Maica mea dragă, știți cum este la mine cu seminarul acesta: trebuie efectiv să mă apuc să-l fac, să-l lucrez, căci Harul mă învață mai departe. De atâtea zile stau și zic trebuie să lucrez mai departe, trebuie să merg mai departe și îmi veneau mereu gânduri de genul „da nu știu ce să mai scriu acolo”, „mi se pare că am spus tot”, iar când încep să-l lucrez simt că nu-mi ajunge timpul pentru a-l termina. Ce e asta oare? Doamne, ești minunat!

Asta este chemarea lui Dumnezeu la curățirea sufletului făcând seminarul iertării.(?) Dacă iertarea este între mine și Dumnezeu, pentru că părinții mei, mama mea, nu mă pot ajuta să iert, decât numai Dumnezeu mă poate ajuta, înseamnă că toate cele întâmplate au fost îngăduite spre chemarea mea acum, spre curățirea mea. Eu mă topesc aici la glasul care strigă în mine de mila Lui cea Mare față de mine, dar mai ales de părinții mei. Nici nu pot reda în cuvinte ceea ce simt acum. Se luminează mintea mea ușor, încep să înțeleg: parcă cu cât îi este omului mai rău cu atât este mai aproape să cadă în Mâinele Mântuitorului. Toate nemulțumirile mele și toate urile și fricile mele față de părinții mei, neiertarea și toate celelalte n-au fost decât să fiu adusă în grija Mântuitorului, Care tot El m-a îngrijit și până să ajung la El.

Ce au făcut părinții mei și ce fac acum prin iertare e ca o mătură care, dacă este pusă în mișcare, aduce „durere” pardoselei (praf, zgomot), adică mie, însă face curat și înlătură mizeria din calea ei.

Este așa Maica mea??? Sau strigă mândria din mine? Sper să nu fie o înșelare a mândriei din mine.

Doamne, nu merit eu toate acestea, aceste mici întâlniri cu Tine. Cu adevărat nu le merit. Mulțumesc Doamne!!!!!

Trebuie să ajung la spovedit. De când v-am zis ieri că nu știu să mă spovedesc bine, astăzi parcă lucrurile stau altfel. Așa repede lucrează Harul Maica mea?

Cu dragoste,
IB