Binecuvintează sufletul meu pe Domnul, Care m-a împiedicat să iau decizii greșite în momentele în care eram sub robia vrăjmașului diavol!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Preascumpă Măicuță!

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, Care m-a mângâiat din nou cum numai El știe prin cuvintele pe care mi le-ați scris!
Binecuvinteaza sufletul meu pe Domnul, care m-a împiedicat să iau decizii greșite în momentele în care eram sub robia vrăjmașului diavol !
Lăudat, slăvit și binecuvântat să fie Dumnezeul nostru întru toți vecii, pentru că mi-a răbdat răzvrătirea și mi-a iertat atacurile ce le săvârșeam împotriva Lui zi și noapte, fiind convinsă că mă nedreptățește și mă face să plătesc pentru păcatele mele până la moarte și dincolo de ea!
Văzând cum a procedat Dumnezeu pentru a mă scăpa din iad, m-am și minunat, dar m-am și înfricoșat de măreția Sa, mai tare ca oricând!
La un moment dat am ajuns dependentă de Psaltire. O citeam plângând în hohote... Oricât de nedreptățită m-aș fi simțit, mi-am propus să beau paharul picătură cu picătură, pentru că, undeva, în adâncul meu simțeam că totul se întâmplă spre binele meu.
O, Măicuță! De-ați ști de câte ori I-am urlat că nu mă mai duc la biserică și mă culcam convinsă de acest gând... Dar dimineața mă gătam ca un roboțel și mă gândeam: Unde să mă duc, Doamne, că numai Tu ai cuvintele vietii vesnice?
Multe, atât de multe aș avea să vă povestesc din perioada asta în care nu v-am mai scris, pentru că n-am stat degeaba nicio clipă, dar toate la timpul lor!
Spre încheiere vă mai spun doar atât: că toți frații mei, care m-au scuipat, m-au respins și m-au omorât oarecând, se apropie de mine cu o tandrețe nemaiîntâlnită... Sunt uimită și simt o profundă recunoștință, pentru că am înțeles prin profetul Osea, că tot binele și toate darurile din viața mea le-am primit de la Dumnezeu.
Slavă, laudă și mărire Lui, în vecii vecilor!
Măicuță! Cât de minunat lucrează Dumnezeu!
Cu adâncă închinăciune pentru Cel de Care ascultați și cu veșnică recunoștință vă sărut mânuțele,
Kati

O să pun cuvântul tău pe site fără niciun comentariu, ca să nu se risipească nicio firimitură din puterea mărturiei tale.
Cu rugăciune și recunoștință și drag în Domnul,

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar