După moartea Rafaelei ceva din ea s-a imprimat mai adânc în mine și în sufletul meu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragele mele surori, Adormirea Rafaelei m-a trezit și m-a făcut să privesc cu alți ochi oamenii din jur! Toți îmi par infinit mai prețioși pentru că nu mai știu când ne va mai face Domnul surpriza să ni-i ia de lângă noi pe cei dragi... sau pentru o zi din viața noastră nedragi! Până acum aveam mare grijă să „profit" de prezența celor foarte bătrâni, cum e maica Cleopatra de 92 de ani, și cu aceștia să mă port ca și cu niște perle… dar de când cu Rafaela am extins trezoreria la cei mai mulți dintre noi, cât poate inima mea mică și încă meschină să cuprindă! Totuși după moartea Rafaelei parcă ceva din ea s-a imprimat mai adânc în mine și în sufletul meu, în special blândețea și căldura, încerc si cu nejudecata si cu fermitatea și seriozitatea ei! Și lupt să am inima de mamă și cu mine și cu alții! Pentru că m-am privit în ea adormită ca într-o oglindă de cristal ce le avea pe toate și am văzut cât de deformat și urât se văd multe când cineva Frumos se oglindește în mine… ca la orășelul copiilor cu sala oglinzilor! A ei era o frumoasă oglindă perfectă, simplă, rotundă, care oglindea Lumea și reflecta pe Domnul prin ea însăși! O oglindă permanent îndreptată spre Soare!
A fost odată un Om Frumos, o tânără fată, o măicuță închinată care a trecut la Domnul... Și nu pot uita iubirea ei pentru tot omul cu care intra în atingere fie ea și virtuală! Iertaţi!
Sora Cleopatra

Adaugă comentariu nou