Nedumerirea privind moștenirea păcatelor de la părinți și strămoși

Versiune tiparTrimite unui prieten

Bună ziua,

Am găsit pe site-ul dumneavoastră acest text, am încercat să trimit mesaj de pe site dar adresa de email nu este valida (aşa am primit mesaj de pe site):

http://www.sfintiiarhangheli.ro/printmail/1068

„Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos şi dă naştere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă şi într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu şi naşte alte ramuri sănătoase şi credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

Observăm la unii arbori cum începe să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele şi altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni.

Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioşi.

Păcatul se transmite de la tată la fiu; ori, acel păcat netratat macină şi roade în toţi membrii familiei. O bună parte din acei oameni nu-şi dau seama de acel lucru şi se trezesc după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moştenit în familie şi netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii.

După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea păcatelor de la părinţi la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, că pedepseşte pe copii pentru păcătele părinţilor până la al patrulea neam (Ieşire, cap. 20, 5).

De aceea, cei ce sunt căsătoriţi şi au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se cureţe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conştiinţa împăcată că fiii lor nu suferă pentru păcatele părinteşti. Observăm cum foarte mulţi copii se nasc bolnavi. În cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinţilor, care nu le-au spovedit şi n-au primit dezlegare de ele.

Un om păcătos care nu se spovedeşte, nu ţine rânduielile bisericeşti: post, rugăciune şi îl prinde sfârşiţul vieţii în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este în special Sfânta Spovedanie, deoarece aici sunt: curăţirea, tratamentul şi vindecarea.”

Arhim. Vichentie Punguţa

Iată care ar fi înţelegerea mea şi totodată dorinţa de a fi lămurit:

Nu sunt un expert religios, dar citind Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu am învăţat: Orice text se tălmăceşte în legătură cu alt text şi este nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru înţelegere (pentru că slova omoară, dar Duhul da viaţa).

Textul complet pe care vă sprijiniţi afirmând că păcatul se moşteneşte este: (Ieşire, cap. 20, 5-6) „Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”.

Eu văd din context că îndurarea Domnului manifestată prin Mila Sa este de sute de ori mai intensă.... Dumnezeu este Sfinţenie dar Dumnezeu este şi Dragoste, de aceea a trimis pe Fiul ca să ne mântuie, să câştige un popor al Lui din orice neam, din orice generaţie, tată şi fiu deopotrivă.

Profetul Iezechiel ne spune în 18.20: Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.

Aparent este o contradicţie, dar evident, nu este aşa. Eu înţeleg primul text că fiind dat sub Lege, iar cel de al doilea dat sub Har (deşi este înainte de venirea Domnului, este un text scris de un profet), pe teritoriul spiritual al Noului Testament, şi acesta e valabil pentu noi. Sub Lege avem "dinte pentru dinte" sub Har ni se spune "să iubim vrăşmaşul,... să întoarcem şi celălalt obraz". Aşa interpretez eu fără să am pretenţia că acesta este răspunsul corect.

Cert este un lucru: Între cele două texte luate din Biblia Ortodoxă este oaparenta contradicţie pentru care am încercat o explicaţie. Dacă aveţi altă înţelegere aş fi recunoscător să o aflu şi eu.

Mulţumesc anticipat pentru răspuns.

Domnul să va dea sănătate şi să binecuvinteze lucrarea care o faceţi în slujba Sa.

Adrian Paraicu

Transmiterea păcatului de la părinți la urmași este o realitate omenească valabilă și în afară Bisericii și în Biserică. Dar avem nevoie să cunoaștem învățătura ortodoxă despre păcat.

În ortodoxie, Sfinții Părinți deosebesc „păcatul firii”, care este ireproșabil, de „păcatul voinței libere” care este reproșabil. Păcatul firii, care locuiește în mădularele trupului nostru, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Rom. 7, ??), este consecința păcatului voii libere a protopărinților prin care omul s-a rupt interior de Dumnezeu crezând că-și afirmă autonomia și libertatea. Dar n-a făcut decât să aleagă moartea sufletului, pentru că viața adevărată a acestuia este „suflarea” neîntreruptă a lui Dumnezeu. Ca urmare firea lui s-a corupt, s-a îmbolnăvit, a devenit stricăcioasă și muritoare. Această stare a firii căzute se transmite urmașilor. Se moștenește boala și nu vinovăția pentru păcătele personale ale părinților. „S-a îmbolnăviţ firea prin păcat datorită neascultării unuia, adică a lui Adam, astfel cei mulți au devenit păcătoși nu că unii care au încălcat porunca odată cu Adam, ci că unii ce s-au făcut părtași firii aceluia, căzute sub legea păcatului. Așadar, precum s-a îmbolnăvit firea omului în Adam prin stricăciunea neascultării și astfel au pătruns în ea patimile, la fel ea a fost curățită din nou prin Hristos (Sfântul Chiril al Alexandriei).

La fel și acum: firea pe care o primim de la părinți este firea căzută, bolnavă. Și e cu atât mai bolnavă cu cât părinții și mai ales bunicii noștri, dar și ceilalți strămoși cam până la a șaptea generație, au păcătuit cu voia liberă și nu s-au pocăit pentru a obține iertarea dumnezeiască, îmbolnăvind astfel firea pe care o moștenim. Această stare bolnavă a firii e păcatul pe care-l moștenim și nu suntem vinovați pentru el. Dar ne îngreunează viața pentru că astfel suntem mult mai vulnerabili la păcatul cu voia. Desigur voia noastră liberă nu e cu totul anihilată și putem alege să refuzăm păcatul cu voia și să alegem altă cale decât cea moștenită. Dar nu ieșim de sub blestemul acesta fără lucrarea directă a lui Dumnezeu în noi.

Diferența dintre moștenirea primită de cei ce se nasc în afară Bisericii, fie înainte de Hristos, fie după, constă în neputința omului de a ieși din robia „legii păcatului firii” în mod real și definitiv. Omul poate primi și folosi harul lui Dumnezeu și în afară Bisericii (vezi drepții și sfinții vechiului Testament), dar firea lui nu se vindecă de stricăciune și de moarte decât în Hristos și prin Hristos. Domnul a biruit legea păcatului în firea Lui umană, una cu El și prin El. Prin Sfintele Taine ale Bisericii, prin Taina lui Hristos cap al Bisericii Sale, Dumnezeu oferă omului spre împărtășire energiile necreate ale bunătății Sale.

Aici avem iarăși două aspecte legate de distincția dintre firea și voința omului. Prin energiile necreate, Dumnezeu lucrează restaurarea și îndreptarea firii căzute în fiecare persoană care alege liber să se împărtășească de ele după rânduiala așezată de însuși Domnul în Sfânta Lui Biserică. Dar îndreptarea firii prin nașterea din nou și prin lucrarea particulară a fiecărei Sfinte Taine, o lucrează Dumnezeu fără participarea voinței omului așa cum omul beneficiază de darul vieții primit prin naștere, dar nu participă cu propria voință la nașterea sa. Omul vechi poate dori și poate cere viața cea nouă în Hristos, dar nu și-o poate procura singur. O primește în dar. Abia apoi intervine lucrarea voinței umane în sinergie (împreună lucrare) cu energia divină necreată primită prin Taine pentru a dezvolta și rodi binele primit. Dumnezeu oferă și lucrează în firea omului noua moștenire, omul primește și valorifică personal moștenirea. Calitatea vieții veșnice a fiecărui om depinde de participarea sa la lucrările dumnezeieșţi. Toți vom învia și toți vom beneficia de nestricăciunea firii, dar cei ce refuză până în sfârșit să lucreze cu voia proprie darurile „existenței veșnic bune” nu se vor împărtăși, cu voia lor, de comuniune, de iubire cu Dumnezeu Cel sigur Bun!

Să ne ferească Dumnezeu Cel mult milostiv de acest înfricoșat viitor chemându-ne pe toți la pocăința cea dătătoare de viață!

Nădăjduiesc, dragul meu Adrian, că răspunsul meu îți va fi de folos.

Cu rugăciune și recunoștință pentru rugăciunea ta,
 

Maica Siluana