Știți ce alegem noi?
Alegem ceea ce vrem să fim în momentul respectiv.
Domnul nu ne zice „fii așa!”
Chipul Lui este în noi, El așa ne vede. Noi nu ne vedem și nu-L vedem.
Și atunci, ce putem alege? Putem alege ceea ce ne entuziasmează. Cu El. Ceea ce ne place să fim. Și asta ne aduce spre a ne suprapune cu chipul Lui. La început, ne poate plăcea ceva ce poate nu are legătură cu El, fiind superficial. Ca atunci când m-aș machia, să-mi placă cum arăt. Din perspectiva Lui, n-are importanță asta. Lui îi place cum arăt. Dar eu am nevoie să exersez „a-mi plăcea de mine” și atunci, dacă machiajul mă duce la asta, e ca la nivelurile lui H., unde dorința scoate din apatie. Și exercițiul ăsta duce spre El, dacă-l urmăm cu onestitate. Cu onestitate față de noi, să recunoaștem că „asta nu mă împlinește, nu-mi place la mine, nu mi-i destul”, „asta îmi face rău”. Și să schimbăm în acel moment direcția. Dacă reiau povestea cu machiajul, să văd că nu a mă machia mai mult, mai tare, mai colorat mă face să-mi placă cum arăt și a voi să văd ce anume m-ar face să-mi placă, să-L întreb pe El. Să am curajul să încerc altceva.
Eu credeam că El pune accent pe cum suntem și încercăm să fim „cum i-ar plăcea Lui”... dar noi nu știm asta, chiar dacă-i citim pe toți Sfinții Părinți. Nu au valoare pentru noi decât ca imagini teoretice în capul nostru, dacă nu trăim pe ce suntem noi. 
De aceea avem nevoie să pornim de la noi, de la ce ne entuziasmează. Și să avem conștiința că nu e „pe veci” asta. Că ce mă entuziasmează acum, nu e decât o treaptă spre altceva, mai aproape de El, de chipul Lui, de asemănare.
Accentul nu trebuie pus pe „imagine”, de care e nevoie să nu mă atașez, s-o las să se schimbe când e momentul, ci pe „entuziasm”. Entuziasmul e ceea ce ne propulsează spre El și viteza devine amețitoare, pentru că El Însuși ne trage pe acolo.
Cr