Maică, cum se face pocăința? Ce e aia? 
Îl întreb pe Domnul și nu-mi spune nimic. Mă lasă să mă odihnesc pe umărul Lui și să Îi îndrug tot ce-mi vine în cap și parcă nu vrea nimic... Ce bine e lângă EL! 
Liturghia de ieri a fost incredibilă! Ce simțire ciudată am trăit când am ascultat acel canon pentru ploaie! M-am simțit responsabilă de pământul ăsta, de viața mea, de tot ce e în jur. Mă durea că lumea parcă nu dădea importanță și mi se strângea inima de durere! Nu știu prea bine ce simțeam, ce simt încă... mă simțeam atât de dependentă de EL. Deși frumusețea naturii îmi amintea de EL, niciodată nu L-am simțit atât de Stăpân peste toate, dar mai puțin peste viața mea, unde se luptă să intre printre crăpăturile de frică, de gânduri, de încăpățânare, de deprinderi vrăjmașe. Îi eram atât de recunoscătoare pentru toate, pentru o dragoste pe care cu greu o puteam primi căci e atât de ilogică, atât de străină mie, atât de copleșitoare! Nu înțeleg de unde are atâta răbdare cu mine! Eu greșesc și EL mă mângâie! Eu Îl alung și EL mă caută! Eu Îl refuz și EL rămâne cu mine cu răbdare și dragoste. Și spun asta acum, când mintea nu crede nimic, când parca mă rușinez de drumul pe care am luat-o pentru că e pentru proști și slabi. Ooo, Maică, ce greu a picat cuvântul acela pe care mi l-ați spus, să dau Domnului prostia minții mele! A răcnit din toate puterile mândria mea, s-a împotrivit cât a putut, dar n-a biruit. Deși n-am putut accepta am pus în rugăciune și n-am vrut să ascult de gânduri. Urăsc mândria care mă desparte de Domnul și de voia Lui! M-am trezit rugându-L să mă vindece de prostia minții mele și mi-am amintit ce mi-ați scris! Mulțumesc!!!

Doamne ajută!
Hristos a înviat! 
C V