Am priceput, deși cu greu, că necazul este o formă ascunsă a iubirii lui Dumnezeu, starea de comoditate, de „bine” generează în mine o lâncezeală și o uitare din care nu m-ar putea scoate nimic altceva decât durerea, de orice fel. Ca să spun așa durerea mă conectează la Dumnezeu de care mă rupsese trândăvia și „traiul meu bun”.
Și ori de câte ori am reușit (cam de puține ori) să spun din mijlocul unei dureri „Slavă Ție, Doamne!" acea durere a devenit cu adevărat izvor de bucurie.
Dar, chiar de am cârtit și mi-am îngreuiat suferința, mai apoi, când m-am izbăvit, am constatat invariabil că mult folos am avut din durerea aceea.
Nu a fost în viața mea, cred, nici un eveniment dureros care să nu se fi dovedit generator de ceva bun chiar și atunci când atitudinea mea în durere nu a fost cea plăcută Domnului.
M I
Draga mea Copilă,
Mesajul tău e o adevărată mărturisire de credință. Tu ai gustat aceste adevăruri și mărturisești despre ele din experiență. Cum i-am putea ajuta pe cei care încă nu au gustat asta? Doar mărturisind ce trăim noi, doar trăind noi cu Domnul sau conștientizând că suferința e doar despărțirea (uitarea) de Dumnezeu.
Cei care nu se îndură încă să pornească pe Cale nu cred în făgăduințele Domnului și sunt dependenți de plăcerile ascunse în propriile suferințe: dreptatea proprie, orgoliul, confortul (fie și rău), frica de a „nu fi prost”, adică slava deșartă…
Necazurile sunt locuri de întâlnire cu Dumnezeu în care, cum spunea Părintele Arsenie, omul strigă la Dumnezeu: „Scapă-mă!” iar Dumnezeu strigă la om: „Schimbă-te!” Când dăm slavă lui Dumnezeu în necazuri, ne schimbăm obișnuința de a căuta vinovați și a învinovăți, de a căuta confortul cu „orice preț” și Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne mângâie și să ne învețe „să fim blânzi și smeriți cu inima”!
O, Copila mea, dacă am vedea că noi suntem părtași la tot răul care ni se întâmplă și, prin asta la tot răul din lume! Dar asta vom vedea numai în Lumina necreată! Iar cei ce se roagă de acum să-și vadă păcatele, beneficiază de această Lumină încă de acum.
Nu e vina sau neputința ta că nu-ți vezi partea de responsabilitate din răul pe care-l înduri, ci așa e „lumea aceasta” stăpânită de „logica violenței ucigașe” în care cel viclean și mincinos ne sugerează să nu vedem partea noastră, ci numai pe a celorlalți ca să-i judecăm, să-i pedepsim și chiar să-i provocăm să ne facă rău.
Domnul ne-a adus Puterea de a nu intra în această logică și de a nu ne împotrivi cu rău celui rău. Și, mai ales, puterea de a ne vedea așa cum suntem și a ne pocăi ca să intrăm în bucuria după care tânjește inima noastră.
Dar vom reuși numai dacă ne îndurăm să ieșim din logica lui: „Da’, ce? Unu’ prost și altu’ nu?!”
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana