Doar oameni-epidermă​? Restaurarea ​ținerii de minte a binelui

Versiune tiparTrimite unui prieten

De la aceeași persoană, pe aceeași piele primim și simțim atât lovituri, răni, cât și mângâieri, atingeri calde, îmbrățișări, sărutări pe cord deschis (relații interumane). Când rămânem „oameni-epidermă”, înregistrăm doar prima categorie de atingeri.

Primele lasă vânătăi, zgârieturi, leziuni, sfâșieri. Răni. Unele deschise, chiar supurând de decenii și necicatrizate prin iertare și binecuvântare. Anesteziem, tratăm doar simptomele și ascundem infecția sub pansamente din ce în ce mai murdare ce se lipesc cu sânge închegat și puroi uscat de piele. Aceasta se întărește ca piatra, blocând calea către inimă. Acoperim cu fond de ten, ascundem sub haine de firmă, pulverizăm peste duhoarea descompunerii, arome artificiale. Anestezice și antibiotice. Anti-biotic. Împotriva Vieții. Aceste răni sunt depozitate, ba chiar tezaurizate, inventariate minuțios, revizuite, re-simțite, re-memorate. Scormonite. Lărgite. Răni. Făcute de noi altora. Făcute de noi, nouă înșine.

Răni. Și Mântuitorul le-a păstrat deschise după Înviere, dar ca euharistic Sângele dătător de Viață să picure vindecător pentru noi în Sfântul Potir. Am un gând că în nesfârșita Lui milă a vindecat însă lemnul Sfintei Cruci de urmele piroanelor.

Cicatrici-lecții învățate. Agresiuni, sau accidente. Autoagresiuni. Toate, fie lecții însușite, sau de la care chiulim, distrăgându-ne prin distracție, sau deznădejde. Războaie purtate, răni, amputări, pierderi. Cicatrici. Puține – medalii onorante săpate în piele, amintind și dând uneori mărturie de bărbăție arătată în vremuri de restriște.

Dar brațul care m-a împins azi este același cu care m-ai îmbrățișat ieri. Pe aceeași piele primim și simțim și mângâieri, atingeri calde, îmbrățișări, sărutări pe cord deschis. Mir strălucește și se prelinge pe frunte. Devenim dependenți de iubire, de tandrețe, de gingășie. Sevraj al senzației și al sentimentelor. Pielea înfiorează pasager mintea în emoții năvalnice, sau delicate. Atingerea tandră, mângâierea, sărutul vin de la Dumnezeu prin tine, aproapele meu. Lasă-le să treacă de înveliș și primește-le în inimă. Sapă-le nepieritor acolo doar pe ele. Sărutul nu lasă urme pe epidermă. Caută-l în adâncul sufletului cu puterea Harului chemat prin rugăciune de iertare și binecuvântare recunoscătoare pentru tot binele primit și de la aproapele tău și de bine făcător. Reconstruiește cu migală memoria gesturilor de afecțiune primite și redă-i celuilalt integralitatea sa - altă făptură iubită de Hristos! Coboară în tine dincolo de învelișul memoriei infectate ce păstrează doar urmele rănilor, căci ai și inimă, nu doar epiderma pe care îmbrățișarea nu a lăsat urme. Și mușchi duhovnicești, ce se pot întări în cadrul Bisericii, prin smerenie, prin pocăință, prin lucrarea poruncilor și nevoința după puteri, care se mobilizează într-un nou început în lucrarea numită:
Restaurarea ținerii de minte a binelui.

Înclină invers balanța. Învârte în sens invers roata păcatului. Ce știu eu de câte ori te-ai rugat pentru mine fie și cu o amintire caldă?! Hai la mine în suflet, hai lângă mine, aproape al meu, în rugăciunea mea de recunoștință! În inimă, alături de mângâierile primite de la oameni, am găsit târziu în viață și sărutul delicat și atât de discret al Domnului - Mângâietorul îndelung răbdător cu absența mea. Față de gesturile Lui de dragoste, ale noastre: cele primite, sau dăruite au „naturalețea” unor flori de hârtie (parafrază dupa o imagine a dulcelui, sfințitului Paisie Aghioritul). Sfântul Porfirie Kavsokalivitul - Doamne, cât de mult Te-au iubit și ne-au iubit pe noi nevoitorii aceștia! - mă învață cu indemnul lui: „Nu vă rugați pentru mine să mă fac bine. Rugați-vă să mă fac mai bun”.

M-ai ținut tot timpul în brațe, Doamne. Mă chemi să Te urmez, să Te imit în dragostea față de omul din fața mea, să văd în el Chipul Slavei Tale. Învață-mă cu Harul Tău să mă lipesc cât mai strâns de Tine. Să-Ți simt dragostea, ca să-i pot iubi cu ea apoi pe toți oamenii. Să-i țin minte buni și frumoși.
Mulțumesc.

Sărut dreapta părintească a măicuței noastre dragi, care mi-a aratat Calea, m-a mângâiat și a făcut închinăciuni nevoindu-se în rugăciuni și pentru mine.

Cu dor de cunoaștere de Dumnezeu și nesaț de oameni.

(Teo)Doru

Și pentru că mai sunt oameni care simt ce mi-ai scris, viața mea e plină de prezența Mângâietorului și în clipele zdrobite de durere pentru cei ce nu știu, nu pot sau nu vor să se lipească de Dumnezeul Cel Viu, Cel Ce vine mereu și mereu în întâmpinarea oricui voiște să-L primească!

Mulțumesc din toată inima, copil drag!

Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana