poporul israilitean se lepăda de Domnul, poporul mic al filistenilor îl decima și îl subjuga, și mult suferea poporul evreiesc. De câte ori israilitenii se pocăiau și se întorceau la Dumnezeu, îi supuneau pe dușmani cu oameni puțini. În Cartea Judecătorilor avem pilda lui Ghedeon, care cu trei sute de israiliteni, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-a biruit pe madianiții cei mulți ca nisipul țărmurilor mării. Ghedeon a adunat mai întâi oaste multă de israiliteni și plănuia să se împotrivească madianiților. Dar Domnul i-a spus: „Este prea mult norod cu tine”, așa încât Ghedeon a lăsat o mare parte din oșteni la casele lor. Și i s-a arătat Domnul din nou și i-a spus ca pe cei ce au rămas să îi ducă la apă și să îi cerceteze bine, deoparte. „Fiecare ostaș care va lipăi apa cu limba din pumni, pe acela să-l pui deoparte”. Iar pe cei ce se vor pleca în genunchi să bea apă, pe aceia să nu-i ia în seamă, ci să-i pună deoparte numai pe cei ce vor lua apă în pumni. A ales cu totul trei sute de ostași – numai trei sute, din atâta mulțime de oaste! Atunci i s-a arătat Domnul din nou lui Ghedeon și i-a spus: „Cu ei să mergi împotriva lui Madian”. „Dar cum voi merge cu trei sute de oameni împotriva unei așa mulțimi de oaste?” „Vei birui cu trei sute de oameni!” Și oastea madianită a fost zdrobită.
Iată ce înseamnă Domnul și puterea Lui! Noi suntem un neam mic, dar, dacă suntem uniți în cuget pe calea lui Dumnezeu, nici un vrăjmaș nu ne-ar putea sta în cale. Căci în noi se află atunci puterea dumnezeiască, și aceasta – puterea dumnezeiască unită – aceasta este puterea, omule! De unul, fug mii! Iar acolo, la vrăjmașul, este dezbinare. Dar tu dovedește asta! Cum să spui asta, când frate pe frate nu poate răbda… Iată ce înseamnă: cu oameni puțini poate fi biruit un dușman mult mai mare și mai puternic.
(Din cartea Starețului Tadei de la Mănăstirea Vitovnița – „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, Ed. Predania, București, 2007)
Articol aparut in nr. 10 al revistei “Familia Ortodoxă”