De când îmi plâng în inimă cuvintele acestea am început să aud și glasul Domnului cum îmi spune că El „m-a luat în brațe și să nu mai dau din piciorușe". Iar eu plâng de mă sufoc, urlu și mă învinețesc la față exact la fel ca un sugar care se înfurie că mama nu mai vine - doar mamele „trebuie” să vină la comandă, iar sugarilor „li se cuvine" totul. Și eu o pedepsesc pe mama urlând. Sunt pe bună dreptate „Centrul Universului" dar cu totul altfel. L-am auzit pe Domnul spunându-mi: „- Pentru Mine ești cel mai important om din lume. În fiecare clipă, întreaga Mea atenție și toată dragostea Mea sunt îndreptate spre tine. Turma mea mea nu poate să fie întreagă dacă lipsești tu. Am venit după tine în cele mai adânci prăpăstii, în cele mai întunecate văgăuni în care te-ai aruncat singur behăind ca besmeticul ca să obți atenție. Am fost lângă tine tot timpul, am făcut cu tine pas cu pas tot drumul în jos, până în fundul iadului. M-a durut fiecare durere pe care ți-ai făcut-o singur. Dămi-le Mie să le ridic la Cer și să ți le dau ca bucurii. Ești în iadul din tine, exact în locul în care trebuie să fii ca să vezi că singura ieșire este în Sus. MOR DE DRAGUL TĂU! Mor de dragul tău ca să poți să trăiești prin Mine.
Mor - mă jertfesc - pentru tine în fiecare zi și înviu în Sfântul Potir ca să îți dau Viață. Ia-Mă în tine."

Măicuța mea dragă, sunt și eu pe Cale. Am pus început - Doamne ajută să fie cât mai bun! Sunt... tot timpul cam pe lângă Cale, dar măcar acum văd din când în când prin ceață plopii(sunt cruci?) care o marginesc iar când reușesc să vin mai aproape de ei, nu e unul în care să nu dau cu capul (după cum îmi scria un prieten). Doamne, nu mă lăsa! Doamne ajută-mă! Doamne, fii ajutorul meu! Trece-mă peste prăpăstiile în care m-aș putea prăbuși! Doamne, ajută-i pe toți cei pe drum, căci mare nevoie au de ajutorul Tău! Dacă nu mai pot merge, te rog târăște-mă Tu! Mulțumesc. Măicuța mea dragă, sunt și eu pe Cale. Știu asta pentru că a început războiul nevăzut! E înfricoșător! Mintea mea este teatru de operațiuni, zonă de război calamitată. Aerul este otrăvitor, fiecare centimetru de teren este minat. Vrășmașul a săpat transee adânci, a inundat restul și a făcut mlaștina adâncă, a pus în cale sârmă ghimpată, capcane mortale, priveliști îngrozitoare demoralizante - viziunea propriilor mele păcate. Mintea mea este zonă de conflict. Doamne, eu nu pot, scoate-mă Tu de aici! (din mintea mea) Știu că sunt pe Cale, deoarece am fost luat în vizor, identificat ca inamic, ca țintă, de dușmanul Binelui. Așa am înțeles - culmea! chiar dușmanul mi-a arătat - cât de important sunt pentru Dumnezeu atunci când am văzut ce desfășurări de forțe s-au pus în mișcare. E un război înspăimântător de proporții cosmice purtat cu tot armamentul de dușmanul Păcii. Toată înverșunarea lui îmi arată cât de disperat este, cât de important sunt pentru Dumnezeu, cât de mult mă iubește El. Am înțeles că în războiul acesta trebuie doar să lupt, căci El este Biruitorul și El va învinge și pentru mine.
E tare greu măicuță dragă, știți mult mai bine dacât mine. Tare mi-e greu... Vrăjmașul mă atacă din interior și prin cei din jurul meu. Nu doar că mă împinge să-i rănesc pe cei pe care îi iubesc, dar și pe ei îi smintește prin mine și mă face pricină de mare poticnire în viața lor. Doamne ia bucățica mea de Rai și dă-o lor! Nu-i lăsa lipsiți de Mila Ta. Uită-Te în altă parte când plâng, căci plâng pentru neputințele mele, nu din cauza lor. Învață-mă meșteșugul bucuriei, dă-mi puterea rugăciunii curate și adevărate, dă-mi lacrimi pentru durerile și nepuțintele lor și curăță cu ele, ceea ce ar putea greși. Nu-i lăsa să-mi greșească, nu pentru mine, ci pentru mântuirea lor. Măicuță, eu mă poticnesc pe urcuș doar de o clipă (aproape trei ani?) Sunt un prunc (de 54 de ani) care deși îl are pe Domnul, ca făptură omenească, are nevoie să audă și glasul mamei, să-i audă bătăile inimii când e luat în brațe, să-i simtă atingerea. Nu știu dacă voi reuși să cresc vre-odată... așa că vă rog, pentru întărire... Spuneți-mi, vă rog, „copilul meu drag" și mie doar o singură dată... Știu că mi-o spuneți și mie când vă rugați pentru cei pe care nu-i cunoașteți și au devenit totuși fiii dumneavostră duhovnicești. Știu că mâna Cuvioșiei Voastre, mă mângâie atunci când face Sfânta Cruce, vă aud inima care bate și pentru mine în rugăciune fierbinte. Domnul să vă binecuvânteze!
Teodor Ica

Teodor, copilul meu drag,
Te îmbrățișez cu toată dragostea care, în aceste zile de durere, capătă alte și alte valențe!
Îmi pare rău că nu-ți pot scrie mai mult de un cuvânt care îmi apare acum esențial pentru tine: nu te mai împotrivi! La nimic! Primește tot ce este, toată „răutatea zilei” ca din Sfântul Potir! Fii atent la ce simți și fă din simțirea ta vas al milostivirii Domnului. Îi vei simți mângâierea și vei ști că nu mai e nevoie să lupți, ci doar să primești biruința Lui. Și dacă asta va dura zile sau luni sau ani, nu deznădăjdui! Bucuria, care ne vine prin crucea asumată în numele Crucii Lui, picură în fiecare clipă în inimile deschise vieții ca dar de la El. Oricum ne-ar fi viața, ea poate fi stearpă, fără Prezența Lui, sau roditoare, dacă Îl primim.
Înțelegi, Doruțu? Nu ce ni se întâmplă are importanță, și nici ce simțim (simțire programată de lumea care ne-a deformat și „formatat”), ci ce facem cu ce simțim. Simțirea ne e dată ca să simțim Prezența mângâietoare și iubitoare a Celui ce ne-a dăruit-o. Și El este prezent în toate, prin toate și noi suntem în El și El în noi.
Fă din simțirea ta sărbătoare a vieții: simți pentru că ești viu și ești viu ca sa devii ca El, Viața ta cea adevărată. Și devii ca El primind ca dar de la El, fără împotrivire (pe cât posibil) tot ce-ți aduce acumul zilei!
Cu dragoste și rugăciune,

Maica Siluana