Maica mea dragă,
M-am gândit că poate ar fi nevoie, când veți putea, să alcătuiți un răspuns scurt cu privire la toată situația asta cu maica Rafaela. Sunt mulţi care se întreabă cum de a îngăduit Domnul toate astea: să se îmbolnăvească deși ducea o viață așa curată, să nu se afle nimic despre asta până ce a fost prea târziu și în cele din urmă chiar să moară?
Noi știm că Domnul are planurile Lui care nu coincid întotdeauna cu modelele și obișnuinţele noastre mentale (că noi credem că dacă suntem cuminți și ascultători vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți), dar „orișicât ...”, vorba Rafaelei.
Celor care m-au întrebat le-am spus că eu nu știu un răspuns, dar m-au întrebat ce spuneți Dumneavoastră despre asta.
Sărut mâna cu drag,
Cr
Draga mea Copilă, dragă! Dragii mei cei mulți care vă întrebați!
Da, poate că vă sunt datoare un cuvânt legat de „situația asta cu Rafaela”!
Îl rog pe Domnul Milei să mă lumineze, să-mi dea cuvinte articulate prin care să pot scoate din mine câte ceva din înțelesurile care acum mi se revarsă în inimă și în minte, dar ca durere. E o durere plină, plină de înțelesuri și de sens. E o dimensiune a durerii pe care încă nu am cunoscut-o. E o „crăpare de durere” pe care n-am mai trăit-o și de la care primesc o lumină încă nezărită până acum. Numai că nu găsesc cuvinte să vă vorbesc despre ele pentru că nu se ridică, sau nu coboară la nivelul gândului. Orice încercare de formulare în cuvinte se cristalizează în Doamne, Iisuse Hristoase… Când sunt împreună cu măicuțele mele (sau cu cei din jur), primesc împreună cu ele puterea rostirii cuvintelor necesare comuniunii noastre. Cuvinte de toate felurile, după necesitate, pentru că viața e o taină fără de sfârșit și ne cere s-o trăim.
Mulțumim, Doamne!
Cum a îngăduit, Domnul?
Cu durere și dragoste!
Boala și moartea Rafaelei n-au fost pedepse pentru felul ei de viață, ci daruri pe care, cu adevărat, mintea-rațiune a omului nu le poate înțelege. Dar mintea cea de dincolo de rațiune le poate primi și trăi. Cereți de la Domnul să vă deschidă ușa acelei minți și veți înțelege și veți primi totul cu pace și recunoștință. Și cu durere. Fără durere nu ne putem naște la acea nouă viață și la acea nouă înțelegere.
Da, Domnul ne-a ascuns boala Rafaelei până a fost prea târziu ca să se vindece, dar nu prea târziu că să fie loc de întâlnire mai fierbinte, mai viu, mai profund cu El și cu noi.
Rafaela a învățat, în scurta ei viață de călugăr, să fie ascultătoare și, din ascultare, a primit fără întrebări darul vieții pe care a trăit-o din plin, și la bine și la rău, cu Domnul! Și a gustat din bucuria pe care nu o poate lua nimeni de la noi! Și acum, nădăjduim, că a intrat deplin în locașurile Acelei Bucurii!
Chiar și Rafaela ne-a ascuns boala ca să fie mai mult cu noi și să ne arate iubirea ei.
Ne-a zâmbit înainte de a fi acoperită cu veșmintele călugărești pentru înmormântare și, apoi, s-a grăbit să asculte porunca întoarcerii în țărâna din care venim cu trupul. S-a lepădat astfel și de ultima posibilitate de a se mândri! A biruit astfel, cu mila Domnului, și acest cel mai mare și mai de temut vrăjmaș al nostru! Că moartea nu mai era pentru ea un vrăjmaș, ci ușă de trecere la odihna cea făgăduită. Deja zăbovise, de dragul nostru dincolo de puterile ce-i mai rămăseseră.
Da, Domnul are gânduri diferite de ale noastre, dar „planurile Lui” sunt aceleași cu ale noastre. Noi, în ascunsul nostru, lucrăm toată viața la „planul” Lui de a ne mântui și de a intra în Împărăția bucuriei celei veșnice, în ciuda împotrivirii omului vechi! Doar că este o lucrare de mare taină a inimii noastre; o lucrare de care mintea-rațiune, lipită cu totul de planul supraviețuirii, nu poate și nici nu vrea să știe mai nimic. E o taină care se cere trăită și păstrată în tăcere și rugăciune.
Deschide, Doamne, ochii inimii noastre ca să vadă cele nevăzute sau măcar să credem celor ce au văzut și ne-au luminat cu învățătura lor!
Ajută-i Doamne, pe toți copiii Tăi ca să fie cuminți pentru a avea mintea cu Tine, în Tine și nu pentru vreo răsplată din cele pieritoare!
Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana