Aș vrea să înțeleg: Cum a meritat acel copil acea suferință?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragă maică,

Am început să lucrez sesiunea 7 și-mi dau seama că am nevoie să „mă împac cu Dumnezeu”, să-L întâlnesc și să-L cunosc pe Dumnezeu Cel adevărat și nu pe cel construit de mintea mea supărată pe El că a îngăduit sa sufăr în copilărie.

Dar îmi e foarte greu să spun, ca tâlharul cel bun, că eu „am suferit pe drept” când eram un copil nevinovat, că am meritat acea suferință. Aș vrea să înțeleg: cum a meritat acel copil acea suferință?

Înțeleg că eu, păcătosul de acum, merit să sufăr și că această suferință, dacă o accept cu pocăință, mă ajută să mă mântuiesc, dar în cazul copilului nu înțeleg. Vă rog să mă ajutați!

Emilian

Mulțumesc pentru întrebare. Mulți mi-o pun și mi-au pus-o și, în multe feluri, am dat singurul răspuns pe care îl cunosc, îl trăiesc eu. Voi încerca din nou, acum, cu tine.

Mai întâi: Aș vrea să înțelegi că suferința omului nu este o pedeapsă pe care o „merită” pentru că n-a fost cuminte. Suferința este o consecință a ne-cumințeniei. Dacă nu sunt cuminte și sar de la înălțime și-mi rup un picior, nici fractura și nici durerea nu sunt pedepse, ci consecințe ale săriturii necugetate, ale alegerii mele.

În acest sens, „merităm” suferința așa cum merităm să respirăm aerul pe care noi, oamenii, l-am poluat. Nu e o pedeapsă, ci pur și simplu o consecință a felului omului, a omenirii, de a se purta cu cele din jur și cu cele ale sale. Iar Domnul a venit la noi ca să ne arate că nu El a poluat aerul, dar și că El ni-l purifică dacă noi Îi cerem și facem ce ne învață ca să respirăm curat și sănătos.

Eu, ca victimă a suferinței provocată de păcatul celor din jurul meu, „merit” să sufăr pentru că sunt una cu ei după fire. Orice lucrează ei în firea lor e și în mine. Și invers. Și eu „merit” să primesc vindecare când, împreună cu ei (iertând) mă deschid vindecării care îi include și pe ei.

Dar dacă eu caut vindecarea doar pentru mine, ca individ, nu voi sfârși să mă izolez, să mă compar, să acuz, să mă plâng, să sufăr... Și așa nu mă pot împartăși de harul care mi se dă fără condiții și fără merite. Doar eu pun condiții când Îi cer Domnului să-mi facă dreptate, să mă răzbune, să-i pedepsească pe cei care m-au rănit, să nu fi fost ce a fost… Adică atunci când nu primesc harul de a ierta conform poruncii.

Apoi: Aș vrea să înțelegi că suferința copilului, fie ea mică sau mare, face parte din „durerile nașterii” sale ca om pe lume. Venim pe lume într-o lume bolnavă, o lume care nu L-a primit pe Dumnezeu și, ca urmare, suferindă și provocatoare de suferință. Ca urmare, ne naștem în durere și intrăm în această suferință a lumii în care ne naștem, fiecare în condițiile nașterii sale din trup. Nici aici nu e responsabil Dumnezeu. Nu Dumnezeu alege părinții care vor naște copilul, ci acei părinți aleg să folosească actul procreator, de multe ori fără să știe ce fac. Prin acest act, dătător de viața prin fire, apar mulți oameni noi pe lume în condiții infernale. A-I cere lui Dumnezeu ca un asemenea copil să nu sufere ar însemna să-I cerem să-i ia viața (cum fac „eugeniștii”). Or, viața e un dar a cărui valoare încă n-o cunoaștem, dar o pre-simțim destul ca s-o iubim și s-o dorim câtă vreme nu suntem orbiți de otrava împotrivirii demonice.

Așadar, și pentru tine, suferința din copilărie a fost durere de naștere dn părinți în această lume, de vreme ce n-ai murit, adică de vreme ce Domnul nu te-a luat la El considerând că nu-L vei putea întâlni și cunoaște în condițiile tale. Acum, procesul nașterii din trup și în lumea asta fiind încheiat, la majorat, tu alegi dacă-ți folosești viața bine sau rău: bine, primind harul înfierii, harul nașterii de Sus și trăind în el pentru a împlini porunca iubirii și iertând, sau rău, ținând minte răul, sporindu-l - suferind în loc să primești bucuria care vine prin cruce - și lăsându-l apoi moștenire urmașilor tăi și celor din jur...

E cutremurător, dar aceste două căi sunt singurele posibile pentru om și totul depinde de alegerea lui. De libertatea lui.

Iartă-mă, e greu de explicat în cuvinte, dar de vei pune la rugăciune fierbinte cuvintele mele Domnul îți va da putere nu doar să înțelegi, ci și să faci, să trăiești pe viu ce mă bâlbâi eu să-ți spun.

De asemenea, sesiunea a opta, sper eu, te va ajuta să lucrezi pe viu cu harul iertării pe care Domnul ni-l dă și ca să iertăm și ca să primim iertarea Lui.

Și nu uita: fără unirea cu Dumnezeu omul nu poate fi fericit, dar nu se poate uni cu El dacă se rupe de ceilalți oameni.

Cere, om drag, puterea de a ierta și va veni o zi în care vei mulțumi pentru fiecare strop de durere care, de fapt, te-a născut și ți-a lărgit inima ca sa poată intra în ea Cel Ce ridică toată durerea lumii și ne dă bucuria pe care nu o poate lua nimeni de la noi!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu încredere și rugăciune,

Maica Siluana