Citind răspunsul sfinției voastre către CD stau și mă gândesc și vă întreb: o asemenea persoană, a carei dorință devine dorirea lui Dumnezeu și căutarea Împărăției și pentru care toate celelalte lucruri lumești devin gunoaie, nu riscă oarecum să cadă în păcatul mândriei? Și dacă da, cum își dă seama?
Vă îmbrățișez cu dor, VĂ SĂRUT MÂNUȚELE FRÂNTE ȘI VĂ IUBESC TARE MULT MĂICUȚA MEA! Cu respect și recunoștință al sfinției voastre copil,
Kati
Dragul meu copil, Kati,
Mai întâi, cine a ajuns să disprețuiască dorințele pământești deja a căzut de multe ori în mândrie și a folosit chiar această cădere pentru a învăța smerenia.
Apoi, pericolul căderii omului în mândrie e permanent, dar îndrăznirea cea bună și încredințarea în mâinile lui Dumnezeu prin ascultarea de Biserică prin Duhovnic, face ca orice cădere să fie un nou loc și o nouă ocazie de întâlnire cu mila lui Dumnezeu care vrea să ne învețe să fim „blânzi și smeriți cu inima”!
Și omul își dă seama de cădere mai ales prin durerea de a nu fi blând și iubitor. Atunci se pocăiește și cere iarăși și iarăși mila Domnului. Mai greu este pentru omul care-și maschează lipsa blândeții printr-un zel nebun de a schimba lumea și pe cei din jurul său... Dar asta e altă poveste!
Te îmbrățișez cu dragoste și recunoștință și binecuvântare,
Maica ta Siluana