Revolta împotriva lui Dumnezeu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Am auzit într-o conferință că de ce și pentru ce sunt întrebările dracului. Atunci, îmi permit să pun întrebările dracului.

Îmi permit să fac ceea ce zice Apostolul Pavel să nu fac, anume ca lutul să-și ia la rost Olarul. Asta simt. Pentru ce atâta suferință? Pentru ce tot planul ăsta? Pentru ce atâta complicație de lucruri? Atâtea violuri, atâtea morți, chinuiri cum erau și la mucenici? Pentru ce dacă tot a venit să ia suferința de pe pământ, n-a luat-o de tot? Pentru ce această batjocură, acest joc de-a șoarecele și pisica? De ce m-ai făcut, Doamne, ca să te joci cu mine? Ca să mă obligi să te iubesc, ca să mă obligi să fac niște lucruri? Despre asta e vorba? Dacă despre asta e vorba, de ce am gândurile astea? Pentru ce? Și ca să aud problema este înăuntrul meu, trebuie să mă supun, trebuie să.. SĂ-MI ia atunci libertatea, pentru ce mi-a dat-o dacă știa că fac ceva rău cu ea? Ce-s cu toate astea? Cu ce se diferențiază drogurile de credința în nemurire? Aaaa, ca așa ajung în Iad, la munci, la toate cele. Adică, dacă fac niște lucruri de frica de a fi pedepsit, să rabd ca să ce, să fiu cu un Dumnezeu pe care, uneori, efectiv, nu-L doresc, nu-L vreau, nu vreau ceea ce el îmi dă, mi se pare nedrept.

Uneori, îmi vine așa o stare, că îmi zic că mai degrabă neființa, nimicul total, distrugerea efectivă a propriei ființe este mai de dorit decât așa ceva. Înțeleg dorința lui Siddartha Gautama în fața suferinței, că a vrut să dispară din lumea asta. Și, mi se spune, pentru că ești răsfățat, de-aia nu ești recunoscător.

Am cerut eu să mi se dea viața? Am cerut eu să se răstignească pentru mine? I-am cerut eu să mă iubească, și apoi să dispară, că de, am fost băiat rău. Toată viața asta, toată teologia, toată lucrarea de mântuire mi se pare în ultimul timp o bătaie de joc, un non sens, o joacă complicată fără nici un fel de sens. Pentru ce? Pentru bucuria Stăpânului din Cer care n-are ce face decât să se joace cu îngerii și oamenii. Nu înțeleg nimic din această iubire care lasă copii de trei ani să fie violați, că după aia se bucură în Împărăție.

Fiecare întrebare a ta și toată revolta ta rezonează în sufletul meu ca și când ar fi ale mele. Spun „ca și când” pentru că acum nu mai sunt ale mele, dar în mine a rămas nu doar amintirea lor, ci și o întreagă mentalitate. Această mentalitate nu mai gândește astfel, dar înțelege sufletul celor care gândesc astfel. În același timp, tot cu ajutorul acestei mentalități, înțeleg că orice răspuns ți-aș da, n-ar ajunge la mintea care trăiește aceste întrebări. „Povestea” ieșirii mele din această capcană a minții omenești a fost lungă și chinuitoare și ieșirea n-a fost decât o renunțare la aceste întrebări. Și n-am renunțat pentru că doar obosisem, și nici doar pentru că ajunsesem într-o fundătură în care nu puteam nici să trăiesc și nici să mor, ci pentru că în mine a apărut (de unde?) o dorință nouă: dorința să-L cunosc pe Dumnezeu care spune despre Sine că este Iubire, să-L cunosc așa cum este El și nu cum mi-L reprezint eu. Ca urmare, I-am strigat: „Nu mai vreau să înțeleg nimic, vreau să Te cunosc și să Te iubesc!”

Eu nu știu dacă tu poți face asta, dar dacă poți, aceasta e calea pe care vei afla răspunsurile.

Știi, Stefan, Einstein spune că o problemă nu poate să fie rezolvată de mintea care a generat-o. Sfinții spun că nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu și iubirea Lui cu mintea care produce suferință, iubind-o și detestând-o în aceeași măsură. Sfinții au găsit calea vindecării minții, schimbării minții și ne-o predau și nouă. Numai urmându-le lor, mintea noastră poate ajunge la lumină, altfel va rămâne în revoltă, chinuindu-se și chinuindu-i pe cei din jur sau se va resemna decăzând la nivelul „dobitoacelor”, cum zic Sfinții Părinți.

Eu nu cred că un suflet care trăiește durerea pe care o trăiești tu va rămâne în întuneric. Acest gen de deznădejde, spun Sfinții Părinți, dă naștere unei rugăciuni (când omul se smerește) prin care mintea omului primește răspunsul lui Dumnezeu, umplându-se de Lumina Lui necreată.

Eu, în micimea mea, îți mărturisesc că acesta este un adevăr accesibil oricui dorește să înțeleagă marea taină a omului și a suferinței sale.

Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana